252 articole de îmbrăcăminte au fost ridicate de polițiști, de la un magazin din Bistrița

La data de 18 mai, în urma unor controale efectuate, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În fapt, la sediul unui agent economic al cărui administrator este o femeie de 56 de ani, din Bistrița, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetării, 252 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Articolele vestimentare purtau reprezentări grafice ce indică mărci notorii sau similare cu mărcile larg cunoscute în România, fiind expuse spre vânzare și oferite la prețuri net inferioare celor regăsite în comerț, existând astfel suspiciunea că sunt contrafăcute.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice.

47 de gospodării din Târlișua vor beneficia de electrificare cu surse de energie regenerabilă

Vlădut Purja, primarul comunei Târlișua a anunțat că 47 de gospodării izolate din comună vor beneficia de electrificare (dotarea cu sursă de energie regenerabilă) prin Granturi Norvegiene, în cadrul unui proiect în valoare de 314.000 euro.

„Inițial finanțarea era pentru 40 de gospodării, însă noi am depus o listă cu 47, întrucât nu știam dacă toate vor fi eligibile și vor îndeplini condițiile de selectare. Deoarece s-au făcut economii de pe alte măsuri, prin proiect au intrat la finanțare toate cele 47 de gospodării selectate.

La nivelul comunei Târlișua mai sunt identificate gospodării care nu au electricitate urmând ca și pentru acestea, care nu sunt cuprinse în lista atașată mai jos, să depunem solicitări de finanțare prin programele PNRR, Fondul de Mediu, Granturi Norvegiene etc. pentru a beneficia de electrificare” – Vlădut Purja, primarul comunei Târlișua. 

283006416_1491973931204702_7183058983572300016_n 47 de gospodării din Târlișua vor beneficia de electrificare cu surse de energie regenerabilă
Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare”

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc a anunțat că lucrările de drumuri și realizarea rețelei de canalizare pluvială pe strada Dinu Lipatti au intrat în faza de șantier. Aceste lucrări fac parte din obiectivul de investiƫii “Amenajare de străzi în zonele noi de locuințe din municipiul Bistrița – etapa 3 – strada Dinu Lipatti”, executant fiind ARL Cluj-Napoca.

„Prioritar e racordul canalizării pluviale între strada Dinu Lipatti și strada Simfoniei, unde se începe asfaltarea cu stratul binder. De altfel, în întreaga zonă s-a construit mult, iar nevoia de modernizare a infrastructurii este mare, urmând ca municipalitatea să continue intervențiile de reabilitare și pe străzile adiacente” – Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița. 

Carosabilul modernizat va avea o lungime de 895 metri liniari, suprafața trotuarelor va fi de 1838 metri pătrați, iar rețeaua de canalizare pluvială va avea 880 de metri liniari. Valoarea contractului este de 3.357.000 lei cu TVA inclus, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni.

280770543_468548665074223_2799503122559797463_n-1-300x225 Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare"
281958774_468548648407558_2238846615258916246_n-300x225 Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare"
282005950_468548688407554_6718608607845465037_n-300x225 Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare"
1-2-225x300 Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare"
2-2-300x225 Au început lucrările pe strada Dinu Lipatti. Ioan Turc: „Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare"

Anterioară
Următoare

Amendă de 1000 de lei, în urma depistării unui transport ilegal de lemn

Aflați într-o acțiune specifică organizată pe linie silvică, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au depistat un atelaj hipo transporta material lemnos fără a deține documente legale în acest sens.

Bărbatul care conducea atelajul a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii nr. 171 din 2020 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, astfel: 1.000 de lei amendă pentru transport material lemnos fără acte de însoțire, respectiv cu avertisment scris pentru tăiere de arbori din afara fondului forestier (art. 8 alin. 1 lit. b). Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și a fost predat în custodie Ocolului Silvic Dealu-Negru conform reglementărilor legale în vigoare.

Totodată, pe timpul acțiunii a fost depistat un tânăr care se afla cu autoturismul în fondul forestier. Mai mult decât atât, acesta claxona și accelera mașina, tulburând astfel liniștea animalelor sălbatice care se află în perioada de înmulțire și creștere a puilor. Conform prevederilor legale în vigoare acesta a fost sancționat cu 1.000 de lei amendă (Legea 407/2006 art. 23 alin. 1 lit. d), respectiv cu avertisment scris pentru pătrundere fără drept cu autovehiculul în fondul forestier. (Legea 171 /2010 art. 9 lit. f )

Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare pentru pentru protecția fondului cinegetic, respectiv pentru prevenirea și combaterea tăierilor, transportului ilegal de material lemnos.

Recomandare de film: Forrest Gump

„Viața este  o cutie de ciocolată… nu știi niciodată cu ce te alegi”

Povestea începe cu o pană căzând la piciorul lui Forrest. Forrest o ia și o pune în geantă sa. Așezat pe o bancă, așteptând autobuzul, Forrest, pe parcursul filmului, își povestește viață care este aidoma penei luate de vânt.

Forrest Gump este una din acele producții cinematografice care au devenit un adevărat fenomen. În acest film, Tom Hanks face un rol de excepție  Forrest, un om obișnuit a cărui inocență dezarmantă ajunge să întrupeze o generație. Distins cu 6 premii Oscar, între care premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor (Robert Zemeckis) și cel mai bun actor într-un rol principal (Tom Hanks), Forrest Gump este un titlu pe care nu vrei să-l ratezi.

Recomandare de lectură: 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru – Jordan B. Peterson

Jordan B. Peterson este unul dintre cei mai sclipitori gânditori ai momentului. Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un veritabil fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri și interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter și Facebook este urmărit de 300 000 de oameni. Plin de umor și asociind în mod surprinzător adevăruri ale tradiției occidentale cu ultimele descoperiri din neuroștiințe, Peterson ne povestește despre homari și asertivitate, despre skateboarding și adevărații bărbați, despre Iadul ranchiunii și aroganței, dar și despre lumina pe care o poate aduce în viață noastră mângâierea unei pisici sau un moment de sinceritate față de sine – dar și față de apropiații noștri.

Plecând de la revelațiile marilor religii ale lumii, dar și de la capodoperele literare și filosofice (ale unor Goethe, Nietzsche sau Dostoievski), autorul ne îndeamnă să revenim la clasicele virtuți (disciplină, curaj, onestitate, prietenie etc.) și să ne asumăm răspunderea pentru existența noastră tragică, în care există totuși un sens ce aștepta să fie căutat. Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educația este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele 12 Reguli de viață oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri și valori, care ne pot ajută, în plină epoca relativistă, să ducem o viață mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită.

„A durat mult pana am gasit titlul: 12 Reguli de viata: un antidot la haosul din jurul nostru. Acesta sugereaza clar faptul ca oamenii au nevoie de principii ordonatoare, pentru a evita instaurarea haosului. Avem nevoie de reguli, standarde, valori – si luati singuri, dar si luati impreuna. Suntem niste animale de povara, obisnuite sa traga la jug. Avem nevoie de o incarcatura care sa ne justifice existenta mizerabila. Avem nevoie de rutina si de traditie. Aceasta inseamna ordine. Daca am trai cum se cuvine, am fi capabili sa toleram povara constiintei de sine. Daca am trai cum se cuvine, am reusi sa ne asumam propria fragilitate si mortalitate, fara sa ne simtim ca niste victime nevinovate, fara sa cadem in starea de invidie sau sa ajungem, mai apoi, la dorinta de razbunare si distrugere. Daca am trai cum se cuvine, nu ar mai fi nevoie sa apelam la securitatea oferita de totalitarisme, pentru a ne proteja de recunoasterea propriei finitudini si ignorante. Poate ca am reusi sa evitam cararile ce duc spre Iad – iar secolul XX ne-a aratat cam cat de real poate fi Iadul” – Jordan B. Peterson.

Click aici pentru a comanda 12 Reguli de viață.

 

Eveniment special în Bistrița: Concert Folcloric „Din Bistrița-Năsăud”

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud și Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița vă invită la Concertul Folcloric „Din Bistrița-Năsăud”.

Ansamblul Folcloric al Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița va interpreta în cadrul acestui concert, profesorul coordonator fiind Ana-Maria Dragonici.

Concertul va avea loc miercuri, 25 mai 2022 de la ora 18:00 la Centrul Cultural Dacia, iar prețul unui bilet este de 10 lei.

Absolvenți:
  • Oana Matei Coruți
  • Emilian Coruți
  • Rareș Grigore
  • Ioan Todică
  • Horațiu Cigu
Acompaniază:
  • Orchestra profesionistă „Dor Românesc”

Dirijor: Horațiu Cigu

Invitați:
  • Domnica Dologa
  • Cornelia Ardelean Archiudean
  • Alexandru Pugna
Prezintă:
  • Oana Matei Coruți
  • prof. istoric de artă: Doris Platon

Din-Bistrita-Nasaud-725x1024 Eveniment special în Bistrița: Concert Folcloric „Din Bistrița-Năsăud”

S.C. Supercom S.A, Sucursala Bistrița face angajări

S.C. Supercom S.A, Sucursala Bistrița cu sediul în Bistrita, str. Drumul Cetatii, nr. 11, având ca domeniu de activitate salubritate şi activităţi similare, angajează pe perioada nedeterminată, următoarele categorii de personal:

  • Șoferi auto profesioniști (permis categoria C);
  • Lucrători operativi pentru autocompactoare;
  • Lucratori salubrizare căi publice (maturatori).

,,Asigurăm transportul! Condițiile de angajare sunt seriorizatea și corectitudinea” – S.C. Supercom S.A. 

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefon:

0263/944 DISPECERAT; 0800.800.268 TELVERDE(gratuit) sau la adresa de email: bistrita@supercom.ro”, a transmis

Eveniment în Năsăud: Comedie de modă veche

Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud invită toți năsăudeni Joi, 19 Mai, de la ora 19:00, la Casa de Cultură Liviu Rebreanu la o comedie jucată de doi actori deosebiți.

Piesa „Comedie de modă veche”, de Alexei Arbuzov este o comedie excelentă, cu doi actori ai Teatrului Național Cluj – Sorin Misirianțu și Elena Ivanca – pe care ați mai avut ocazia să-i vedeți la noi la Năsăud.

,,Haideți să vedem împreună dacă mai există iubire la o vârstă înaintată și dacă mai există bucuria de a trăi. Cei doi actori creează personaje autentice, un doctor de spital și o casieriță de la circ, care se cunosc la sanatoriu. Ei ne redau cu umor și dezinvoltură bucuria de a veni la teatru.

Așa că ne vedem Joi, 19 mai, ora 19, la Casa de Cultură Năsăud!” – Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud.

Primăria orașului Sângeorz-Băi a depus noi cereri de finanțare

Astăzi s-au depus patru cereri de finanțare în cadrul PNRR, Componenta C10 – Fondul Local și anume:

,,La Sângeorz-Băi timpul nu stă în loc, mai ales în cadrul administrației locale, acolo unde, pe lângă treburile administrative zilnice se lucrează cu spor la implementarea de proiecte, dar și la depunerea de noi proiecte de investiție” – Primăria Sângeorz-Băi.

Proiectele depuse
  • „Implementare infrastructură TIC în Orașul Sângeorz-Băi” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local Subinvestitia I.1.2. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC”;
  • “Elaborare PMUD (cu studiu de trafic) și elaborare PUG cu transpunere în GIS, la nivelul UAT Sângeorz-Băi” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local subcategoria de investitie: I.4 Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană”;
  • „REABILITARE SI MODERNIZARE IMOBIL SEDIU PRIMĂRIE SÂNGEORZ-BĂI” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local Investitia I.3: Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale”;
  • „REABILITARE ȘI MODERNIZARE CENTRU CULTURAL IUSTIN SOHORCA SÂNGEORZ-BĂI” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local Investitia I.3: Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale”;