În Bistrița-Năsăud s-au acordat aproximativ 12 mii de tichete sociale educaționale

Până în acest moment, în județul Bistrița-Năsăud au fost distribuite un număr de 12060 tichete sociale educationale, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.

 

Tichete sociale pentru sprijin educaţional, în valoare de 500 lei/copil, se acordă într-o tranșă unică, în fiecare an școlar, în perioada 2023 – 2027.

Beneficiază de aceste măsuri de sprijin educațional copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Tichetele vor  fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri. Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate. Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.

Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

Elevii din Bistrița-Năsăud vor primi peste 6000 de pachete cu rechizite
În perioada următoare vor fi distribuite elevilor din județul Bistrița-Năsăud un număr de  6182 de pachete conținând rechizite școlare.
În vederea stimulării prezenței la școală, în anul 2002 a fost lansat Programul Rechizite şcolare, adresat elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi. La începutul fiecărui an școlar se distribuie pachete cu rechizite școlare specifice fiecărei clase. Componenţa pachetelor de rechizite şcolare care se acordă elevilor se stabilește în baza Metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 126/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare,  a precizat Cristian Nicula, inspector școlar general, ISJ Bistrița-Năsăud.
CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală
Începutul anului școlar a adus multă emoție în comuna Căianu Mic. La deschiderea noului an școlar a fost prezentă și Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Astăzi, la fel ca în fiecare an, am participat la festivitățile de început de an școlar de la Liceul Tehnologic ,,Ion Căian Românul” Căianu Mic și Școala Gimnazială Dobric. Administrația locală a fost și va fi, în continuare, un sprijin real pentru tot ceea ce înseamnă educație pe plan local! Pe lângă alte facilități sau condiții de care beneficiază elevii din unitățile noastre de învățământ, peste 400 de copii, începând de la cei mici de grădiniță, până la cei mai mari de clasa a VIII-a, au primit rechizite din partea Primăriei Căianu Mic. Împreună cu domnul director adjunct, Vasile Filip, vreau să aduc mulțumiri oamenilor de BINE prezenți alături de noi! La festivitățile de deschidere a noului an școlar, au luat parte alături de noi, doamna Monica Săsărman, secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării, Deak Adrian, subcomisar de Poliție-Șeful Secției 5 de Poliție Petru Rareș, domnul Vulpescu Emil, agent principal de Poliție, părintele Paroh din Căianu Mic, Gherghel Alexandru si pastorul de la Dobric, Magda Costică. Cu ocazia acestui început de an școlar le urez tuturor copiilor mult succes, putere de învățare și să trateze școala ca pe o mare responsabilitate, care îi va ajuta mult în viață. Membrilor corpului didactic le urez multă putere de muncă, răbdare, înțelepciune și rezultate deosebite!, a declarat Paul Știr, edilul comunei Căianu Mic.
cbun-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c20-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c19-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c18-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c16-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c17-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c10-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c13-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c12-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c11-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c14-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c15-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c9-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c8-1-254x300 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c7-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c6-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c5-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c4-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c3-1-300x169 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c2-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală c1-1-300x225 CĂIANU MIC: Rechizite gratuite pentru toți copiii din comună. Acestea au fost oferite de administrația publică locală
Jandarmii bistrițeni au fost în mijlocul elevilor în prima zi de școală

În conformitate cu Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2023-2024, Jandarmeria Bistrița-Năsăud va intensifica măsurile de ordine publică asigurate în zona unităţilor şcolare și adiacentă acestora, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor, fiind astfel o prezență activă, în vederea prevenirii fenomenului de absenteism școlar.

În acest an, Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară are ca elemente prioritare: creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență. Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști din cadrul tuturor instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți. De asemenea, în perioada imediat următoare se vor desfăşura acţiuni preventiv-educative şi anti-victimizare, în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul acestor acţiuni, ne vom implica în mod activ în procesul de formare şi educare a tinerilor, iar specialişti din cadrul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud vor discuta cu elevii despre diverse teme cum ar fi: discriminarea, modalităţile de prevenire şi consecinţele violenţei. Urăm tuturor elevilor mult succes în noul an școlar și îi încurajăm ca atunci când au nevoie să apeleze cu încredere la sprijinul jandarmilor!, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

jan2-225x300 Jandarmii bistrițeni au fost în mijlocul elevilor în prima zi de școală

Totodată, pe tot parcursul anului școlar jandarmii vor acţiona în mod independent precum şi în patrule mixte cu Poliţia pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă, la nevoie.

Structura anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023-2024 începe pe 11 septembrie 2023 și durează 36 de săptămâni. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, anul școlar se va încheia pe 21 iunie 2024 pentru majoritatea elevilor (mai puțin pentru cei din anii terminali), potrivit edu.ro.

După ce în versiunea inițială elevii nu aveau vacanță de Paște, Ministerul Educației a revenit asupra structurii și a modificat structura astfel încât vacanța de primăvară va avea loc în perioada 27 aprilie – 7 mai 2024, și va cuprinde și Paștele ortodox.

Calendarul anului școlar 2023 – 2024

Modulul 1

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

Vacanţa de toamnă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023;

Modulul 2

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023;

Vacanţă de iarnă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024

Modulul 3

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.

Vacanța mobilă de schi – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Modulul 4

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.

Vacanţa de primăvară – 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024;

Modulul 5

Cursuri – de miercuri, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024;

Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024;

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a Educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri, potrivit edu.ro.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Desfășurarea programelor „Școala altfel” și „Școala verde” va avea loc „în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

 

(FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi din Sângeorz-Băi arată excepțional atât în interior, cât și în exterior, drept dovadă că autoritățile și-au făcut treaba cu seriozitate și pricepere.

1-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar2-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 9-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 8-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Și în unitatea școlară situată pe strada Teilor toate sunt puse la punct.

1-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 10-1-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 11-1-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 12-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 13-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

La Grădinița de pe strada Carpaților am întâlnit aceeași situație: totul este pregătit pentru începerea noului an școlar.

7-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar1-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Și la Cormaia elevii vor fi așteptați în prima zi a noului an școlar în condiții exemplare.

1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 8-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 9-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 10-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 11-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților
Ne îndreptăm cu pași repezi spre recepția multor obiective de investiții din orașul nostru, cu ajutorul cărora Sângeorz-Băi, ca oraș-stațiune, prinde contur într-o multitudine de domenii: educație, turism, infrastructură rutieră, digitalizare, mobilitate urbană și regenerare urbană, transmit reprezentanții Primăriei orașului Sângeorz-Băi.
Valoarea investițiilor din cadrul proiectului  ,,Construire și dotare Grădiniță în orașul Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud”, finanțat prin Programul Operațional (POR) 2014-2020,  este de 2.669.945,99 lei + TVA.
sg3-1-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg4-1-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg5-1-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg6-1-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg7-1-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg1-1-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg2-1-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților sg4-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-a recepționat Grădinița cu program normal de pe strada Carpaților
Prin acest proiect s-a urmărit creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și a învățământului obligatoriu din orașul nostru, determinând astfel o creștere a condițiilor și calității actului educațional.
Avem o grădiniță nouă care va funcționa cu program normal, dotată corespunzător pentru ca activitatea educativă să aibă loc în cele mai bune condiții, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru copilași. Toate aceste investiții contribuie la calitatea vieții locuitorilor orașului Sângeorz-Băi și la îmbunătățirea condițiilor de trai a acestora, iar echipa de implementare a proiectelor din cadrul primăriei Sângeorz-Băi lucrează necondiționat la ducerea la bun sfârșit a acestor investiții, pentru care au depus timp și dedicare, interes și dorință în realizarea lor, spune primarul orașului Sângeorz-Băi, Cătălin Bota.
BISTRIȚA: În următorul an școlar, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița va funcționa într-un singur schimb
În anul școlar 2023-2024, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița va funcționa într-un singur schimb, cursurile urmând să înceapă de la ora 8. Această revenire la programul într-un singur schimb a fost posibilă datorită deschiderii manifestate de Primăria Bistrița față de problemele generate de procesul de consolidare și modernizare a clădirii centrale a colegiului, transmite Biroul de presă al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița.
Pe pagina de Facebook a instituției de învățământ este postat următorul mesaj:
Nu, din păcate nu vom intra în casă nouă în septembrie 2023 (sperăm însă că nu vom mai avea mult de așteptat). Primăria Bistrița nu a rămas insensibilă la situația dificilă în care ne aflăm și a răspuns solicitării noastre de a găsi soluții pentru ca toți elevii din CNLR să vină la școală, în anul școlar 2023-2024, într-un singur schimb, de la ora 8 a.m., pentru ca orele să se poată desfășura pe durata a 50 de minute, pentru ca pauzele să fie de 10, respectiv 20 de minute. Cum? Prin identificarea unor spații potrivite pentru activitățile didactice, eliberate de școlile care vor reveni (ferice de ele!) în sediile lor. Așadar, din toamnă, ne vedem la LIVIU. De la 8.
Potrivit noilor modificări, vacanța de primăvară va include în anul școlar 2023-2024 perioada Paștelui ortodox

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că structura anului școlar viitor 2023/2024 a fost modificată astfel încât vacanța de primăvară să includă și Sărbătorile Pascale. Un ordin ministerial a fost emis în acest sens și va fi publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul prevede că anul şcolar va avea o durată a cursurilor de 36 de săptămâni. Anul şcolar 2023-2024 va începe pe 11 septembrie şi se va încheia 21 iunie 2024. Săptămâna de vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, este cuprinsă în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Programul naţional ,,Şcoala altfel” şi a Programul „Săptămâna Verde” se va desfăşura în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024.

 

Admiterea la școlile militare postliceale se face doar pe baza mediei de la examenul de bacalaureat

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook „Recrutare MApN”,  este vorba despre dispoziția nr. 3 din 16.02.2023, cea care stabilește cum se va desfășura admiterea în școlile militare de maiștri militari și subofițeri, în anul de învățământ 2023-2024.

Admiterea se organizează pentru următoarele tipuri de programe:

a) studii postliceale cu durata de 2 ani, pentru formarea inițială a maiștrilor militari în activitate;

b) studii postliceale cu durata de 1 an, pentru formarea inițială a subofițerilor în activitate.

Admiterea are loc la următoarele date:
  • pentru programele de studii postliceale cu durata de 1 an, la data de 03.08.2023;

  • pentru programele de studii postliceale cu durata de 2 ani, la data de 09.08.2023.

Dacă nu sunt ocupate locurile scoase la concurs, atunci școlile postliceale militare pot organiza și a doua sesiune de admitere, la data de 31.08.2023, pentru ambele programe de studii postliceale.

Departajarea candidaților care au medii de admitere egale se realizează astfel:

a) nota obținută la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat;

b) nota obținută la proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat;

c) nota obținută la proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat.”

Conform Ministerului Apărării Naționaleunităţile de învăţământ postliceal militar (studii postliceale) sunt:

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Pitești, județul Argeș;

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc, județul Buzău;

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Constanța;

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, Sibiu;

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Logistică „Gheorghe Lazăr”, Chitila, județul Ilfov;