CICEU-CORABIA: Un bărbat de 35 de ani a murit după ce a intrat cu bicicleta în stâlpul unui gard

Accidentul s-a produs aseară, în localitatea Ciceu-Corabia din comuna Ciceu-Mihăiești. Impactul i-a fost fatal bărbatului de 35 de ani.

Polițiștii au stabilit faptul că un barbat de 35 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând decesul acestuia, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, victima a fost proiectată într-un șanț. Acolo l-au găsit medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Aseară la ora 21 la solicitarea de Ciceu-Corabia a fost găsit de un B2 SAJ un barbat de 35 ani, căzut de pe bicicletă în șant decedat, cu leziuni incompatibile cu viața.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

REBRIȘOARA: Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un eveniment de circulație produs între Rebrișoara și Năsăud.

Un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Sângeorz-Băi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca. În urma impactului dintre cele două autoturisme, o pasageră de 40 de ani, din autoturismul condus de bărbatul din Sângeorz-Băi și șoferul din Cluj-Napoca au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători ai autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Echipajele de interventie au găsit la fata locului 5 persoane implicate. Între aceste, două  victime erau bărbați adulți, o fictimă de sex feminin și doi copii (7 și 9 ani). Victimele au fost asistate la fața locului de echipajele operative. Copiii si tatal lor nu prezentau leziuni și au refuzat transportul la spital. Bărbatul de aproximativ 60 ani și femeia de aproximativ 40 ani, ambii cu leziuni traumatice închise, toraco-abdominale, au fost evacuate către UPU Bistrita, a transmis dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Un șofer băut a izbit o motocicletă pe strada Libertății din Bistrița. Două persoane au ajuns la spital

Un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Bistrița, a lovit o motocicletă ce se deplasa pe strada Libertății. În urma impactului, motociclistul, un tânăr de 17 ani cât și o pasageră de 14 ani, au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

În această seară, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un eveniment semnalat pe strada Libertății din municipiul Bistrița.Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că bărbatul de 58 de ani, se află sub influența alcoolului rezultând valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital. În cazul motociclistului, rezultatul a fost negativ.

Pentru lămurirea tuturor aspectelor cu privire la modul de producere a evenimentului, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, întrucât poziția autoturismul implicat în eveniment a fost modificată fără acordul polițiștilor, a fost dispusă continuarea cercetărilor și cu privire la infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Lavinia Petruț

Două accidente rutiere produse aproape simultan în Herina

Echipaje de pompieri de la Punctul de Lucru Lechinta și Detașamentul de Pompieri Bistrița intervin la doua accidente rutiere produse aproape simultan pe raza localității Herina. În urma unui accidentului,  echipajele SMURD au preluat de la locul solicitării două victime: o fată în vârstă de 18 ani, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani, cu traumatisme și leziuni în urma impactului. Victimele erau conștiente și după stabilizare au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

În urma celuilalt eveniment rutier, nu au fost înregistrate victime. Pompierii militari au luat masurile API, respectiv sablarea carosabilului pentru reluarea circulației în condiții normale, informează reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț