BISTRIȚA: Municipalitatea a făcut precizări privind reconfigurarea sensurilor giratorii
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la amenajarea sensurilor giratorii de pe Axa Calea Moldovei – Năsăudului – Decebal – Gării – Independenței, considerăm oportune câteva precizări, transmit reprezentanții municipalității.
Conform acestora, configurația și amenajarea acestor sensuri giratorii s-a făcut în conformitate cu proiectul tehnic care a avut la bază toate avizele necesare, inclusiv cel al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție.
Considerăm total nefericită declarația reprezentanților poliției rutiere, în contextul în care avizul din anul 2021 a fost eliberat de respectiva instituție pe actualele coordonate. Dacă acum, la aproape 2 ani de la respectivul aviz, există o abordare diferită la nivelul Biroului Rutier așteptăm un punct de vedere oficial al instituției. Emiterea în spațiul public a unor considerente de acest fel nu are nimic în comun cu o comunicare inter-instituțională responsabilă și constructivă. Așteptăm, așadar, un punct de vedere avizat din partea celor responsabili, astfel încât să putem finaliza, în cele mai bune condiții, acest proiect deosebit de important pentru cetățenii municipiului Bistrița. Suntem convinși că împreună putem identifica soluțiile optime care se să plieze atât pe așteptările comunității, cât și pe prevederile legale specifice.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor și măsurătorilor efectuate în teren, împreună cu reprezentanți ai Primăriei, constructorului și operatorului de transport public de persoane care utilizează traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului, polițiștii Biroului Rutier au constatat și transmis că se impune reducerea dimensiunilor razei girației, renunțarea la insulele de separare amplasate și efectuarea de marcaje rutiere pentru spații interzise, în cazul a 3 sensuri giratorii (Decebal – Crinilor – Andrei Mureșanu – Ioan Slavici, Năsăudului – Andrei Mureșanu, Gării – Republicii).
