FLOREȘTI: Un bărbat de 34 de ani a fost depistat drogat la volan

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Județean 172 în Florești, au oprit în trafic pentru control un autoturism.

A fost identificat șoferul, un bărbat de 34 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

fotografie cu caracter ilustrativ

 

SĂRATA: O afumătoare lăsată nesupravegheată a luat foc, iar flăcările s-au extins la acoperișul casei

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din  Sărata.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Se manifesta pe o suprafață de 30-40 mp constând în afumătoare, camera centralei termice și o anexa alipită.

Au fost protejate bucătăria de vară și casa de locuit.

Incendiul a fost provocat de o afumătoare construită din lemn lăsată nesupravegheată.

Jandarmeria Bistrița-Năsăud la ceas de bilanț

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a avut loc Evaluarea activității instituției pe anul 2022.

Materialul de bilanț a fost prezentat de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud – colonel Furnea Florin Vasile în prezența cadrelor unității. Activitatea a fost prezidată în sistem videoconferință de domnul colonel ing. Trășcălie Lucian – șeful Direcției Logistice – desemnat adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române.

Cu această ocazie fost prezentată întreaga activitate desfășurată în decursul anului 2022, rezultatele obținute și dificultățile întâmpinate cât și direcțiile de acțiune pentru noul an.

Ca instituție care își desfășoară activitatea în slujba cetățenilor, Jandarmeria Bistrița-Năsăud a fost prezentă în anul 2022 la 7.915 misiuni în domeniul ordinii publice. Structurile inspectoratului au fost implicate în executarea misiunilor specifice, concretizate în ansamblul măsurilor întreprinse și al activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și consolidarea climatului de siguranță al cetățenilor.

Revenirea manifestărilor din spațiul public la valorile pre-pandemie a generat  și creșterea numărului de misiuni pentru protecția participanților, a infrastructurii și prevenirea tulburării ordinii și siguranței publice, astfel, în perioada de referință au fost executate 428 misiuni de asigurare a ordinii publice.

În vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor, inspectoratul a participat la menținerea ordinii publice prin patrule de jandarmi în zona urbană a județului, pe traseele montane, în stațiunea Balneoclimaterică Sângeorz Băi și în sistem integrat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sens în care au executat un număr de 3.405 misiuni.

În baza planurilor de cooperare și a protocoalelor de colaborare încheiate, pentru reducerea infracționalității, în anul 2022, inspectoratul a executat 882 misiuni în cooperare /colaborare cu alte instituții.

Pentru reducerea infracţionalităţii stradale, au fost executate 882 acţiuni în comun cu alte structuri, din care 552 cu Poliţia și Poliţia T.F. şi 330 cu alte instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, în baza planurilor de cooperare şi protocoalelor de colaborare încheiate.

În cursul anului 2022 au fost stopate activitățile infracționale în 331 cazuri și au fost constatate 2.944 de contravenții.

Acţiunile de restabilire a ordinii publice în zona de responsabilitate au vizat măsurile legale întreprinse de forţele de ordine pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care au vizat tulburări sociale sau manifestări de violenţă şi de readucere în stare de normalitate a ordinii şi siguranţei publice tulburate. În perioada de referinţă s-au executat un număr de 404 misiuni care au constat în aplanarea unor conflicte şi intervenţii la diferite solicitări.

O atenție deosebită a fost acordată consolidării Jandarmeriei Montane, prezența jandarmilor în această zonă asigurând turiștilor un grad sporit de siguranță, garanția unei intervenții rapide și eficiente în condiții climaterice deosebite, precum și o implicare activă, în acțiunile de protejare a mediului organizate independent în cadrul campaniilor naționale sau în colaborare cu alte organizații. Anul trecut, jandarmii montani din structura posturilor montane Rodna, Piatra Fântânele și Colibița au intervenit in 12 situații pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană. Trebuie să evidențiem că toate au fost gestionate și rezolvate înainte de a se înregistra victime. De asemenea, sute de turiști aflați pe trasee au fost îndrumați pentru evitarea unor potențiale situații de risc. Stagiile de pregătire multi-disciplinară ale colegilor noștri desfășurate în cadrul Centrului Montan Sinaia ne-au permis să oferim turiștilor asistență in cele mai grele condiții de mediu.

Având în vedere necesitatea creșterii siguranței în școli și reducerea fenomenului delicvenței juvenile și al victimizării minorilor, unul dintre obiectivele principale a constat în orientarea în mod constant a activităţilor de prevenire către minori, aceştia prezentând un risc ridicat de vulnerabilitate, atât în ceea ce priveşte comiterea de infracţiuni, cât şi din punct de vedere al victimizării.

În acest sens, pe perioada anului școlar au fost derulate acțiuni preventive în cadrul campaniei ,,Școala în siguranță”, iar pe timpul vacanțelor școlare, în cadrul campaniei ,,Vacanță în siguranță”, s-au desfășurat activități de prevenire la taberele școlare de pe raza județului.

O altă campanie urmărită pe întreg parcursul anului a vizat faptele antisociale săvârșite pe timpul manifestărilor sportive, respectiv campania „Invitație la Fair – Play!”

În contextul problematicii consumului de droguri, apărută atât la nivel național cât și la nivelul județului Bistrița-Năsăud, inspectoratul nostru a desfășurat un număr de 61 activități de prevenire, cu ocazia desfășurării unor adunări publice, în cadrul instituțiilor de învățământ, precum și în zone frecventate de către tineri, împreună cu efective din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Cu aceste ocazii au fost abordate teme referitoare la efectele nocive ale consumului de substante psihoactive.

În activitatea desfășurată pe linia pazei și protecției instituționale, eforturile principale au fost orientate către optimizarea, perfecționarea și dinamizarea dispozitivelor în funcție de situația operativă existentă și de forțele la dispoziție, identificarea tuturor vulnerabilităților și factorilor de risc și intensificarea schimbului de date și informații de interes operativ cu celelalte structuri cu care se cooperează, astfel încât să se asigure cunoașterea situației operative și prevenirea amenințărilor atât la adresa celor 19 obiective din competență cât și la adresa transporturilor speciale, de bunuri, valori și corespondență clasificată.

Concomitent cu executarea pazei obiectivelor s-a menținut și ordinea interioară, necesară desfăşurării în condiţii de normalitate a activităţilor în cadrul celor 9 săli de sedințe ale instanţelor de judecată din municipiul Bistrița, orașele Beclean și Năsăud.

În perioada de referință s-au executat un număr de 534 transporturi de bunuri și valori, în beneficiul Trezoreriei Bistrița și I.J.J. Bistrița-Năsăud, 455 transporturi corespondență clasificată cu serviciul specializat ce aparține Direcției Regionale de Informații Maramureș și 37 transporturi de produse cu caracter special în beneficiul I.J.J. Bistrița-Năsăud și a 3 societăți specializate în comercializarea armamentului și munițiilor.

În perioada analizată, au fost monitorizate cele 7.915 misiuni de ordine publică și 1.026 transporturi speciale, de bunuri, valori și de corespondență clasificată. În decursul anul 2022 au fost primite prin Dispeceratul Sistemului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și prin centrala inspectoratului, un număr de 347 apeluri, din care 287 apeluri prin sistemul unic 112 și 60 apeluri prin centrala inspectoratului.

Alin Tișe e supărat nevoie mare pentru că Becleanul i-a ,,suflat” cloudul regional. ,,Nu au găsit decât un sătuc din Bistrița!”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud are pe ordinea de zi a ședinței din 27 ianuarie proiectul de hotărâre privin  acordul de parteneriat pentru realizarea și dezvoltarea unui cloud regional în regiunea Nord-Vest. Președintele Consiliului Județean Cluj spune că va contesta această decizie, deoarece ,,orășelul acela (n.r.- Beclean) este un sătuc”. Afirmațiile Măriei Sale Metropolitane sunt…fără cuvinte:

În urmă cu câteva zile a fost organizată o ședință a Regiunii Nord-Vest pentru a se decide înființarea în regiune a unui cloud de IT. Și pe principiul că Clujul are prea multe și a luat tot s-a decis, cel puțin provizoriu, ca acesta să fie dus pe la Bistrița-Năsăud, Beclean. Vă dați seama câți IT-iști au domnii de acolo și ce institut se va face acolo, câtă vreme se știe că toți tinerii din Transilvania vin la Cluj la facultate, că aici doresc să lucreze și că aici avem un hub de IT. Aveam și clădire potrivită deja să-i dăm drumul. Pe principiul că Clujul a luat destul s-au coalizat toți împotriva Clujului și au spus trebuie să-l ducem în altă parte. Este chiar ridicol de-a dreptul. N-au găsit altă locație decât un sătuc din Bistrița. Despre asta vorbim, orășelul acela este un sătuc. Vă dați seama dacă la modul acesta se gândește. Sigur, eu voi ataca și contesta toate aceste decizii. Într-adevăr este frustrant. Argumentul era că noi avem prea multe. Am devenit un centru de dezvoltare în regiune și în România. Nu poți să-i iei unui oraș atuurile pe motiv că are prea multe. Trebuie să-ți dezvolți orașul tău, județul tău și să obții ce meriți”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, la Ziua Live.

 

BISTRIȚA: Cursuri gratuite de prim ajutor pediatric. PREGĂTEȘTE-TE să devii SALVATORUL copilului tău!

Pentru că viața are prioritate, mai ales pentru cei mici, UPU-SMURD – Spitalul Județean de Urgență Bistrița vă invită să învățați cum să acționați în situații critice în cadrul CURSURILOR DE PRIM AJUTOR PEDIATRIC oferite GRATUIT părinților.

Cursul de prim ajutor pediatric îți oferă în 4 ore informațiile și tehnicile necesare, astfel încât să fii pregătit să salvezi viețile micuților noștri, precum: suportul vital de bază, dezobstrucția de căi aeriene, traumatisme, plăgi sângerânde, arsuri și alte noțiuni ce fac diferența.

Învață de la medicii și asistenții cu experiență în patologia pediatrică din cadrul UPU-SMURD Bistrița să acorzi primul ajutor de bază în situații de urgență!

Primul curs va avea loc în data de 31.01.2023, începând cu ora 16:00 la sediul SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA, clădirea UPU-SMURD din strada Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 43, etaj 1.

Pentru o bună desfășurare a cursului de prim ajutor pediatric, numărul participanților este limitat la 20 persoane/grupă, iar grupele se alcătuiesc în ordinea înscrierilor.

Pentru detalii și înscrieri, vă rugăm să vă adresați Secretariatului UPU-SMURD Bistrița la numărul de telefon 0726.137.227, de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 15:00.

Mâinile tale pot salva vieți! Înscrie-te acum la Cursul de Prim Ajutor Pediatric să înveți cum să reacționezi, să previi sau să tratezi cu calm și cu atenție orice eveniment neprevăzut din viața micuțului tău!

PSD NĂSĂUD PROPUNE BUGETARE PARTICIPATIVĂ PENTRU DEZVOLTAREA ORAȘULUI ACADEMICIENILOR

PSD Năsăud lansează o invitație publică către toți cetățenii orașului în vederea implicării acestora în elaborarea bugetului local. Pentru aceasta, locuitorii orașului Năsăud sunt invitați să-și expună problemele cotidiene și să propună soluții concrete la soluționarea acestora, soluții care ulterior vor fi susținute în ședințele de Consiliu Local de către aleșii PSD Năsăud.

Doritorii vor putea telefona, scrie mesaje pe WhatsApp sau pe pagina de Facebook a organizației sau vor putea să-și exprime părerile și ideile la sediul organizației de pe Bd-ul Grănicerilor, nr. 15 unde vor putea discuta cu membrii marcanți ai PSD, consilierii locali ai PSD Năsăud și consilierul județean Alin Demian. Prin această inițiativă se dorește o schimbare de paradigmă a modului în care se realizează politicile publice precum și redefinirea rolului pe care cetățenii îl dețin în arhitectura sistemului politic, se arată într-un comunicat de presă.

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește formația HC Zalău duminică, în etapa a 14-a a Ligii Florilor
Echipa de handbal feminin întâlnește duminică HC Zalău, într-un meci care contează pentru etapa a 14-a a Ligii Florilor MOL.
Înaintea acestei partide, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud ocupă locul 3 în clasament cu 31 de puncte, la egalitate cu a doua clasată, CS Rapid București, în timp ce oaspeții sunt pe 12 cu 10 puncte.
Partida programată duminică de la ora 12.30, în sala Complexului Sportiv Polivalent Unirea, va fi transmisă în direct de ProArena.
Ea beneficiază și de noul livescores – disponibil pe pagina: www.frhlive.com.
Vă rugăm să vă achiziționați din timp biletele pentru aceasta partidă, ele fiind disponibile atât online cât și în format fizic la sediul clubului; să utilizați pentru transport pe cât posibil mijloacele de transport în comun pentru fluidizarea circulației și să păstrați curățenia în noua noastră sală, atât pe timpul desfășurării meciului cât mai ales după încheierea acestuia.
Este extrem de important să avem o conduită fair play și elegantă atât în susținerea echipei noastre cât și a păstrării curățeniei în sală!, transmit organizatorii.
Doi salvamontiști bistrițeni au intervenit pentru a salva viața unui schior în Stațiunea Straja din județul Hunedoara
Reprezentanții Serviciului Public Județean salvamont transmit:
Colegii noștri care se aflau în stațiunea Straja la un stagiu de pregătire, au identificat un tânăr care acuza dureri in zona bazinului în urma unei căzături cu schiurile. Au asigurat imediat zona și au cerut sprijin colegilor de la Salvamont Straja Lupeni. Victimei i s-a acordat primul ajutor și a fost pregătită pentru evacuare, moment în care, în apropiere, s-a petrecut un alt accident. S-a solicitat o a doua echipă de intervenție pentru evacuare, iar până la sosirea ei colegii noștri, împreună cu cei de la Straja i-au acordat primul ajutor și celei de-a 2 victime. Persoanele accidentate au fost evacuate în siguranță. Felicitări colegilor Andreea Rus si Marius Taloi!
salvamont-4-222x300 Doi salvamontiști bistrițeni au intervenit pentru a salva viața unui schior în Stațiunea Straja din județul Hunedoara salvamont-3-300x269 Doi salvamontiști bistrițeni au intervenit pentru a salva viața unui schior în Stațiunea Straja din județul Hunedoara salvamont-2-300x225 Doi salvamontiști bistrițeni au intervenit pentru a salva viața unui schior în Stațiunea Straja din județul Hunedoara salvamont-1-1-300x225 Doi salvamontiști bistrițeni au intervenit pentru a salva viața unui schior în Stațiunea Straja din județul Hunedoara
Dorin Vlașin: Sănătatea locuitorilor orașului Năsăud este o prioritate!
Referitor la modernizarea Spitalului Orășenesc ,,Dr. George Trifon”, edilul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, a declarat:
În ultimii ani, s-au investit sume importante în reabilitarea și dotarea Spitalului orășenesc „Dr. George Trifon”, urmărindu-se atât asigurarea serviciilor de calitate în secțiile spitalului, cât și atragerea de personal specializat. La finalul anului 2020, Guvernul României a alocat 2,4 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Orășenesc Năsăud cu aparatură și echipamente medicale moderne, amintind: o stație de producere a oxigenului medicinal, o lampă de operație, un ecograf cu trei sonde – din care una digitală, o stație de sterilizare, 36 de paturi pentru pacienți – cu noptieră și suport perfuzie, incubator pentru transport, concentratoare de oxigen, console gaze medicale, electrocardiograf portabil, monitor funcții vitale și trei defibrilatoare.
În anul 2021, Primăria Năsăud, împreună cu A. D. I. Spitalul Orășenesc Năsăud și Asociația Alături de Oameni din Cluj Napoca au reabilitat complet Secția de Pediatrie, aceasta devenind una dintre cele mai moderne din județ, cu spații de joacă, picturi pe pereți, televizoare și aparatură la standarde înalte și reamenajarea curții interioare.
Un proiect important, de asemenea, a fost Eficientizarea Energetică A Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Din Orașul Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud”, Cod SMIS 117579 – Investiția de 3,5 milioane lei asigurată prin Programul Operațional Regional. Proiectul a vizat eficientizarea energetică și reabilitarea termică a Spitalului „Dr. George Trifon”, în vederea conformării cu cerințele minime de performanță energetică ale clădirilor și în vederea creșterii confortului pacienților și a personalului medical prin:
Izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren expandat, ignifugat, de 12 cm grosime (3942 mp);
Înlocuirea centralei termice vechi cu o centrală nouă, cu un înalt grad de performanță energetică;
Înlocuirea conductelor din subsolul unității medicale;
Modernizarea instalațiilor de distribuție și transport a energiei termice și a apei;
Instalarea de panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră, precum și instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, folosită pentru iluminarea spațiilor interioare ale clădirii;
Înlocuirea ușilor de acces din aluminiu cu uși din PVC, cu 5 camere și geam termoizolant;
Instalarea unor sisteme de climatizare cu aer de tip „Split”, pentru holurile de acces ale spitalului.
Dorin Vlașin a mai punctat:
Un alt proiect important, pe tema Covid 19, în valoare de 1.100. 000 euro, prin care se achiziționează echipamente medicale performante, se află în implementare;
O realizare deosebit de importantă este obținerea, pentru prima oară de la înființarea Spitalului orășenesc „Dr. George Trifon”, a Avizului pentru Securitate la Incendiu.
În acest moment se lucrează la un nou studiu de fezabilitate pentru modernizarea și extinderea Spitalului!
Tot în acest an vor începe lucrări în vederea modernizării secției de Maternitate și Chirurgie !
Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în atragerea fondurilor nerambursabile pentru modernizarea spitalului, colegilor primari din cele 23 de localități membre ale A.D.I Spitalul Orășenesc Năsăud, dar și personalului Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, sub conducerea managerului Daniel Marcu, pentru profesionalismul lor! Investițiile în sănătate continuă, deoarece sănătatea locuitorilor orașului Năsăud este o prioritate!