Trei tineri din Maramureș, printre care un minor, au violat și drogat o minoră din Bistrița-Năsăud, după ce au obligat-o să se urce cu ei în maşină

Totul s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când indivizii ar fi păcălit-o pe fată să urce la ei în maşină. La un moment dat, pe parcursul traseului, unul dintre tineri ar fi forţat-o pe fată să întreţină relaţii sexuale cu el. Mai mult, după viol, un alt tânăr ar fi obligat-o pe tânără să consume droguri. În urma percheziţiilor, procurorii au găsit şi mai multe plicuri cu substanţe psihoactive la casele bărbaţilor.

În 9 ianuarie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Maramureș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la viol, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și polițiști din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus și Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Doi dintre tineri, de 21 și 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar un tânăr de 18 ani a fost plasat sub control judiciar. Ulterior, cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

 

 

(VIDEO) RODNA: Fetița de 13 ani violată, filmată, amenințată cu moartea și șantajată este consiliată psihologic

Vă reamintim că o fetiță de 13 ani a fost terorizată luni la rând de un tânăr  de 20 de ani.  Acesta a violat-o, a filmat scenele oribile și a șantajat-o cu imaginile înregistrate pe telefonul mobil. Grozăviile s-au petrecut în comuna Rodna din Bistrița-Năsăud. Individul a trimis imaginile cu violul părinților fetei și unui profesor și le-a amenințat atât pe copilă, cât și pe mama acesteia cu moartea. Un alt bărbat din comună este cercetat penal pentru întreținerea de relații sexuale cu fata de 13 ani.

Asistentul social Daniel Frunză a precizat: 

MONSTRU CU CHIP DE OM! Un bărbat a violat în mod repetat o minoră de 13 ani, a filmat-o și apoi a șantajat-o

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au continuat cercetările, într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

În cauză s-a reținut că, în perioada martie – decembrie,  bărbatul ar fi filmat actele de natură sexuală (viol) săvârșite asupra unei persoane vătămate minore (în vârstă de 13 ani), ar fi deținut și transmis materialele pornografice, pe care le-ar fi folosit pentru a șantaja persoana vătămată și pentru a o determina să se întâlnească cu acesta. În luna octombrie , bănuitul, profitând de lipsa părinților persoanei vătămate minore de la domiciliu, ar fi pătruns în locuința acestora, de unde ar fi sustras câinele familiei. Ulterior, acesta ar fi atras minora într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, unde ar fi violat-o, înregistrând această activitate cu un telefon mobil. Materialul pornografic ar fi fost ulterior distribuit părinților persoanei vătămate și unui cadru didactic, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în luna decembrie a acestui an, bărbatul ar fi transmis amenințări cu moartea persoanei vătămate minore și mamei acesteia. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 28 decembrie judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

TĂRPIU: Bărbat de 34 de ani, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de viol

În 21 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat, de 34 de ani, din Tărpiu.

Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol și a fost dus în penitenciar de polițiști, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț