Becleanul este finalist New European Bauhaus 2023 și Ambasador NEB

Comisia Europeană recunoaște Becleanul ca exemplu de bune practici în rândul Uniunii Europene, orașul de pe Someș fiind remarcat la cea mai importantă competiție anuală dedicată proiectelor ealizate din fonduri europene, datorită celui mai nou proiect:

,,Centrul Recreativ Legacy”, finalist la Componenta A: „Campionii «Noului Bauhaus european»” – categoria 3: „Prioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoie”.

Proiectul Becleanului a fost selectat printre cei 61 de finaliști ai Premiilor New European Bauhaus (NEB) 2023, fiind ales dintre peste 1450 de aplicații din toate statele membre UE, în urma unei evaluări de către experți independenți.

Proiectul dumneavoastră a fost recunoscut datorită calității, contribuției sale lavalorile NEB și a unui potențial mare de a promova frumusețea, sustenabilitatea șiincluziunea prin inițiativa NEB”, este mesajul pe care Comisia Europeană l-a
transmis Primăriei Orașului Beclean. Ca urmare a acestei reușite, Becleanul este „Ambasador NEB”, având rolul de a promova și susține inițiativa Noului Bauhaus european.

Nicolae Moldovan a declarat: 

Suntem onorați să fim Ambasadori NEB, dar mai ales pentru că suntem finaliștii celui mai prestigios concurs la nivelul Uniunii Europene.Este o reală recunoaștere amuncii noastre și un semn de încredere pentru proiectele pe care le pregătim pentru
dezvoltarea orașului Beclean și pentru binele comunității noastre!

Centrul-Recreativ-Legacy-2023-1-300x169 Becleanul este finalist New European Bauhaus 2023 și Ambasador NEB

Câștigătorii Premiilor NEB 2023 vor fi anunțați la Ceremonia de Premiere, care va avea loc în cadrul evenimentului „Noul Bauhaus european în regiuni și orașe”, în perioada 21-22 iunie 2023, la Bruxelles, eveniment la care a fost invitat să participe primarul Nicolae
Moldovan. Evenimentul va reuni părțile interesate cheie care implementează NEB pe teren și va servi ca un forum de învățare și schimb între oameni, instituții, municipalități și regiuni care implementează sau au un interes în dezvoltarea proiectelor NEB.

Vizitați

https://prizes.new-european-bauhaus.eu/

LIVIU REBREANU: A aruncat un cadavru de animal în natură și a fost sancționat cu 30 de mii de lei
Camerele de supraveghere instalate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au mai surprins un cetățean certat cu bunul simț care a abandonat deșeuri în natură.
În permanență, Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, monitorizează prin camere video, zonele predispuse abandonului de deșeuri din județul nostru. Din păcate, încă descoperim cetățeni care nu înțeleg că abandorea deșeurilor în natură NU este o soluție, iar dacă sunt prinși, plătesc amenzi usturătoare. Cetățeanul H.V. domiciliat în orașul Năsăud, a fost identificat de către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și sancționat cu 30.000 lei pentru abandonarea de deșeuri pe raza localității Liviu Rebreanu. Fapta a fost cu atât mai gravă, cu cât această persoană iresponsabilă a abandonat un cadavru de animal, punând în pericol sănătatea comunității. Toate dovezile necesare identificării și sancționării acestui individ au fost oferite de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
În condițiile în care în prezent operatorul de salubritate colectează de la poarta casei orice tip de deșeuri, nu putem înțelege iresponsabilitatea și lipsa de bun simț a unor cetățeni care aleg să transforme natura în coșul lor de gunoi. Și orice persoană care va fi
prinsă procedând în acest mod va fi drastic sancționată.
De la începutul primăverii, 56 de persoane din Bistrița-Năsăud au fost mușcate de căpușe

De la începutul primăverii și până în prezent, 56 de persoane care au fost mușcate de căpușe s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru a primi îngrijiri și asistență medicală.

Este vorba despre 29 de adulți, dintre care 8 au fost transferați din UPU la Secția Boli Infecțioase pentru tratament profilactic, și despre 27 de copii, dintre care 4 au fost transferați din UPU Pediatrie la Secția Boli Infecțioase. S-au înregistrat și trei cazuri de pacienți (doi adulți și un copil) diagnosticați cu boală Lyme, care se transmite prin mușcătura de căpușă, care au fost tratați în cursul acestui an la Secția Boli Infecțioase, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Este importantă prezentarea la un consult medical dacă în urma unei mușcături de căpușă:

– apar erupții de orice tip pe piele (în special o erupție sub forma unui inel roșu denivelat în jurul unei erupții roșii care se extinde și care seamănă cu un ochi de bou sau puncte roșii pe glezne și încheieturi);

– apar simptome precum febra, durerea de cap, oboseala, gâtul sau spatele înțepenit, durerea de mușchi, durerea de articulații;

– zona cu mușcătura pare infectată (este roșie, caldă, dureroasă, umflată și prezintă abces).

 

Purtarea hainelor deschise la culoare pentru ca insectele să fie mai ușor vizibile, aplicarea de spray-uri și loțiuni repelente, verificare bagajelor, hainelor și corpului la întoarcerea din drumeții sau protejarea animalelor de companie cu produse recomandate de medicul veterinar împotriva insectelor sunt câteva dintre măsurile cu care ne putem proteja.

BECLEAN: Întâlnire Națională GOLDWING CLUB ROMANIA, ediția a III-a.
Evenimentul are loc în perioada 12-14 mai 2023 BĂILE FIGA și este adresat  posesorilor de Honda Goldwing , Valkirie si Rune din Romania.
Accesul în cadrul evenimentului este permis tuturor motocicliștilor pe doua sau trei roți, indiferent de marca, tipul sau culoarea motocicletei.
Prin tradiție suntem bucuroși de oaspeți si din afara țării!, transmit reprezentanții Primăriei Beclean.
Intrarea este liberă.
Eveniment organizat de:
GOLDWING CLUB ROMANIA, cu sprijinul:
PRIMĂRIEI ORAȘULUI BECLEAN, Bistrița-Năsăud, Romania. – http://primariabeclean.ro
În colaborare cu:
PARTENER MEDIA:
Sponsori:
SECURIO
TEHNOLINO SECURITY SYSTEMS –
MOTOR ZONE TIMIȘOARA –
BIKERI DE DUMINICA TIMIȘOARA –
(VIDEO) Radu Moldovan: Punem încă o dată sănătatea pe primul loc 
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pune la dispoziția Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița o mașină nouă, dotată cu echipamente medicale de terapie intensivă mobilă. Echipa medicală va fi formată dintr-un medic de urgență, un asistent și un paramedic și se va putea deplasa și în zonele montane greu accesibile. Totodată, aceasta va deservi toate ambulanțele din județ, care vor avea nevoie de sprijin.
Mulțumesc pentru buna colaborare în realizarea acestui proiect important pentru oameni, managerului SCJU Bistrița, Gabriel Lazany și medicului șef UPU-SMURD Bistrița-Năsăud,  Tiberiu Tudor. Mulțumim ROMBAT pentru sprijinul oferit la dotarea cu echipament, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
(VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările
Peste 15.000 de oameni sunt așteptați, astăzi, la un marș de protest în București. Sunt membri ai celor 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, care cuprind peste 350.000 de salariați: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“. Sindicaliștii se vor reuni la ora 11:00, în Piața Victoriei, și vor porni, apoi, spre Palatul Parlamentului. Ei vor să atragă, astfel, atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, angajații în mod special – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.
WhatsApp-Image-2023-05-10-at-10.42.53-2-300x169 (VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările WhatsApp-Image-2023-05-10-at-10.42.53-1-300x225 (VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările
Mai multe detalii aflați aici:
Potrivit unui comunicat semnat de președinții celor 3 federații, revendicările acestora sunt:
-Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
-Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
-Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
-Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
-Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
-Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
-Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
Vrei să lucrezi cu profesioniștii? FRASINUL SRL angajează inginer CFDP / CCIA / IUDR

Cerinţe:

  • Studii superioare profil construcții, preferabil C.C.I.A.

  • Permis de conducere categoria B.

  • Experienţă minim 1/2 ani pe o poziție similară ,constituie avantaj;

  • Abilităţi de organizare și comunicare, flexibilitate, adaptabilitate la situaţii diverse, disponibilitate la deplasări .

Responsabiliţăti:

  • Realizarea şi urmărirea graficelor de execuţie;
  • Întocmirea listelor de cantitãţi şi efectuare antemãsurãtori;
  • Coordonarea activităţii echipelor proprii, organizarea echipei;
  • Evaluarea si raportarea periodicã pânã la finalizarea proiectului, verificarea lucrărilor executate.
  • Cordonarea activitaţii şantierului şi asigurarea execuţiei, desfaşurãrii şi finalizării lucrărilor în concordanţa cu proiectul, normele şi condiţiile de calitate, termenele stabilite, conform cerinţelor contractuale;
  • Urmărirea aplicării legislației procedurilor și instrucțiunilor tehnice de lucru.

Oferim:

  • Pachet salarial atractiv;
  • Cazare;
  • Masină de serviciu ;
  • Program de muncă full time;
  • Contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

lg.php?bannerid=0&campaignid=0&zoneid=65&loc=https%3A%2F%2Fwww.bistriteanul.ro%2Ffrasinul-cauta-inginer-constructii-locuri-de-munca-disponibile-si-la-brutaria-presto-icpe-bistrita-casa-ema%2F&referer=https%3A%2F%2Fwww.bistriteanul Vrei să lucrezi cu profesioniștii? FRASINUL SRL angajează inginer CFDP / CCIA / IUDR

Pentru mai multe de detalii sunați la telefon +40 767 426 899.

BISTRIȚA: ,,Mândre-s nunțile la noi”, mai ales în 30 mai, la Centrul Cultural ,,DACIA”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură vă invită la spectacolul  MÂNDRE-S NUNŢILE LA NOI, în data de 30 mai, de la ora 18, la Centrul Cultural ,,Dacia”.

Participă:

Ansamblul Profesionist „Dor Românesc”

Domnica Dologa

Mirela Petruş

Anuţa Motofelia

Nicolae Cioancă

Cristina Retegan

Oana Matei-Coruţi

Ioachim Spân

Veronica Bălan

Lenuța Purja

Dirijor: Horaţiu Cigu

Coregrafia: Adrian Paşcu

Regia artistică: Matilda Pascal Cojocăriţa

Manager CJC BN: Alexandru Pugna

Preţ bilet: 30 lei – adulţi; 15 lei – elevi/studenţi/pensionari

Biletele se găsesc la casieria Centrului Cultural „Dacia”.
A plecat la cele veșnice prof. Elena Dimitriu, la venerabila vârstă de 90 de ani
A fost profesor de acordeon și pian la Școala de Arte Bistrița timp de 30 de ani. Generații de elevi au fost instruiți de prof. Elena Dimitriu, apropiindu-i de tainele acestor instrumente.
Un dascăl de excepție, cu mult har, răbdare și pricepere. De acum va cânta în orchestra îngerilor. Înmormântarea va avea loc miercuri, 10 mai 2023, ora 12:00, la capela cimitirului de pe strada Tărpiului. Drum lin spre cer! Profesorii, elevii, părinții și întregul colectiv al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud transmit sincere condoleanțe familiei, transmite Alexandru Pugna, manager CJC BN.