Bogdan Ivan: „Românii plătesc printre cele mai scumpe facturi la energie din UE. Este o problemă de securitate națională”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avertizat că România se confruntă cu o situație critică pe piața energiei electrice, unde consumatorii finali ajung să plătească printre cele mai ridicate tarife din Uniunea Europeană.
Ivan a atras atenția asupra modului defectuos de formare a prețului la energie, care face ca România – altădată exportator net și cu prețuri reduse – să ajungă astăzi să importe până la 20% din necesar în perioadele de consum maxim, la tarife de câteva sute de ori mai mari decât cele de export.
„Exportăm ziua, la prețuri foarte mici, și ajungem să importăm seara, între orele 18.00–22.00, la prețuri de 700–800–1000 de ori mai mari. Asta este problema reală, dincolo de creșterea TVA-ului”, a explicat ministrul.
Acesta a adăugat că situația este agravată de întârzierile majore în înlocuirea centralelor pe cărbune cu noi capacități de producție de bază, asumate prin planul de decarbonizare, dar amânate cu peste 3–4 ani.
Ministrul a precizat că a avut discuții cu ANRE, producători, furnizori și distribuitori de energie și că au fost identificate instrumente financiare pentru a acoperi următoarele șase luni și următorul an și jumătate.
„Eu nu o să stau pasiv doar să identific problemele. Mandatul meu este să găsesc soluții pentru creșterea capacității de producție și scăderea prețului”, a subliniat Ivan.
Ivan a subliniat că această criză energetică reprezintă o problemă de securitate națională, întrucât costul energiei electrice influențează prețul final al produselor cumpărate de români între 7% și 80%.
„Energia activă reprezintă sub 50% din prețul final. Orice creștere graduală a acestui preț pune o povară uriașă pe cetățeni și pe companii”, a mai adăugat ministrul.
Întrebat despre eventuale nereguli, Bogdan Ivan a spus că nu dorește să facă „tam-tam” pe acest subiect, dar că anumite situații punctuale constatate recent au fost deja transmise organelor competente.
„Odată ce toate datele vor fi aduse în fața Consiliului Suprem de Apărare a Țării, instituțiile abilitate vor decide. Eu nu sunt procuror, eu am alt rol: să găsesc soluții”, a conchis ministrul Energiei.

Publică comentariul