INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT! FRASINUL a predat cu aproape un an înainte de termen noua cazarmă a Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”

Compania FRASINUL a predat cu cinci luni mai repede decât era termenul, noua cazarmă a Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” Bistrița. Recepția a avut loc cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înființarea marea unități a Armatei Române.

Lucrările au început în luna decembrie a anului 2021 și au fost finalizate în 15 decembrie 2023, au transmis reprezentanții Brigăzii. Constructorii bistrițeni au ridicat patru imobile, care au costat 16,5 milioane de euro. Toate pavilioanele sunt dotate cu centrale termice proprii, sisteme de detecție, alertare și stingere a incendiilor, sisteme de ventilație, desfumare și control acces și supraveghere video. Toate datele sunt transmise într-un centru de comandă. În cadrul investiției, s-au mai realizat rețele noi de hidranți, gaze naturale, apă-canal, apă pluvială și alei asfaltate.

Cel mai mare dintre imobile este Pavilionul C7, în care s-au investit circa 11 milioane de euro, construit în forma literei V pe o suprafață de peste 3200 de metri pătrați și pe cinci niveluri.

În afară de acest pavilion, au mai fost construite încă unul care are spații de lucru și sală de conferințe pentru Batalionul 405 Logistic și două construcții care sunt remize pentru transportoarele Piranha V pe care unitatea a început deja să le primească.

SURSA TEXT / FOTO: bistritabusiness.ro

BISTRIȚA: A început construirea corpurilor centrale ale noii aripi a SCJU

A început construirea corpurilor centrale și retragerea macaralelor, este mesajul managerului SCJU Bistrița, Gabriel Lazany.

aripa-2-300x169 BISTRIȚA: A început construirea corpurilor centrale ale noii aripi a SCJU

Reamintim  că noul pavilion va avea regim de înălțime 2S+P+4E:

  • Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriana);
  • Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări;
  • Etaj I: Secția ORL (25 paturi); Structura de spitalizări de zi; Compartiment Chirurgie Plastică (10 paturi);
  • Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici); Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională; Secție obstetrică ginecologie (25 paturi);
  • Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie); Compartiment Neurochirurgie (17 paturi); Compartiment recuperare neurologică (7 paturi);
  • Etaj IV: secții de spitalizare – Compartiment Gastroenterologie (13 paturi); Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale).

În urma procedurii de licitaţie, lucrările au fost adjudecate de asocierea dintre Dimex 2000 Company SRL – Hidro Salt B 92 SRL – Consola Grup Construct SRL – Mansard Corporate SRL – Cubicon Invest SRL.

Construirea noului pavilion la SCJU Bistrița este prevăzută într-un proiect amplu pentru care autoritățile din Bistrița-Năsăud au obținut finanțare de circa 100 de milioane de euro prin PNRR. Proiectul mai prevede și reabilitarea energetică a clădirii existente, modernizarea pavilioanelor existente, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație.

BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean

Joi, 23 martie, de la ora 11.45, se va oficia la slujba religioasă a  punerii pietrei de temelie pentru obiectivul de investiții ,,Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă”.

spital-10-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-9-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-8-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-7-300x300 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-6-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-5-300x235 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-1-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-2-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-3-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean spital-4-300x169 BISTRIȚA: Joi, 23 martie, se va pune piatra de temelie pentru extinderea pavilionului Spitalului Județean

 

Contractul de finanțare a extinderii pavilionului Spitalului Județean Bistrița va fi semnat la Târgu Mureș

În data de 28 februarie, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade”, din Târgu Mureș, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, va avea loc semnarea contractului de finanțare pe PNRR, a obiectului de investiție ,, Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă”