SÂNGEORZ-BĂI: Pentru informarea CORECTĂ a cetățenilor, M.I.S. Grup vine cu clarificări importante despre lucrările efectuate în orașul stațiune
Lucrările sunt efectuate în proporție de aproximativ 70%, iar restul de 30% care implică executarea rampelor de acces pe pod, racordările cu rampele și lucrări la suprastructură vor fi finalizate în perioada următoare conform contractului în vigoare.
Referitor la curbura podului din Sângeorz-Băi:
– În urmă cu două săptămâni s-a constatat apariția unei curburi de aprox. 5 centimetri la deschiderea centrală a Podului, care a fost consemnată imediat într-un proces verbal.
– Odată cu apariția curburii (în termeni tehnici, săgeții) a fost anunțat proiectantul, iar printr-o adresă de monitorizare s-a consemnat că aceasta se încadrează în limitele de toleranță admisibile. În situația în care curbura evoluează, va fi propusă o soluție tehnică, însă această soluție nu reprezintă un impediment în finalizarea proiectului.
Reprezentanții firmei mai transmit:
Menționăm că în perioada de monitorizare săgeata apărută la deschiderea centrală nu a evoluat. Referiotr la denigrarea publică a colegului nostru Daniel Sâdor, precizăm că reprezentanții Companiei M.I.S. Grup nu tolerează nici un fel de abuz la adresa personalului nostru. Încă de la început am spus public despre faptul că Daniel este un membru prețuit al echipei noastre, pasionat de domeniul în care activează și un real ajutor al inginerilor. Acesta face parte din echipa de elaborare a schițelor de debitare în fabrică, iar munca echipei sale se face doar în baza proiectului tehnic realizat de ingineri și verificatori atestați. Proiectul final al investiției a fost verificat de personal autorizat, a fost verificat și avizat de Apele Române și aprobat de finanțator. Pocesul verbal întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) face referire la asfaltarea străzilor pentru care sunt solicitate soluții tehnice suplimentare din partea proiectantului și la pistele de biciclete amenajate pe malul râului. Expertiza este în lucru, iar ieri experții alături de proiectant, constructor și beneficiar au făcut o vizită în teren în vederea găsirii de soluții. Considerăm că interpretarea și prezentarea eronată a recomandărilor ISC în spațiul public, au rolul de a periclita imaginea și calitatea lucrărilor efectuate de compania noastră. O altă informație falsă se referă la suma alocată construcției podului de 5 milioane de euro. Clarificăm faptul că licitația câștigată de M.I.S. Grup se ridică la o valoare de ~3.3 milioane euro și prevede efectuarea mai multor tipuri de lucrări:
– construire piste de biciclete ~6.35 km,– construire Pod de Lemn peste Râul Someșul Mare și– asfaltarea a ~4.5 km străzi.
Ne arătăm încă o dată toată deschiderea spre o corectă informare a publicului, însă compania noastră nu tolerează propagarea de informații eronate în spațiul public. Astfel stăm la dispoziția publicului cu răspunsuri la orice întrebare sau nelămurire despre proiectele desfășurate de compania noastră.







