Jandarmii bistrițeni au fost în mijlocul elevilor în prima zi de școală

În conformitate cu Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2023-2024, Jandarmeria Bistrița-Năsăud va intensifica măsurile de ordine publică asigurate în zona unităţilor şcolare și adiacentă acestora, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor, fiind astfel o prezență activă, în vederea prevenirii fenomenului de absenteism școlar.

În acest an, Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară are ca elemente prioritare: creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență. Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști din cadrul tuturor instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți. De asemenea, în perioada imediat următoare se vor desfăşura acţiuni preventiv-educative şi anti-victimizare, în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul acestor acţiuni, ne vom implica în mod activ în procesul de formare şi educare a tinerilor, iar specialişti din cadrul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud vor discuta cu elevii despre diverse teme cum ar fi: discriminarea, modalităţile de prevenire şi consecinţele violenţei. Urăm tuturor elevilor mult succes în noul an școlar și îi încurajăm ca atunci când au nevoie să apeleze cu încredere la sprijinul jandarmilor!, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

jan2-225x300 Jandarmii bistrițeni au fost în mijlocul elevilor în prima zi de școală

Totodată, pe tot parcursul anului școlar jandarmii vor acţiona în mod independent precum şi în patrule mixte cu Poliţia pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă, la nevoie.

TRANSMIXT: Anunț pentru elevii navetiști
Ca urmare a modificărilor legislative de ultimă oră cu privire la gratuitatea transportului pentru elevi, Transmixt informează că pentru a putea obține un abonament de călătorie gratuit pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde mergeți la scoală va trebui să depuneți la școala de care aparțineți o solicitare  care trebuie să conțină, printre altele, informații cu privire la traseul pe care circulați.
 
Ulterior, școala ne va informa pe noi despre solicitarea voastră iar noi vă vom emite abonamentul de transport în mod gratuit. Sperăm că după începerea anului școlar, în colaborare cu școlile, procedura de solicitare și eliberare abonamente să se desfașoare cât mai rapid pentru că voi să puteți intră în posesia documentelor care vă vor da dreptul să calatoriți gratuit cu autobuzele. Mai multe detalii privind transportul elevilor găsiți în Hotărârea de Guvern nr. 810 din 08.09.2023 pe care vă sfătuim să o cautați pe net (https://monitoruloficial.ro/e-monitor/) și să o arătați părinților întrucât conține mult mai multe detalii și informații decât putem noi să vă explicăm prin această postare. Vă urăm un an școlar excelent cu colegi minunați și profesori extraordinari!, transmit reprezentanții Tranmixt.
 
Accesul gratuit în mijloacele de transport se va realiza pe baza abonamentului de transport și a unuia dintre următoarele documente școlare:
 
b) carnetul sau legitimația de elev emis/ă de unitatea de învățământ de apartenență, vizat/ă pentru anul școlar în curs;
 
c) adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență.
BISTRIȚA: Deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri, 13 septembrie

Programul de colectare a sacului verde va începe de la ora 8 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului verde începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.

WhatsApp-Image-2022-09-05-at-10.54.37-AM-169x300 BISTRIȚA: Deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri, 13 septembrie WhatsApp-Image-2022-09-05-at-10.53.04-AM-224x300 BISTRIȚA: Deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri, 13 septembrie WhatsApp-Image-2022-09-05-at-10.40.14-AM-224x300 BISTRIȚA: Deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri, 13 septembrie WhatsApp-Image-2022-09-05-at-10.40.14-AM-1-224x300 BISTRIȚA: Deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri, 13 septembrie

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din sticlă, care nu încap în sacul verde, Supercom vă recomandă să depuneți surplusul de deșeuri în saci transparenți iar operatorul de salubritate va ridica și acești recipienți.

Contribuie și tu la eforturile noastre de a face Bistrița-Năsăud un județ mai curat, colectează separate corect deșeurile reciclabile și scoate-le în fața porții conform programului de colectare. Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul albastru. Miercuri, 13 SEPTEMBRIE,  se va colecta STRICT sacul verde. Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!

Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.

 

 

Tot mai mulți șoferi drogați pe drumurile din Bistrița-Năsăud

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din municipiu și județ desfășoară ample acțiuni, pe șoselele intens circulate și în zonele cu risc rutier ridicat, pentru impunerea respectării legislației rutiere. Totodată, activitățile se desfășoară și pentru impunerea respectării legislației privind ordinea și liniștea publică și descurajarea fenomenului infracțional.

În ultimele 24 de ore, activitățile s-au desfășurat în principal în municipiu Bistrița, orașele Beclean, Năsăud, precum și în zonele adiacente, fiind angrenate efective ale secțiilor rurale de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului Siguranță Școlară, Biroului Protecția Animalelor, Serviciului Acțiuni Speciale împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Gelu Voievod Bistrița-Năsăud, transmite Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat activități în filtre amplasate pe principalele drumuri din județ, Drumul Național 17C și Drumul Național 17D.

Activitățile au avut următoarele rezultate:

304 persoane verificate, dintre care aproximativ 150 testate cu dispozitivele DrugTest și alcooltest;
206 autoturisme verificate;

91 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de aproximativ 31.500 de lei, pentru nerespectarea legislației rutiere, nerespectarea legislației privind ordinea și liniștea publică și privind activitățile economice;

10 permise de conducere reținute și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Ieri, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe Drumul Național 17C, prin Telciu, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a fost oprit întrucât a circulat cu viteza de 79 km/h. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, testarea cu aparatul DrugTest indicând un rezultat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control pe DC 6A în Livezile, un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu apartul DrugTest rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit ieri, pe Drumul Județean 172 între localitățile Beclean și Figa, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Livezile. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea acestuia cu aparatul DrugTest a indicat un rezultatul pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

Tot ieri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, au oprit în Reteag, la intersecția Drumului Județean 170 cu Drumul Național 17, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Beclean. La testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.

În plus, polițiștii din cadrul Secției 6 Politie Rurala Năsăud au semnalizat oprirea în trafic a unui autoturismului care circula pe Drumul Național 17C, prin Salva. Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele polițiștilor, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului până în Năsăud. Cu sprijinul polițiștilor Compartimentului de Ordine Publica Năsăud, autoturismul a fost blocat în trafic și șoferul acestuia imobilizat. La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Năsăud. Primele verificări asupra autoturismului au indicat faptul că acesta nu avea o poliță de asigurare obligatorie valabilă. Întrucât șoferul emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0.77 mg/l alcool in aerul expirat. Testarea cu aparatul DrugTest, a indicat un rezultat pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

 

 

Municipiul Bistrița a fost premiat la Forumul Orașelor Verzi
La Forumul Orașelor Verzi, municipiului Bistrița i-a fost decernat Premiul pentru planificare urbană sustenabilă, distincție oferită de Asociația Municipiilor din România.
Am participat la cel mai important eveniment dedicat mediului înconjurător, organizat la Brașov – Forumul Orașelor Verzi. Sub egida ,,Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună.”, conferința a adus în prim-plan ideea că ne aflăm într-un moment critic al istoriei noastre și a îndemnat la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediu și de viitorul orașelor din România. Încă o dovadă că proiectele implementate la Bistrița sunt apreciate la nivel național, iar impactul acestora în comunitate este circumscris celor mai noi politici de mediu.  Vom continua să urmărim o dezvoltare urbană care ține cont de provocările climatice, cu reducerea poluării și protejarea elementelor de biodiversitate citadină, a precizat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
Reamintim că, recent, într-o competiție organizată de Comisia Europeană, Bistrița a fost finalistă Green Leaf, alături de orașele Elsinor din Danemarca și Velenje din Slovenia.
Structura anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023-2024 începe pe 11 septembrie 2023 și durează 36 de săptămâni. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, anul școlar se va încheia pe 21 iunie 2024 pentru majoritatea elevilor (mai puțin pentru cei din anii terminali), potrivit edu.ro.

După ce în versiunea inițială elevii nu aveau vacanță de Paște, Ministerul Educației a revenit asupra structurii și a modificat structura astfel încât vacanța de primăvară va avea loc în perioada 27 aprilie – 7 mai 2024, și va cuprinde și Paștele ortodox.

Calendarul anului școlar 2023 – 2024

Modulul 1

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

Vacanţa de toamnă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023;

Modulul 2

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023;

Vacanţă de iarnă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024

Modulul 3

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.

Vacanța mobilă de schi – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Modulul 4

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.

Vacanţa de primăvară – 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024;

Modulul 5

Cursuri – de miercuri, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024;

Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024;

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a Educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri, potrivit edu.ro.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Desfășurarea programelor „Școala altfel” și „Școala verde” va avea loc „în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

 

(FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi din Sângeorz-Băi arată excepțional atât în interior, cât și în exterior, drept dovadă că autoritățile și-au făcut treaba cu seriozitate și pricepere.

1-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar2-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 9-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 8-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Și în unitatea școlară situată pe strada Teilor toate sunt puse la punct.

1-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-3-300x135 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-3-135x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 10-1-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 11-1-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 12-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 13-225x300 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

La Grădinița de pe strada Carpaților am întâlnit aceeași situație: totul este pregătit pentru începerea noului an școlar.

7-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar1-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

Și la Cormaia elevii vor fi așteptați în prima zi a noului an școlar în condiții exemplare.

1-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 2-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 3-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 4-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 5-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 6-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 7-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 8-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 9-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 10-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar 11-300x225 (FOTO/VIDEO) Școlile din Sângeorz-Băi sunt pregătite exemplar pentru începerea noului an școlar

(VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii

În perioada 8-9 septembrie, polițiștii bistrițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente  rutiere.

În perioada de referință, polițiștii rutieri au vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, dar și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Polițiștii de ordine publică au desfășurat activități specifice pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, intervenind la solicitările efectuate prin SNUAU 112, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de verificare a societăților comerciale iar cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat activități specifice pentru depistarea persoanelor urmărite sau dispărute.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 186 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 40.300 de lei, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare cât și pentru nerespectarea regulilor privind conviețuirea socială.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare, fiind constatate și patru infracțiuni la regimul rutier și două infracțiuni la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Concret:

În 8 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au identificat substanțe interzise asupra unui tânăr care se deplasa în calitate de pasager, cu un autoturism pe raza orașului.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au oprit în trafic un autoturism care se deplasa prin oraș. Testarea cu aparatul DrugTest a șoferului a indicat prezența substanței metamfetamină. Totodată, verificările au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendat. În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat în interior substanțe susceptibile a produce efecte psihotrope.

Pe raza localității Maieru, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 1,07 mg/L alcool pur în aerul expirat.

În Sângeorz-Băi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au depistat în trafic un șofer care conducea sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,58 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Cei trei conducători auto depistați sub influența substanțelor psihoactive sau alcoolului au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate și mostrelor biologice.

Polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cât și acte de sesizare a organelor de cercetare competente.

politie-17-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-15-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-14-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-13-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-12-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-6-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-7-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-8-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-9-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-10-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-11-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-5-300x200 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-4-200x300 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-3-200x300 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-2-200x300 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii politie-1-300x169 (VIDEO) Alcoolul, drogurile și bistrițenii

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea oricăror situații de risc.

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării: Am eliminat birocrația excesivă a achizițiilor publice din domeniul IT
Hotărârea de Guvern care stabilește, în opinia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării un cadru clar, transparent, coerent și flexibil pentru ca instituțiile publice din România să aibă acces mai facil la infrastructura de cloud și o mai bună securitate a datelor cetățenilor a fost adoptată în ședința de Guvern de ieri.
bogdan-ivan-2-300x183 Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării: Am eliminat birocrația excesivă a achizițiilor publice din domeniul IT
Le mulțumesc pentru că au făcut posibil acest pas uriaș spre viitorul digitalizării României, Prim-Ministrului Marcel Ciolacu și colegilor mei din Executiv. Serviciile publice esențiale pentru cetățeni sunt tot mai aproape de a fi la un click distanță. Simplificăm documentele tehnice, însă fără a sacrifica neutralitatea tehnologică, calitatea, securitatea cibernetică și alegerea celei mai bune soluții din punct de vedere economic, transmite Bogdan Ivan.