Daniel Suciu: Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă, pentru noi nu există decât o singură comunitate, chiar dacă mai departe de centru. Când am aflat că Moșul nu vine pentru cei 320 de copilași de la școlile din Sărata și Viișoara, am devenit noi ajutoarele acestuia pentru că toți micuții au nevoie de o bucurie în această perioadă, transmite deputatul social-democrat Daniel Suciu.

Felicitări cadrelor didactice care prin devotament și muncă au redus abandonul școlar de la 45% anii trecuți, la zero anul acesta și Mulțumesc tuturor colegilor mei ce au participat ca să facem această bucurie: Darius Ilieșiu, Daniel Adumitrăchioaiei, Ciprian Buta, Andrei Pântea, Doru Socaciu, Stefania Stere, Nina Băciuț, mai punctează Suciu.

Acord de mediu pentru proiectul ,,Parc panouri fotovoltaice Sărata”

Municipiul Bistrița, prin Direcția Tehnică, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Parc panouri fotovoltaice Sărata”, propus a fi amplasat în localitatea componentă Sărata, extravilan, fn, CF 93614, municipiul Bistrița, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 şi la sediul titularului: Municipiul Bistrița, din municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, în zilele de luni – joi între orele 9 – 15 și vineri, între orele 9 – 13.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, pe toată durata procedurii de mediu.

Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital

Un bărbat a fost lovit luni seara de un tren în apropierea haltei Sărata, județul Bistrița-Năsăud.

La caz  a intervenit un echipaj de pompieri și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Victima, un bărbat în vârstă de 66 de ani, a fost găsită inconștientă. Ulterior a fost intubată, deoarece prezenta multiple traume, plăgi deschise și fracturi.

sarata-2-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital sarata-3-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital sarata-4-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital

În seara de 11 septembrie, polițiștii Biroului Județean Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident, produs în cartierul Sărata din Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că un bărbat, de 66 de ani, din Bistrița a fost surprins în gabaritul căii ferate și accidentat de trenul 4007 care circula pe relația Bistrița – Sărățel. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital, unde, din nefericire, ulterior a decedat, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

SĂRATA: Soacră, soacră, poamă acră! Dar nici cu nora nu ne e rușine!

O femeie de 64 de ani, din Sărata a sesizat faptul că, în seara de 27 iunie, a fost amenințată de nora sa, cu care aceasta locuiește, fapt ce i-a creat o stare de temere.

La fața locului, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit formular de evaluare a riscului, rezultând necesitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița, pentru violență în familie, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

SĂRATA: Femeia dispărută în urmă cu două săptămâni a fost găsită fără suflare

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la existența unei persoane inconștiente în extravilanul localității Sărata, în zona denumită popular Groapa Sărății, transmit reprezentanții IPJ Bistrița Năsăud.

Este vorba despre o femeie de 45 de ani, din Sărata, a cărei dispariție a fost semnalată în 7 februarie . Aceasta a plecat  voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni.

Cadavrul femeii a fost transportat la spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite împrejurările producerii evenimentului.

SĂRATA: AȚI VĂZUT-O? Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o femeie de 45 de ani care a dispărut de la domiciliu

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o femeie de 45 de ani, din Sărata care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 6 februarie TÂRNOVAN FLORINA, a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit. Femeia are înălțimea de aproximativ 1,60 m, greutatea de aproximativ 50 de kilograme, păr negru, ochi căprui. La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni de culoare neagră, geacă de culoare neagră cu roșu și glugă din blană. Asupra ei avea o geantă de culoare gri, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot să ofere informații care să conducă la depistarea femeii sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

SĂRATA: O afumătoare lăsată nesupravegheată a luat foc, iar flăcările s-au extins la acoperișul casei

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din  Sărata.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Se manifesta pe o suprafață de 30-40 mp constând în afumătoare, camera centralei termice și o anexa alipită.

Au fost protejate bucătăria de vară și casa de locuit.

Incendiul a fost provocat de o afumătoare construită din lemn lăsată nesupravegheată.

VIIȘOARA / SĂRATA: A ieșit la suprafață bărbăția din ei

Doi bărbați, unul din Viișoara și altul din Sărata, sunt bănuiți că și-ar fi agresat soțiile.

Unul dintre acestea a fost emis împotriva unui bărbat, de 48 de ani, din Viișoara, care la data de 13 noiembrie, în timp ce se afla în locuința comună, din Viișoara, și-ar fi agresat și amenințat soția. A fost întocmit dosar penal pentru amenințare și violență în familie. Totodată, o femeie de 62 de ani a sesizat faptul că, în timp ce se afla în locuința sa din Sărata, împreună cu soțul său, un bărbat de 65 de ani, ar fi fost agresată de acesta. De asemenea, cu o zi înainte, bărbatul și-ar fi agresat și fiul. Și în acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Lavinia Petruț

SĂRATA: Un căruțaș a ajuns în stare gravă la spital

Un căruțaș a ajuns în stare gravă la UPU Bistrița, după ce atelajul în care se afla a fost lovit de o mașină.

Echipajul de terapie intensivă mobilă a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani, conștient, cu traumatism cranian și facial. După stabilizare a fost evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, respectiv un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Lavinia Petruț

fotografie cu caracter ilustrativ