ȘIEUȚ: 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă
O etapă foarte importantă din realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, cu stație de epurare, din comuna Șieuț e aproape de final.
Împreună cu domnul Prefect al județului – Teofil Cioarbă, cu doamna Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Camelia Tabără, cu reprezentanții Aquabis și a instituțiilor abilitate, am început recepția proiectului realizat prin fonduri europene, a precizat Mihai Ivan, edilul comunei Șieuț.
După finalizarea recepției, urmează procedurile pentru demararea proiectului de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, care va fi finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

În urma acestui amplu proiect implementat în comuna noastră, 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă, a mai punctat Ivan.







