BISTRIȚA: Podul unei case de pe strada Ion Pop Reteganul a fost mistuit de flăcări
casa2-135x300 BISTRIȚA: Podul unei case de pe strada Ion Pop Reteganul a fost mistuit de flăcări
Deoarece este grav avariat, podul care face legătura între Rusu Bârgăului și Dorolea a fost închis

Podul care traversează râul Bistrița, care face legatura intre localitățile Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea, DC 6B (pe raza comunei Josenii Bârgaului) este grav avariat.

O comisie mixtă condusă de prefectul județului Bistrita-Nasaud, domnul Teofil Cioarba și inspectorul șef ISU Bistrița Năsăud, colonel Bucur Cristian, alături de primarul din localitatea Livezile, respectiv viceprimarul din localitatea Josenii Bârgăului, prin comitetele locale pentru situații de urgență a luat decizia, de la fața locului, de închidere a drumului in cauză, implicit restricționarea totală a accesului rutier si pietonal pe podul avariat, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Din punct de vedere al accesului operativ al echipajelor de interventie la eventuale situatii de urgență în localitatea Valea Poienii, acesta va fi realizat prin localitatea Dorolea.

DOROLEA: Trei adulți și un copil au ajuns la spital. Mașina în care se aflau s-a răsturnat sub un pod
Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05:30, pe drumul care leagă Dorolea de Cușma.
În urma accidentului rutier au rezultat patru victime: trei adulti si un minor, găsiți conștienți in afara autoturismului răsturnat sub un pod.
După stabilizare, toate cele patru victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei
Pasarelele pietonale au fost montate atât în amonte, cât și în aval.
Aceste structuri metalice, cu un design deosebit, sunt o nouă reușită a firmei bistrițene Îndemânarea Prodcom, o soluție ingenioasă pentru asigurarea mobilității pietonilor și cicliștilor pe traseul Liniei Verzi, urmând să fie efectuată și o delimitare în acest sens. Mai este necesară executarea unor lucrări la albia pârâului, concomitent cu realizarea rampelor de acces, a declarat Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.
m10-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m9-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m8-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m7-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m6-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m5-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m1-2-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m2-2-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m3-1-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei m4-300x225 BISTRIȚA: Au fost montate pasarelele pietonale la podul Văii Rusului de pe Calea Moldovei
Nicolae Moldovan: Să fie bine înțeles, grinzile au fost smulse de vânt, nu centura!
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul orașului Beclean, Nicolae Moldovan a precizat:
Doresc să aducem câteva lămuriri legate de situația apărută după vijelia extremă care a adus pagube semnificative în tot orașul Beclean, copaci rupți din rădăcină, acoperișuri smulse de vânt și altele, totodată s-a creat o tornadă pe cursul Someșului în dreptul podului care se află în construcție. Ca să fie bine înțeles… Nu s-a prăbușit centura, ci grinzile care erau puse pe pilonii de susținere și au fost ridicate de tornada formată. Este un accident tehnic care va fi remediat de constructor în perioada imediat următoare. Stați liniștiți. Se vor așeza la loc grinzi noi și lucrarea va continua fara a se decala termene, în toți parametrii săi tehnico-calitativi.
BECLEAN: Grinzile podului de pe centura ocolitoare a orașului s-au prăbușit

Grinzile care fac legătura între pilonii podului peste Someșul Mare – pe care va trece varianta ocolitoare a orașului Beclean din Bistrița-Năsăud s-au prăbușit în apă după ce s-a format un curent puternic pe râu în timpul furtunii de cod portocaliu.

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat:

Muncitorii spun că a u avut zile de la Dumnezeu, deoarece atunci când s-au prăbușit grinzile se aflau în pauză de masă.

Varianta de ocolire Beclean va avea o lungime de aproximativ 2 kilometri , cu o parte carosabilă de 7 m și platformă de 10 m. Valoarea totală a investiţiei este de 86.424.000 lei, termenul de finalizare fiind decembrie 2023.

SÂNGEORZ-BĂI: Cel mai lung pod din lemn stratificat din România se află în stadiul de expertizare

Proiectul este conceput de un grup de specialiști. Partea de lemn este  ideea lui Daniel Sîdor. De partea de rezistență răspund alți specialiști. Gradul de execuție este de 70%. Cu alte cuvinte, încă nu este finalizată lucrarea. Pe de altă parte, se expertizează, de specialiști din cinci țări, anumite instrumente, pentru că vorbim despre o construcție cu totul specială, unică în Europa. Iar dacă nu faci experiențe, degeaba se inflamează lumea, nu poți ieși din tipare și, prin urmare, societatea nu evoluează.  Lumea este în continuă mișcare și, repet, podul este în lucru. El, la final, va corespunde proiectului. Este normal să fim monitorizați, supravegheați, dar noi ne facem treaba și mergem înainte. Nu luăm în seamă toate răutățile, să fie clar!, a declarat Emil Iugan, administrator Silvania International.

Pe de altă parte, Petrică Farcaș, administratorul MIG Grup a punctat:

Este o lucrare în execuție. Nu s-a decontat niciun leu. totul se desfășoară la superparametri. Nu vreau să discutăm despre răutăți. Pentru noi contează rezultatul final. Este foarte ușor să critici din fața unui calculator, fără a avea cunoștință despre ceea ce presupune o astfel de lucrare.

Podul din lemn stratificat, unic în România, este făcut din fonduri europene. Ridicat peste râul Someș, are 54 de metri lungime, este realizat în formă de „S” și va fi destinat, în principal, pietonilor și bicicliștilor, chiar dacă va putea fi folosit, ocazional, și de mașini de până la 3,5 tone.

De altfel, este singurul pod din țară în formă de S realizat din grinzi lamelare – GL 24 H – din molid românesc.

pod-sg-300x169 SÂNGEORZ-BĂI: Cel mai lung pod din lemn stratificat din România se află în stadiul de expertizare

Cătălin Bota, primarul din Sângeorz-Băi, a avut de ales între o construcție de beton și una din lemn. A ales lemnul.

Avem mai multe proiecte pe structură din lemn. Rațiunea a fost să utilizăm resursa noastră locală. Noi aici în zonă avem păduri. Vecinii au piatră, de exemplu. Și e bine să folosească fiecare ce are. Pe de altă parte, frumusețea lemnului nu poate fi nici contestată, nici înlocuită. Și, nu în ultimul rând, avem o tradiție a podurilor din lemn, suntem renumiți pentru asta.

pod-sg-3-300x169 SÂNGEORZ-BĂI: Cel mai lung pod din lemn stratificat din România se află în stadiul de expertizare

Podul acesta este, practic, un proiect velo, face parte dintr-un ansamblu mai complex pentru piste de biciclete, iar el va uni două piste amenajate pe fiecare mal al Someșului.

pod-sg-2-300x169 SÂNGEORZ-BĂI: Cel mai lung pod din lemn stratificat din România se află în stadiul de expertizare

Proiectul a fost realizat pe un soft Cadwork creat special pentru structuri din lemn.

Nelu Boldea

SÂNGEORZ-BĂI: Pentru informarea CORECTĂ a cetățenilor, M.I.S. Grup vine cu clarificări importante despre lucrările efectuate în orașul stațiune
Lucrările sunt efectuate în proporție de aproximativ 70%, iar restul de 30% care implică executarea rampelor de acces pe pod, racordările cu rampele și lucrări la suprastructură vor fi finalizate în perioada următoare conform contractului în vigoare.
 Referitor la curbura podului din Sângeorz-Băi:
– În urmă cu două săptămâni s-a constatat apariția unei curburi de aprox. 5 centimetri la deschiderea centrală a Podului, care a fost consemnată imediat într-un proces verbal.
– Odată cu apariția curburii (în termeni tehnici, săgeții) a fost anunțat proiectantul, iar printr-o adresă de monitorizare s-a consemnat că aceasta se încadrează în limitele de toleranță admisibile. În situația în care curbura evoluează, va fi propusă o soluție tehnică, însă această soluție nu reprezintă un impediment în finalizarea proiectului.
Reprezentanții firmei mai transmit:
Menționăm că în perioada de monitorizare săgeata apărută la deschiderea centrală nu a evoluat. Referiotr la denigrarea publică a colegului nostru Daniel Sâdor, precizăm că reprezentanții Companiei M.I.S. Grup nu tolerează nici un fel de abuz la adresa personalului nostru. Încă de la început am spus public despre faptul că Daniel este un membru prețuit al echipei noastre, pasionat de domeniul în care activează și un real ajutor al inginerilor. Acesta face parte din echipa de elaborare a schițelor de debitare în fabrică, iar munca echipei sale se face doar în baza proiectului tehnic realizat de ingineri și verificatori atestați. Proiectul final al investiției a fost verificat de personal autorizat, a fost verificat și avizat de Apele Române și aprobat de finanțator. Pocesul verbal întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) face referire la asfaltarea străzilor pentru care sunt solicitate soluții tehnice suplimentare din partea proiectantului și la pistele de biciclete amenajate pe malul râului. Expertiza este în lucru, iar ieri experții alături de proiectant, constructor și beneficiar au făcut o vizită în teren în vederea găsirii de soluții. Considerăm că interpretarea și prezentarea eronată a recomandărilor ISC în spațiul public, au rolul de a periclita imaginea și calitatea lucrărilor efectuate de compania noastră. O altă informație falsă se referă la suma alocată construcției podului de 5 milioane de euro. Clarificăm faptul că licitația câștigată de M.I.S. Grup se ridică la o valoare de ~3.3 milioane euro și prevede efectuarea mai multor tipuri de lucrări:
– construire piste de biciclete ~6.35 km,
– construire Pod de Lemn peste Râul Someșul Mare și
– asfaltarea a ~4.5 km străzi.
Ne arătăm încă o dată toată deschiderea spre o corectă informare a publicului, însă compania noastră nu tolerează propagarea de informații eronate în spațiul public. Astfel stăm la dispoziția publicului cu răspunsuri la orice întrebare sau nelămurire despre proiectele desfășurate de compania noastră.