În cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Bistriței, publicul este invitat la o proiecție de film documentar care aduce în prim-plan una dintre cele mai importante reușite ale comunității locale: reabilitarea clădirii emblematice a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”.
Vineri, 18 iulie 2025, de la ora 17:00, în sala mare a Palatului Culturii, va fi prezentat, în premieră, documentarul de 30 de minute realizat în perioada 2020–2025 de echipele Murgiso Media și Think Big Communications, cu sprijinul Primăriei Bistrița, prin Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, și al companiei MIS Grup.
Intrarea este liberă.
Filmul urmărește, pas cu pas, procesul amplu de reabilitare al uneia dintre cele mai impozante clădiri din oraș – o clădire-simbol pentru educație, istorie și arhitectură. Proiectul este prezentat nu doar ca o lucrare de construcție, ci ca o victorie a implicării comunitare, a viziunii și a respectului față de patrimoniu.
Evenimentul este gândit ca o introducere cu substanță în atmosfera festivă de pe Pietonal, oferindu-le bistrițenilor șansa de a-și redescoperi orașul prin ochii celor care l-au reconstruit – la propriu și la figurat.




















Leave a Reply