BISTRIȚA: O tânără de 24 de ani s-a cinstit bine, s-a urcat la volan, iar apoi a intrat într-un stâlp de iluminat public

În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au interventit pentru verificări, la un accident rutier produs pe Bulevardul Republicii, accident soldat cu pagube materiale.

Din primele date, în jurul orei 04.20, o tânără, de 24 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Conducătoarea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

fotografie cu caracter ilustrativ

TUREAC: Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț

În această dimineață, în jurul orei 02.10, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Tureac.

Din primele date, un tânăr, de 24 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 17, prin Tureac, a pierdut controlul și a ieșit în afara părții carosabile, într-un șanț de colectare a apei pluviale. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a unei pasagere. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Ambele victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Municipiul Bistriţa anunţă lansarea Proiectului FEEL
,,Frugal cities through Energy Efficiency and Low-tech communities” este un proiect finanţat prin Programul european Interreg Europe, implementat de Agenţia Locală pentru Climă și Energie din Bretania de Sud (Franţa) – lider de proiect, Municipiul Bistriţa, Cork (Irlanda), Frederikshavan (Danemarca), regiunea Liguria (Italia), Fundaţia pentru Climă și Energie din Valencia (Spania), Agentia pentru Energie Mazovia (Polonia), Agenţia pentru Energie din Suedia de Nord (Suedia) și Energy Cities (Franţa) cu rol de partener consultativ.
Proiectul FEEL urmărește dezvoltarea și testarea ,,abordării orașului frugal” în ceea ce privește eficienţa energetică. Un ,,oraș frugal” pune în aplicare suficienţa și tehnologiile low-tech, prin optimizarea utilizării resurselor pentru a dezvolta căi de economie circulară și longevitate a resurselor. O tehnologie low-tech este cea care își atinge obiectivele utilizând cea mai puţin sofisticată și mai puţin costisitoare soluţie, fără a altera calitatea rezultatului final.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea și testarea abordării de „frugalitate”, suficienţă în regenerarea urbană și cooperare în 8 orașe și regiuni europene. Partenerii proiectului vor aplica principiile frugalităţii în schemele de renovare a locuinţelor mai vechi și în eficienţa energetică a locuinţelor, prin low-tech și prin cooperare comunitară.
În cadrul acestui proiect, municipiul Bistriţa își va revizui Politica publică locală ,,Regenerarea centrului istoric al municipiului Bistriţa”, prin actualizarea măsurilor existente și prin adăugarea de noi măsuri, în special privind introducerea abordării „frugale”, a conceptului de suficienţă în domeniul regenerării urbane și dezvoltarea de modele de cooperare între cetăţeni, administraţia locală și factorii interesaţi. De asemenea, se va crea un grup local de lucru, din care vor face parte instituţii/organizaţii locale și factori interesaţi.
În acest sens, lansăm invitaţia de participare și implicare în cadrul grupului local de lucru al proiectului a factorilor interesaţi și a organizaţiilor care utilizează tehnici de economie circulară.
Valoarea totală a proiectului pentru municipiul Bistriţa, în calitate de partener, este de 148.666 euro, din care: asistenţă financiară nerambursabilă FEDR – 118.932,80 euro (80%), cofinanţare naţională – 26.759,88 (18%) și contribuţie proprie – 2.973,32 euro (2%).
Durata de implementare a proiectului este de 4 ani, începând din martie 2023 până în mai 2027.
Persoana de contact pentru informaţii suplimentare cu privire la proiect este Iulia Popârţac – asistent manager de proiect, telefon 0263 223 923, int. 195, e-mail: iulia.popartac@primariabistrita.ro.
Project Website:
Twitter:
FEEL Project EU (@FrugalCitiesEu) / Twitter
Facebook:
FEEL Project EU | Facebook
Bogdan Ivan: Am participat la o întâlnire strategică pentru modernizarea României
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, s-a întâlnit cu Excelența Sa, domnul Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Germania, partener în modernizare! Avem obiective comune! Nu ne permitem să mai ratăm oportunități. Vreau să atragem investiții noi din sectorul privat, în special în companii inovative. Asigurarea unui cadru legislativ pentru inovare și transferul tehnologic sunt unele dintre obiectivele principale ale mandatului meu, alături de modernizarea serviciilor publice. Fără stat la cozi pentru documente și o relație cu statul doar din câteva click-uri. Au trecut prea mulți ani în care am așteptat! Astăzi România se modernizează alături de parteneri puternici, a postat Bogdan Ivan, pe pagina sa de socializare.
Zilele orașului Sângeorz-Băi vor avea loc în perioada 26-27 august
Anunțăm oficial faptul că în data de 26 și 27 august se vor desfășura Zilele orașului Sângeorz-Băi, un eveniment drag nouă tuturor, transmit reprezentanții Primăriei Sângeorz-Băi.
Ziua de sâmbătă va fi ziua tinerilor, pe scenă vor urca artiști de muzică ușoară, iar ziua de duminică va fi o zi dedicată folclorului românesc local și nu numai.
Programul artistic va fi comunicat ulterior, tot pe pagina de Facebook a Primăriei.