(VIDEO) BISTRIȚA: Moș Martin a ieșit la plimbare pe străzile din municipiu

Urșii devin o prezență tot mai falmiliară în orașele din România. Un exemplar din această specie a fost surprins pe o stradă din Bistrița, culmea pe strada care îi poartă numele: strada Ursului.

De altfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița a trimis în ultimele zile mai multe mesaje de avertizare prin sistemul Ro-Alert pentru locuitorii din zonă.

Aseară, hăituit de echipajele poliției și ale Jandarmeriei, acesta a ajuns inclusiv în parcul municipal din centrul orașului.

Nu este prima dată când animalele sălbatice coboară atât de aproape de locuințele bistrițenilor.

Cetățenii sunt sfătuiți să rămână în locuințe și să păstreze distanța față de aceste animale. În plus, autoritățile le recomandă acestora să nu încerce să se fotografieze cu acestea și să nu le hrănească.

Luna trecută, un urs a fost filmat de câțiva localnici în timp ce fugea pe mijlocul drumului, de-a lungul satului Petriș din Bistrița-Năsăud, iar în octombrie aceste patrupede sălbatice au apărut de mai multe ori pe șoselele di județ.

(VIDEO) BĂILE FIGA: Campionatul Național de Tir cu Arcul Istoric

Într-o societate care trăiește în permanență ,,pe repede înainte”, oamenii caută diverse metode prin care să se deconecteze de la stresul cotidian, în special prin sport. Departe de agitația orașelor, peste 150 de persoane au participat la Campionatul Național de Tir cu Arcul Istoric, o ramură sportivă recent recunoscută în România.

Circa 150 de arcași din 15 cluburi participă la Băile Figa, la proba 3D din cadrul Campionatului Național de Tir cu Arcul. Țintele sunt fabricate dintr-o spumă specială și au forma animalelor. Participanții spun că acest sport și această probă sun, în primul rând, o eficientă formă de relaxare.

Ciprian are 18 și a obținut două titluri de campion mondial și unul european. Motivul pentru care a început să practice acest sport este unul aparte.

Ministerul Sportului a recunoscut  oficial practicarea în România a sportului ”arc istoric” în 2012, o activitate fizică ce implică un sistem competițional după reguli specifice. Există șase probe sportive: arc istoric, arc călare, proba sportivă 3D, tragere la distanță, tragere la ținte amplasate la distanță și proba sportivă Șapte Fortărețe.

De tir cu arcul se poate apuca oricine, oricând. E un sport bun pentru cei care au ca ţintă să-şi petreacă vremea mai uşor. Cu două condiţii: să dispună de bani şi să nu le tremure mâna cheltuindu-i.

În România peste o mie de persoane practică acest sport.

 

Tichetele sociale pentru sprijin educaţional, în valoare de 500 lei/copil, vor fi acordate într-o tranșă unică, în fiecare an școlar, în perioada 2023 – 2027

A fost aprobată Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de preșcolari și elevi dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile.

120 milioane euro se alocă din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, pentru copiii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial. Astfel, se continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie.

Vor fi acordate tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/copil, într-o tranșă unică, în următorii patru ani școlari.

Conform estimărilor, 410.000 copii provenind din medii dezavantajate vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar, pentru achiziționarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.

Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări),  precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Conform actului normativ, vor putea beneficia de aceste măsuri de sprijin educațional:  

  • copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare
  • elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Unitățile de învățământ informează părinții sau părintele singur/reprezentantul legal sau reprezentanții legali cu privire la condițiile de eligibilitate pentru acordarea tichetelor sociale.

Solicitările pentru acordarea tichetelor se depun la unitatea de învățământ în termen de 45 de zile de la începerea anului școlar curent și în termen de 25 de zile de la începerea anilor școlari aferenți perioadei 2024-2027.

BISTRIȚA: Duminică va avea loc Retro Parada Toamnei 2023

Retro Parada Toamnei va avea loc duminică, 15 octombrie, pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița are loc, evenimentul fiind  organizat de Retromobil Club România – Filiala Bistrița-Năsăud.

Retro Parada Toamnei va vaea loc între orele 11-15,  în partea de sus a străzii Liviu Rebreanu, spre Domus.

Cu această ocazie, bistrițenii vor putea admira o serie de automobile vechi, care vor fi aduse în expoziție.

Trei victorii din trei pentru echipa masculină de tenis de masă a Gloriei
Echipa masculină de tenis de masă a Gloriei, formată din Darius Toma, Dan Daniel, Mihai Nagy și Lucian Munteanu, a obținut trei victorii importante în turul Campionatului de Seniori al Diviziei A.
Sportivii Gloriei s-au impus cu 3-1 în fața CS Politehnica Cluj-Napoca, 3-0 în meciul cu CSM Lugoj și 3-0 în cel cu CSM Mediaș.
Astăzi, echipa noastră va întâlni la competiția de la Odorheiu Secuiesc – SCM Gloria Buzău, CSM Cluj Napoca și TTT București.
Sportivii Gloriei 2018 sunt pregătiți de antrenorii Mihaela Șteff și Alex Dincă.
(VIDEO) TENIS DE MASĂ FEMININ: Gloria, un pas înspre în SuperLigă. Declarațiile Mihaelei Șteff după prima zi a turului Campionatului Național Seniori feminin Divizia A
Mihaela Șteff a făcut următoarele precizări după prima zi de competiție de la Bistrița, din cadrul turului Campionatului National Seniori Feminin Divizia A:
Meciurile continuă în Sala Polivalentă, după următorul program:
Sâmbătă
Ora 9:  CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Mediaș
Ora 11: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Slatina
Ora 16.30: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Cluj-Napoca
Duminică
Ora 9:  CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Farul Constanța
Tania Plăian, Ioana Sângeorzan și Ana Barbu, care urmăresc promovarea în SuperLigă, au încântat publicul bistrițean prin jocul lor din turul Campionatului National Seniori Feminin Divizia A.
Fetele noastre s-au impus în fața tuturor echipelor pe care le-au întâlnit în prima zi de competiție, 3-0 în meciul cu CSM Craiova, 3-2 cu CSM Constanța I și 3-0 în fața CSM Constanța II.
BAȚA: Autoturism furat din Marea Biritanie, găsit în posesia unei femei de 51 de ani

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au ridicat în vederea indisponibilizării un autoturism care figura ca fiind urmărit internațional, căutat din decembrie 2021 de către autoritățile din Marea Britanie.

bata-300x157 BAȚA: Autoturism furat din Marea Biritanie, găsit în posesia unei femei de 51 de ani

Autoturismul, în valoare de aproximativ 19.000 de euro, a fost depistat de polițiști în posesia unei femei de 51 de ani, din localitatea Bața. Acesta a fost ridicat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n … codru. Polițiștii au efectuat în acest an peste o mie de controale

Prevenirea și combaterea delictelor silvice constituie o prioritate specifică județului Bistrița-Năsăud care deține un fond forestier semnificativ. Pe această linie se înregistrează o scădere a infracționalității sesizate cu 21,97%, astfel că numărul infracţiunilor prevăzute de Codul Silvic scade de la 264 în 9 luni 2022, la 206 în 9 luni 2023, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 Concret: 

În scopul protejării fondului forestier, în primele 9 luni 2023, polițiștii din Bistrița-Năsăud au efectuat 1065 (+130 față de 9 luni 2022) de controale pentru depistarea ilegalităţilor din domeniul silvic, atât pe drumurile publice, cât şi în fondul forestier sau la instalaţii de debitat material lemnos, în urma cărora au fost constatate 44 infracţiuni și aplicate 325 contravenţii în cuantum de 426.580 lei (-18.920 lei).

În ceea ce priveşte materialul lemnos confiscat, în primele 9 luni ale anului 2023 a fost dispusă confiscarea cantității de 1.175,26 metri cubi (-4,42 metri cubi față de 9 luni 2022), în valoare de 380.650 lei.

Pe linie de cercetare penală, la nivelul județului au fost înregistrate 233 de dosare penale și au fost soluționate 220 de cauze penale.

foto: arhivă n1tv.ro

Depășește-ți limitele și alătură-te Semimaratonului Mocăniței, ediția a III-a!

Asociația Mocănița Transilvaniei te invită să pășești într-o lume fascinantă, într-un cadru spectaculos – Castelul Teleki din Posumș, pe 14 octombrie. Aici, îți vei împlini visul de a alerga într-o poveste cu peisaje de vis și cu un farmec aparte.

Indiferent dacă ești un sportiv, pasionat sau doar îți dorești să petreci o zi minunată în mijlocul naturii, Semimaratonul Mocăniței te va încânta cu peisaje de vis și o atmosferă plină de farmec. Traseul nostru îți va oferi ocazia de a explora locuri fascinante și de a cunoaște oameni încântători, iar istoria va prinde viață în fiecare pas pe care îl vei face. Vei descoperi secretele și poveștile ascunse în aceste meleaguri pline de istorie. Indiferent de nivelul tău de pregătire fizică, Semimaratonul Mocăniței îți oferă opțiuni pentru toate categoriile de alergători. Poți alege între diferite distanțe, de la cursa principală de semimaraton până la curse mai scurte pentru copii sau pentru cei care preferă un efort mai lejer. Ce face Semimaratonul Mocăniței atât de special?! Ei bine, ne-am propus să aducem în aceeași locație pasiunea pentru alergare și dorința de a explora istoria și cultura unui loc bogat în tradiții și povești. Astfel, pe durata acestui eveniment unic, vei avea ocazia să descoperi o lume fascinantă într-o manieră cu totul aparte, transmit reprezentanții Asociației Mocănița Transilvaniei.

BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral
Lucrările sunt efectuate de Direcția Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei Bistrița, iar mixturile bituminoase aplicate au fost produse la noua stație de asfalt a municipalității, cu utilajele din dotare, recent achiziționate.
Un culoar important de mobilitate pe axa nord-sud, de la Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal, este reparat integral. Strada Subcetate, pe care nu se mai intervenise de ani buni și avea un carosabil foarte deteriorat, a fost frezată și a primit un nou strat de covor asfaltic. Mai sunt de făcut mici ajustări, iar în zilele următoare vor fi ridicate la cotă capacele unor cămine de vizitare, plus o gură de scurgere a apei. Vom continua!, a punctat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
DRUM7-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM6-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM3-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM2-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM-4-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM-5-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral DRUM1-300x200 BISTRIȚA: Drumul Cetății înspre Bulevardul Decebal este reparat integral