Radu Moldovan: S-a lansat Strategia de Dezvoltare Integrată a zonei Montane din România 2023-2035
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a declarat că este vorba despre o strategie a conservării resurselor naturale, a promovării durabilității și a susținerii comunităților locale (5 piloni, 15 obiective și 65 de măsuri)
Alături de domnul ministru Bogdan Ivan, domnul inspector școlar general, Cristian Nicula și doamna secretar de stat Monica Săsărman, susținem această strategie ce cuprinde o viziune clară și actualizată pentru zona montană, esențială pentru o dezvoltare a teritoriului la prioritățile naționale și europene. Felicitări tuturor celor implicați în realizarea acestei strategii. Noi, vom continua să rămânem parteneri deschiși în proiecte și viziuni care susțin protecția mediului, turismul durabil, diversificarea economică a comunităților montane și promovarea tradițiilor culturale locale, a transmis Moldovan.
Daniel Suciu: Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă, pentru noi nu există decât o singură comunitate, chiar dacă mai departe de centru. Când am aflat că Moșul nu vine pentru cei 320 de copilași de la școlile din Sărata și Viișoara, am devenit noi ajutoarele acestuia pentru că toți micuții au nevoie de o bucurie în această perioadă, transmite deputatul social-democrat Daniel Suciu.

Felicitări cadrelor didactice care prin devotament și muncă au redus abandonul școlar de la 45% anii trecuți, la zero anul acesta și Mulțumesc tuturor colegilor mei ce au participat ca să facem această bucurie: Darius Ilieșiu, Daniel Adumitrăchioaiei, Ciprian Buta, Andrei Pântea, Doru Socaciu, Stefania Stere, Nina Băciuț, mai punctează Suciu.

LIVEZILE: Concert de colinde și obiceiuri de Crăciun, duminică, 17 decembrie

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, și Consiliul Local Livezile  vã invita duminică, 17 decembrie, de la ora 16:30, în Parcul Central din localitate la un concert de colinde și obiceiuri de Crăciun.

Invitați în concert sunt:

Grupul de copii al Școlii Gimnaziale Livezile

Corul Parohiei Ortodoxe Livezile

Grupul de Colindători „Transilvania Bizantica” și Ansamblul Dorna Dorului cu obiceiuri de Crăciun.

Va fi prezent și Moș Crăciun cu sania, alături de spiriduși și crăciunițe.

Din partea casei veți primi un ceai cald, vin fiert și dulciuri, a precizat primarul comunei Livezile, Traian Simionca.

Ședința ordinară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud va avea loc miercuri, 20 decembrie

Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud din data de 20.12.2023, orele 14.00, va avea loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, Piaţa Petru Rareş nr.1, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu următorul proiect al ordinii de zi:

1.Aprobarea procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 28.11.2023

2.Aprobarea procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 05.12.2023

3.Aprobarea procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 07.12.2023

4.Proiect de hotărâre nr.VIII/28376 din 11.12.2023 privind aprobarea taxelor locale percepute de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi instituțiile subordonate pentru anul 2024 Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia de administrație, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport, Comisia de urbanism și Comisia economică

5.Proiect de hotărâre nr.VIII/28381 din 11.12.2023 privind stabilirea taxelor speciale și a tarifelor percepute în anul 2024 de Consiliul Județean Bistriţa-Năsăud şi instituțiile subordonate Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia de administrație, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport, Comisia de urbanism, Comisia economică

6.Proiect de hotărâre nr.VIII/28702 din 13.12.2023 privind aprobarea execuției bugetului județului Bistrița-Năsăud pentru trimestrul IV al anului 2023 Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud 2 Comisii de specialitate: Comisia de administrație, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport, Comisia de urbanism, Comisia economică, Comisia juridică și de fonduri europene

7.Proiect de hotărâre nr.X/28594 din 12.12.2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Creștere performanță energetică şi reabilitare imobil situat în orașul Beclean, str. Petru Maior nr.22, judeţul Bistriţa-Năsăud”, finanțat prin PNRR Inițiator: Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian – Vicepreședinte al Consiliului Județean BistrițaNăsăud Comisiile de specialitate: Comisia economică, Comisia urbanism, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport și Comisia juridică și de fonduri europene

  1. Proiect de hotărâre nr.X/28591 din 12.12.2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, revizuită, și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Renovare energetică la Școala Profesională Specială Sfânta Maria Bistrița”, finanțat prin PNRR Inițiator: Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian – Vicepreședinte al Consiliului Județean BistrițaNăsăud Comisiile de specialitate: Comisia economică, Comisia urbanism, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport și Comisia juridică și de fonduri europene

9.Proiect de hotărâre VIII/28659 din 12.12.2023 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisiile de specialitate: Comisia de administrație, Comisia economică și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

10.Proiect de hotărâre nr.VIII/28668 din 12.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisiile de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

11.Proiect de hotărâre nr.VIII/28628 din 12.12.2023 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Centrului Județean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisiile de specialitate: Comisia de administrație, Comisia economică și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

12.Proiect de hotărâre nr.VIII/28659 din 12.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Centrului Județean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisiile de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

13.Proiect de hotărâre nr.VIII/27468 din 27.11.2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al județului Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia economică și Comisia de administrație

14.Proiect de hotărâre nr.VIII/27479 din 27.11.2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Județului Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisie de specialitate: Comisia de administrație

15.Proiect de hotărâre nr.VIII/28778 din 13.12.2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia economică, Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

16.Proiect de hotărâre nr.VIII/28786 din 13.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

17.Proiect de hotărâre nr.VIII/28687 din 12.12.2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia economică și Comisia de administrație

18.Proiect de hotărâre nr.VIII/28691 din 12.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisie de specialitate: Comisia de administrație

19.Proiect de hotărâre nr. IX/28776 din 13.12.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului „Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud” Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia economică, Comisia de urbanism și Comisia juridică și de fonduri europene

20.Proiect de hotărâre nr.IX/28807 din 13.12.2023 privind aprobarea unor măsuri de urgență pentru asigurarea continuității serviciului public judeţean de transport persoane prin curse regulate în județul BistrițaNăsăud, în perioada 01.01.2024-31.03.2024, pe trasee din Programul de 4 transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, în judeţul Bistrița-Năsăud, pentru perioada 2023-2032 Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Comisii de specialitate: Comisia de administrație, Comisia de urbanism, Comisia economică și Comisia juridică și de fonduri europene 21.Diverse

NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană
 Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană, urmând ca luni să ajungă și celelalte 3. La începutul anului viitor vor fi demarate și celelalte proceduri pentru operaționalizarea sistemului de transport public din oraș și cele două cartiere, inclusiv angajarea personalului necesar.
micro-6-300x169 NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană micro-5-225x300 NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană micro-4-300x169 NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană micro-3-300x135 NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană micro-2-300x185 NĂSĂUD: Au fost primite două dintre microbuzele aferente proiectului de mobilitate urbană
Dragi năsăudeni, iată că putem spune, cu mare bucurie, că Năsăudul se modernizează pe zi ce trece. Cu siguranță, toată lumea așteaptă cu sufletul la gură acest serviciu accesibil și eficient, în special persoanele vârstnice, elevii, persoanele cu nevoi speciale.  De asemenea,  au sosit și cele 8 mașini electrice (obținute gratuit printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu), care vor înnoi parcul auto al Primăriei orașului Năsăud și vor deservi departamentele aflate în serviciul direct al comunității, dar și instituții aflate în subordinea Consiliului local Năsăud.  Ne bucură faptul că reușim să îmbunătățim serviciile publice, dar și că, încet-încet reușim tranziția spre o energie verde, spre o comunitate cu mentalitate deschisă modernizării și, reușind, în aceste timpuri dificile, să facem importante economii la bugetul local.  Mulțumesc tuturor năsăudenilor pentru susținere, înțelegere și apreciere! Mulțumesc, în mod special, colegilor din cadrul primăriei pentru dăruire și implicare!  Mulțumesc pentru susținere Consiliului local! Nu uitați: Năsăudul înainte de toate!, a transmis primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin.
ZAGRA: Un bărbat de 32 de ani este cercetat pentru omor pe teritoriul Spaniei

Un bărbat de 32 ani, cercetat pentru omor, pe numele căruia autorităţile spaniole au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat de 32 de ani, din Zagra, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor pe teritoriul Spaniei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, transmite Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

imagine cu caracter ilustrativ

SÂNGEORZ-BĂI: Mihai Palagi, un om care iubește la extrem fotbalul juvenil din zonă! Vrea să doneze un microbus Primăriei, mijloc de transport destinat transportului micilor fotbaliști. Traian Larionesi și Herbert Neussner i-au fost mereu aproape

Concert, acest om deosebit a făcut tot ce îi stă în putință pentru a achiziționa un microbus cu care să se deplaseze grupele de copii 2011-2018 la competițiile unde sunt invitați.

Trebuia să mergem la Bistrița, la un turneu unde eram invitați. Culmea, chiar atunci, microbusul Primăriei Sângeorz-Băi s-a defectat. Atunci mi-a venit ideea. Băieții ăștia merită mai mult. Hai să aibă mijlocul lor propriu de transport!, a declarat, pentru n1tv.ro Mihai Palagi, managerul grupelor de copii și juniori ACS Hebe Sângeorz-Băi.

microbus-2-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: Mihai Palagi, un om care iubește la extrem fotbalul juvenil din zonă! Vrea să doneze un microbus Primăriei, mijloc de transport destinat transportului micilor fotbaliști. Traian Larionesi și Herbert Neussner i-au fost mereu aproape

Mihai Palagi  a mai punctat:

Acest microbuz este un proiect de suflet pe care am vrut în mod deosebit să îl realizez anul acesta. Anul trecut , când am discutat cu antrenorul Cătălin care sunt urgențele pentru echipa de copii , am convenit amândoi că un mijloc de transport e cel mai important lucru . Cu ajutorul lui Dumnezeu și a doi oameni extraordinari , Larionesi Traian ( firma Frasinul ) și Herbert Neussner ( sponsor din Austria ) acest lucru a fost posibil .

Microbusul va fi donat săptămâna viitoare Primariei Sangeorz-Bai , care o să-l pună la dispoziția micuților sportivi, ori de câte ori  este nevoie .

Proiectul „Coridor ecologic Valea Căstăilor municipiul Bistrița, judeţul Bistriţa-Năsăud”, o prioritate a autorităților locale

MUNICIPIUL BISTRITA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Coridor ecologic Valea Căstăilor municipiul Bistrița, judeţul Bistriţa-Năsăud”, propus a fi amplasat în municipiul Bistrița, Valea Căstăilor, vecinătățile malurilor Pârâului Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud.

 

Mai exact: 

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 și la sediul Primăriei MUNICIPIULUI BISTRITA, din municipiul Bistrița, str. Piața Centrală, nr. 6, județul Bistrița-Năsăud, în zilele de luni-joi, între orele 900 – 1500 şi vineri, între orele 900 – 1300.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

BISTRIȚA: Consiliul local al municipiului este convocat în data de 21 decembrie, în ședință ordinară

În data de 21 decembrie se convoacă Consiliul local al municipiului Bistriţa se întrunește în şedinţă ordinară, de la ora 15.

Şedinţa va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Bistriţa, cu următoarea ordine de zi:

1. Procesul-verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Bistriţa din data de 31.10.2023

2. Procesul-verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Bistriţa convocată de îndată în data de 14.11.2023

3. Proiect de hotărâre nr.229/06.12.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în anul 2024

4. Proiect de hotărâre nr.230/06.12.2023 privind stabilirea taxelor speciale, datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în anul 2024

5. Proiect de hotărâre nr.238/12.12.2023 privind aprobarea ”Strategia integrată de informatizare și transformare digitală a Primăriei municipiului Bistrița”

6. Proiect de hotărâre nr.239/12.12.2023 privind aprobarea participării municipiului Bistriţa, în calitate de partener, la realizarea proiectului Coherent Place-based Climate Action, acronim „COPE”, finanţat prin programul URBACT IV

7. Proiect de hotărâre nr.240/13.12.2023 privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru anul 2024 şi a contribuţiei lunare de întreţinere datorate de persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bistriţa – cod serviciu social 8730 CR-V-I

8. Proiect de hotărâre nr.241/13.12.2023 privind stabilirea costului serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa, cod serviciu social 8810 ID-I în anul 2024 şi contribuţia lunară datorată de acestea pentru serviciile acordate

9. Proiect de hotărâre nr.243/13.12.2023 privind aprobarea execuției bugetului local, bugetului instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, bugetului creditelor interne și bugetului fondurilor externe nerambursabile al municipiului Bistrița pe Trimestrul IV anul 2023

10. Proiect de hotărâre nr.244/14.12.2023 privind aprobarea trecerii unui imobil, construcție și teren aferent, situat în municipiul Bistrița, strada Horea nr.20, identificat în CF nr.80029 Bistrița, din domeniul public al Municipiului Bistriţa în domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud

11. Proiect de hotărâre nr.245/14.12.2023 privind declararea ca bunuri de uz și interes public local a două imobile situate în municipiul Bistrița în vederea actualizării informațiilor cadastrale în evidențele de carte funciară și înscrierii în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public

12. Proiect de hotărâre nr.246/21.12.2023 privind aprobarea Programului multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Bistrița și a Regulamentului de intervenție aferent ansamblului urban fortificat al municipiului Bistrița și zona de protecție a acestuia

13. Proiect de hotărâre nr.247/21.12.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiții “Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemului de management integrat al deșeurilor municipale la nivelul municipiului Bistrița”

14. Proiect de hotărâre nr.248/21.12.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiții “Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemului de management integrat al deșeurilor municipale la nivelul municipiului Bistrița – etapa 2”

15. Proiect de hotărâre nr.249/21.12.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate cu componente DALI şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Complex de agrement”, str.Poligonului nr.26

16. Proiect de hotărâre nr.250/21.12.2023 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Regenerare urbană a spațiilor publice degradate zona Andrei Mureșanu”

17. Proiect de hotărâre nr.251/21.12.2023 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Regenerare urbană a spațiilor publice degradate zona Independenței Nord”

18. Proiect de hotărâre nr.252/21.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare în municipiul Bistrița și instituirea taxei speciale de salubrizare ȋncepând cu anul 2024

19. Adresa nr.II/D 24980/06.12.2023 a Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa – Năsăud, înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr.120991/07.12.2023 cu privire la observaţiile/obiecţiile nr.114569/4/16.11.2023 ale Secretarului general al municipiului Bistriţa cu privire la legalitatea Hotărârii consiliului local nr.207/14.11.2023 privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi a Regulamentului local de urbanism

20. Diverse