NOAPTEA MINȚII: Orele pierdute din cauza grevei trebuie recuperate până pe 16, respectiv 23 iunie

Prin decizia directorului unității de învățământ preuniversitar și cu aprobarea consiliului de administrație al unității, se pot derula activități de recuperare specifice sistemului național de învățământ preuniversitar, conform legii, pentru activități ce trebuiau să fie realizate în luna iunie 2023, astfel:

până în data de 16.06.2023 inclusiv, în cazul grupelor/claselor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor de final de ciclu, respectiv a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă,

până la data de 23 iunie 2023 în cazul claselor din învăţământul liceal – filiera tehnologică, clasele din învăţământul postliceal, cu exceptia calificărilor din domeniul sănătate și asistenta pedagogică, și pentru clasele din învăţământul profesional,

pe intreaga durată a cursurilor din acest an școlar (durata stabilită prin planurile- cadru de învăţământ în vigoare) în cazul claselor din învăţământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică.

Elevii au pierdut ore importante de studiu, în timpul grevei generale a profesorilor din România, iar multe dintre școli au găsit acum soluția salvatoare. Mai exact, în multe școli din țară a fost adoptată ora de doar 25 de minute.

Elevii se vor bucura de o pauză de doar 5 minute. Astfel, în programul 8.00 – 15.00, vor fi cam 14 ore de cursuri pentru elevi pe zi.

În ceea ce privește ziua liberă din data de 2 iunie 2023, această zi se pontează, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1555/2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023, cu condiția ca activitatea din această zi să fi fost efectuată în avans.

Directorii unităților de învăţământ preuniversitar au obligația să adapteze orarul și programul de recuperare în funcție de specificul unității de învăţământ, disponibilitatea elevilor, infrastructură și resursa umană. Planul de recuperare se aprobă de consiliul de administrație al unității de învăţământ.
Potrivit unui ordin de ministru, mediile elevilor din clasele terminale pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni.

În plus, înscrierile pentru Bacalaureat  au fost prelungite până pe data de 16 iunie.

Evaluarea Națională începe luni, 19 iunie, pentru absolvenții de clasa a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii care nu au două note sau sunt în stare de corigență vor susține examene pentru încheierea situației școlare, până pe 16 iunie.

Totodată, Ministerul Educației a decis majorarea prețului pentru fiecare lucrare corectată la examenele naționale. S-a stabilit că dascălii vor primi cu 4 lei mai mult pentru o lucrare corectată, față de anul trecut.

Astfel, la Evaluarea Națională 2023, profesorii vor primi 15 lei pentru o lucrare corectată, iar la Bacalaureat câte 18 lei. Sumele pentru asistenții supraveghetori la examene vor fi la Bacalaureat de 157 de lei pe zi, iar la Evaluarea Națională 145 lei pe zi.

Emil Radu Moldovan: Bogdan Ivan, indiferent ce funcție a ocupat, nu și-a uitat rădăcinile!
Acum mai mult de 10 ani, l-am ales pe Bogdan Ivan să-mi fie consilier, pentru că era un tânăr care ieșea în evidență prin implicare, fiind harnic, mereu dispus să asculte și să ajute. Apoi, oamenii l-au ales ca Parlamentar pentru că sub ochii lor s-a dezvoltat, și-a arătat bunătatea, profesionalismul și chiar dacă era cu ochii spre vârf, a demonstrat că nu și-a uitat niciodată rădăcinile. Azi, Bogdan a fost ales să facă parte din Guvernul României, ca Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Bogdan, cuvintele de apreciere din partea mea, sunt convins că le porți în suflet,  a transmis Radu Moldovan, președidntele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Acesta a mai punctat:
Orice faci, oricât de sus ești, să faci totul pentru cei ce și-au pus încrederea-n tine. Știu că așa vei face. Te cunosc! Rămâi un om ales! Spor la muncă, domnule ministru Bogdan Ivan!
Mai multe detalii aflați aici:
Bogdan Ivan: Nu te pregătește cineva să fii ministru, ci toți cei alături de care clădești

Un mare mulțumesc plin de recunoștință și responsabilitate! Părinții mei m-au crescut să fiu un om cu bun-simț, mentorul meu, domnul președinte Emil Radu Moldovan, să pun oamenii înainte de propria persoană, echipa PSD să lupt pentru oameni, Parlamentul, să nu mă las. Este o onoare pentru mine să fiu propunerea Partidului Social Democrat pentru conducerea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Concret, nu te pregătește cineva să fii ministru, ci toți cei alături de care clădești și cei care te provoacă, pasiunea pentru inovare și respectul pentru rădăcini. Mulțumesc viitorului Premier al României, dlui. Marcel Ciolacu și conducerii PSD pentru susținere. Cu gândul la fiecare dintre dumneavoastră și la Dumnezeu: vom face din rău, bine. Și din bine, mai bine!”, a declarat deputatul social-democrat Bogdan Ivan.

Vă reamintim că deputatul PSD Bogdan Ivan a fost nominalizat ca ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în noul Guvern PSD-PNL, condus de liderul PSD Marcel Ciolacu.

Despre cariera politică a social-democratului Bogdan Ivan puteți afla detalii de AICI.

 

 BISTRIȚA: Cămeșa sunt EU. SânzIEne la MuzEU, în 24 iunie

Cu multă bucurIE și mândrIE, abia așteptăm cea de-a treia ediție a acestui eveniment special, a cărui temă principală este promovarea culturii și tradițiilor românești. Cu acest prilej, fiecare dintre noi va putea celebra bogăția culturală a țării, și-și va putea arăta mândria față de moștenirea tradițională. Cămeșa tradițională, cunoscută sub denumirea de IE este una dintre semnăturile identității noastre ca popor. Luați-vă Cămeșa, Chimeșa sau IA și purtați-o cu bucurie și mândrie. Veniți la MuzEU! Vă așteptăm în număr cât mai mare, să promovăm autenticitatea și să creăm o atmosferă deosebită!, transmite managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.

Programul evenimentului:

18.00 – Premirea câştigătorului concursului pentru realizarea logo-ului “Cămeşa sunt eu. Sânziene la muzeu”

18.30 – 20.30 Ateliere pentru comunitate  “Lasă o urmă!”- Arta stradală în interiorul muzeului- Coord. Radu Hangan şi Paul Târziu şi elevii Liceului de Arte Corneliu Baba;
“Coroniţă înrotată” – atelier de împletit sânziene – coord. Diana Morar, Palatul Copiilor Bistriţa;
“Dospim, coacem – din tainele pâinii” – atelier de pâine tradiţională – coord. Ioana Hangan Pudilic – participare cu înscriere;
“Căni, cănuţe şi ulcele” – atelier de lut – participare cu înscriere.

18.15 – 22.00 Momente cultural- artistice

18.15 – “Cămeşa sunt eu” – prezentarea de costume tradiţionale din Bistriţa-Năsăud;
18.30 – Obiceiul Sânzienlor la Maieru – Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru – prof. coord. Măriuţa Pop;
19.00 – Zaza Dance – coord. Sonia Horga şi Jana Tintelecan;
19.30 – Concert al Grupului Vocal Spice – coord. Anamaria Marti;
20.00 – Fanfara Brigăzii 81 Mecanizate Bistrița.
21.00 – “Instantanee fotografice din satul tradiţional” – expoziţie de fotografie în aer liber.
21.10 – Concert Bucium
18.00-22.00- “Cine poartă coroniţă?” – colţ amenajat pentru realizarea de fotografii.
Photobooth organizat de Black & White Events.

21.00- “Eu cununa oi zvârli/Peste casa vecinii” – moment din ritualul tradiţional de sânziene: aruncatul coroniţei împletite pe casele tradiţionale din curtea muzeului.

18.00-22.00 – Oameni faini, obiecte faine – târg fain cu vânzare
“ELFiarmaroc” – Loredana Istrate
„Buhuhoo”- Cătălin Buhuțan
“Brikada” – Matei Malinas
“Simplitate” – Crina Iulia Alexa
@otiliacormosart – Otilia Cormos
“Cufărul cu creaţii” – Florina Ersek
”Miere de la Slătiniţa” – Semida si Octavian Pop
„Barista Cafe” – Andrei Irini
21.00 – “Cunună de Sânziene/Să merem la foc cu ele” – Foc de sânziene.

Evenimentul este realizat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, unde Wolf Art  Agenția de imagine  aduce partea de imagine, promovare și prezentare.

 

(VIDEO) BECLEAN: Băile Figa și-au deschis oficial porțile

Sâmbătă 10 iunie, Stațiunea Băile Figa și-a deschis oficial porțile pentru noul sezon estival 2023.

Tarifele au rămas la nivelul anului trecut. Taxa de intrare este 20 lei/zi, până vineri, iar în weekend – 30 lei.

Cu cele două investiţii majore cu fonduri europene nerambursabile, Centrul Recreativ Legacy şi Centrul Social de Zi, toată infrastructura din jurul băilor s-a ridicat la un nivel înalt de calitate turistică. De asemenea și în vechiul parc balnear au fost făcute mari reabilitări, totul s-a înnoit.

Sursa video: Impact TV Rodna 

SÂNGEORZ-BĂI: Festivitate de premiere a elevilor claselor a IV-a de la Centrul de Excelență

Pentru ei matematica e simplă și le dorim ca viața să le fie simplă! Să fie mereu un exemplu pentru cei care îi înconjoară și să nu uite să caute excelența, nu perfecțiunea, în ceea ce fac. Mulțumim pentru tot sprijinul acordat directorului Centrului Județean de Excelență Bistrița-Năsăud, Florin Magdea, directorilor Școlii Gimnaziale ,,A.P. Alexi” din Sângeorz-Băi, Floarea Ilieșiu și Silviu Grapini, respectiv primarilor care conduc comunitățile din Sângeorz-Băi, Șanț și Maieru, a declarat prof. înv. primar Silvia Borș, cadru didactic al Școlii Gimnaziale ,,A.P. Alexi” din Sângeorz-Băi.

Drept dovadă că se poate! Prin profesionalismul unor dascăli cu suflet mare și prin voința ieșită din comun a unor micuți împătimiți de științele exacte se pot atinge performanțe de neînchipuit. Țara mai are o speranță.

WhatsApp-Image-2023-06-14-at-08.34.07-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: Festivitate de premiere a elevilor claselor a IV-a de la Centrul de Excelență WhatsApp-Image-2023-06-14-at-08.33.46-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: Festivitate de premiere a elevilor claselor a IV-a de la Centrul de Excelență WhatsApp-Image-2023-06-14-at-08.33.30-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: Festivitate de premiere a elevilor claselor a IV-a de la Centrul de Excelență WhatsApp-Image-2023-06-14-at-08.33.06-300x225 SÂNGEORZ-BĂI: Festivitate de premiere a elevilor claselor a IV-a de la Centrul de Excelență

De ziua lui, Iohannis i-a făcut lui Ciolacu ,,cinste” cu şefia Guvernului.

Preşedintele spunea acum 3 ani că liderul PSD ,,se luptă să dea Ardealul ungurilor”.

S-a întors rotativa! De ziua lui, Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, partidul pe care îl acuza de corupţie şi distrugerea României.

La momentul desemnării, fostul prim-ministru Nicolae Ciucă era deja liderul Senatului, votat de parlament. Adică al doilea om în stat.

Între timp, negocierile pentru noul Guvern aduc a telenovelă. Când acceptă UDMR o propunere, se supără PNL, şi invers.

sursa foto: Observator/Antena 1

Trei persoane din Zagra au fost rănite în urma unui accident petrecut în Argeș

Trei persoane din Bistrița-Năsăud au fost rănite bîntr-un accident produs pe Drumul Național 7, pe raza localităţii Morărești din județul Argeș.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, din Polonia, care conducea un ansamblu rutier (cap tractor si semiremorcă), pe DN 7, pe raza localităţii Morărești, având direcţia de deplasare Pitesti spre Râmnicu Vălcea, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în curbă la dreapta, în condiţii de carosabil umed, ar fi pătruns pe contrasens cu semiremorca, ce a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă din sensul opus de către un bărbat de 28 de ani, judeţul Bistriţa-Năsăud. În urma coliziunii au suferit leziuni conducătorul autoutilitarei, precum și doi pasageri, respectiv un tânăr de 19 ani, precum și un tânăr de 20 de ani, toţi din comuna Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud”, se arată în comunicatul remis presei de către IPJ Argeș.

ROMULI: BRAVO! Andrei Monița a donat bicicleta câștigată la concursul ,,Reciclezi pentru viitorul tău!”
Concursul ”Reciclezi pentru viitorul tău!” reușește mereu să ne surprindă prin implicarea copiilor și bucuria lor de a participa la colectarea și reciclarea deșeurilor.
La Romuli, câștigătorul de drept a bicicletei – Andrei Monița cu 935 de kg de deșeuri adunate – având deja bicicletă acasă, a ales să doneze premiul său următoarei clasate – Beatrice Timoce care a adus la școală o cantitate de 871 kg de deșeuri reciclabile.
Bucuria câștigării marelui premiu a inspirat-o pe Beatrice să scrie o poezie:
Eram tare hotărâtă
Să câștig o bicicletă
Bani prea mulți nu am de dat
Nici cu mâna în buzunar n-am stat
Sticle, plastic și metale
Și-am făcut grămada mare
Bilete la tombola am câștigat
Șansele mi le-am dublat.
Asta-s eu și sunt voinică
Harnică ca o furnică.
Nici de acum nu am să stau
Adun marfă să predau
Eu cu premiul am plecat
Și natura am curățat
De gunoaie cât cuprinde
Că sunt un copil cuminte.
postare-extra-2-207x300 ROMULI: BRAVO! Andrei Monița a donat bicicleta câștigată la concursul ,,Reciclezi pentru viitorul tău!” postare-extra-300x161 ROMULI: BRAVO! Andrei Monița a donat bicicleta câștigată la concursul ,,Reciclezi pentru viitorul tău!”
La Școala Gimnazială din Coșbuc l-am cunoscut pe elevul Vasile Andreș, care a adunat deșeuri reciclabile din zonele Moara lui Coșbuc, malurile râului Sălăuța și din jurul școlii, prin ecologizarea și curățarea acestor zone de deșeuri. Vasile a adunat 316 kg de deșeuri reciclabile și a câștigat o boxă portabilă.
Vă mulțumim încă o data dragi copii pentru că ați înțeles spiritul concursului ,,Reciclezi pentru viitorul tău!” și ați ales să vă implicați! Alături de sute de copii, facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat, au transmis reprezentanții Supercom.