RETEAG: Urmărit internațional, depistat de oamenii legii din Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru proxenetism și tentativă la infracțiunea de șantaj, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

În urmă cu două zile, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat de 29 de ani, din Reteag, comuna Petru-Rareș, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de exploatarea a activității de prostituție (proxenetism) și tentativă de estorcare (tentativă de șantaj),  pe teritoriul Italiei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, a precizat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar la data de 18 ianuarie  Curtea de Apel Cluj a dispus împotriva acestuia arestarea provizorie în vederea predării către autoritățile din Italia.

 

 

 

DOROLEA: Cercetat pentru distrugere și furt calificat, identificat și reținut de polițiștii de la investigații criminale

Ieri, în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani din Dorolea, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 10/11 ianuarie, respectiv în seara de 12 ianuarie 2024, bărbatul ar fi provocat distrugeri la un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Bistrița și i-ar fi sustras plăcuțele de înmatriculare, informează Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Valoarea prejudiciului a fost estimată ca fiind 2.500 de lei. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.