MIS Grup: În Bistrița intră în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Linia Verde de Transport Public”

Intră în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Linia Verde de Transport Public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă”, în zona sensului giratoriu aferent străzii General Grigore Bălan, strada Avram Iancu și strada Calea Moldovei (din zona OMV), de luni, 22 mai 2023.

Proiectul presupune și lucrări de înlocuire a conductelor de apă/canal care trebuie executate de AQUABIS.
Având în vedere că ne dorim ca investiția să fie una completă, perioada închiderii tronsonului va fi de aproximativ 30 de zile, în funcție de complexitatea lucrării executate de specialiștii AQUABIS.

După executarea acestor lucrări absolut necesare, urmează asfaltarea tronsonului, pe care o vom realiza în cel mai scurt timp posibil, alocând resurse umane și utilaje suplimentare.Vă mulțumim pentru înțelegere! Facem tot ce ține de noi, pentru ca lucrările să fie realizate în cel mai scurt timp posibil, transmit reprezentanții MIS Grup.

57,8%  din personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din județul Bistrița-Năsăud vor participa de luni la greva generală

57,8%  din personalul din didactic, didactic auxiliar și nedidactic din județul Bistrița-Năsăud vor participa de luni,22.05.2023 la greva generală. Conform art. 153 alin (5) din Legea 367/2022 ,,greva se desfășoară cu prezența  greviștilor în  incinta unității. ,, În situația în care în unitatea școlară vor fi prezenți elevi aceștia vor fi supravegheați de cadrele didactice care nu sunt în grevă.”

Cadrele didactice care sunt în grevă vor fi prezenți la școală și vor semna în condica de prezență „GREVĂ”.

De asemenea personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, aflat în grevă, va fi prezent în unitatea școlară și va asigura paza patrimoniului fără a-și desfășura activitatea.


Accesul elevilor în unitățile școlare nu va fi restricționat.

NĂSĂUD: A XIX-a ediție a Ispasului va avea loc în perioada 25-26 mai
După trei ani de pauză cauzată de pandemie, primăria din Năsăud este pregătită să reia evenimentele tradiționale specifice orașului.
ispas-2-213x300 NĂSĂUD: A XIX-a ediție a Ispasului va avea loc în perioada 25-26 mai
Dacă duminică ne scoatem costumele populare din lada de zestre pentru a ne mândri cu ele la Maialul elevilor năsăudeni, săptămâna viitoare vă așteptăm cu drag să reluăm tradiția specifică Ispasului. O comunitate are nevoie de investiții, dar și de cultură și evenimente pentru toate vârstele!Îmi face o deosebită plăcere să vă invit, în numele Primăriei orașului Năsăud, al Consiliului Local al orașului Năsăud și al Casei de cultură ,,Liviu Rebreanu”, la evenimentele organizate în perioada 25 – 26 mai 2023, cu prilejul Zilelor orașului Năsăud. Vă așteptăm, cu drag, să fiți parte a celei de-a XIX-a ediții a Ispasului năsăudean, să ne bucurăm împreună de Seara tineretului și de focurile de artificii!  Haideți să ne sărbătorim împreună orașul!, a declarat primarul Dorin Vlașin.
A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră!

Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră, pubelă destinată deșeurilor reziduale. Riscați să fiți amendați cu sume cuprinse între 100 și 300 lei! În perioada aprilie – mai, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au controlat peste 25 000 de pubele negre din toate zonele județului nostru – atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

În cadrul acestor acțiuni de control s-a pus accent pe INFORMAREA cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor.

adi-9-300x228 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-8-238x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-7-219x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-6-169x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-5-300x268 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-1-169x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-2-203x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră! adi-3-240x300 A.D.I. Deșeuri: Nu mai depuneți deșeuri reciclabile în pubela neagră!

Constatăm că încă mulți cetățeni nu colectează deșeurile selectiv. Din păcate, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsud au găsit cantități semnificative de deșeuri reciclabile în pubela neagră. Deșeurile depuse în pubela neagră se duc direct pe groapă, nu intră în stația de sortare. Pierdem lună de lună deșeuri reciclabile pentru că nu sunt puse la locul lor în recipienții destinați fracțiilor reciclabile. Deșeurile reciclabile din aluminiu, din hârtie / carton și din plastic au valoare dacă sunt colectate separat corect și generează venituri semnificative pentru comunitățile din județul nostru. Este o risipă de resurse importante să aruncăm deșeurile reciclabile în pubela neagră. Trebuie să colectăm separat deșeurile pentru a reduce poluarea mediului înconjurător, pentru a economisi resursele limitate ale planetei noastre și pentru ca să lăsăm un viitor mai curat copiilor nostri.  Hai să dăm valoare deșeurilor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!

Centura Bistriței se va realiza pe ruta Monariu- Budacu de Jos – Jelna – Livezile

Reprezentanților unităților administrativ-teritoriale de pe traseul viitorului drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița, lotul 2 Dej – Bistrița, din Autostrada Nordului, le-au fost prezentate variantele de lucru ale proiectanților conform studiului de fezabilitate început în 27 martie anul curent. Reamintim că acest drum de mare viteză va cuprinde și noua centură ocolitoare a municipiului Bistrița, aspect parafat în cadrul unei asocieri între Primăria Bistrița, CNAIR, Consiliul Județean, comunele Livezile și Budacu de Jos. Municipalitatea a semnat cu CNAIR încă din 2021 un acord de colaborare pentru varianta ocolitoare Bistrița, document adiționat ulterior pentru includerea UAT-urilor amintite. Am precizat faptul că, în raport cu varianta de nord, unde terenul este accidentat și sunt multe proprietăți, sau cu varianta prin pădurea Codrișor, singura soluție fezabilă de culoar este pe direcția Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Livezile, transmite edilul Bistriței, Ioan Turc.

Investiția va fi susținută de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

BISTRIȚA: Ședinţă extraordinară a Consiliului local

Consiliul local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinară, în data de 22 mai 2023, ora 13.00.
Şedinţa va avea loc prin mijloace electronice de comunicare, respectiv prin intermediul platformei informatice Zoom, cu următoarea ordine de zi:

https://www.primariabistrita.ro/wp-content/uploads/2023/05/Dispozitie-22.05.2023-extra.pdf

Firma bistrițeană SC Frasinul S.R.L va executa proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G din județul Sălaj
Consiliul Județean Sălaj a semnat miercuri, 17 mai, cu Asocierea SC Frasinul SRL – SC Someș-Top-Grup SRL, contractul privind proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos.
 Tronsonul are o lungime totală de 11,6 kilometri, principalele lucrări ce vor fi executate în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic vizând modernizarea drumului, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, înlocuirea podețelor și realizarea zidurilor de sprijin, transmit reprezentanții Consiliului Județean Sălaj.
 Contractul are o valoare de circa 50 milioane de lei și o durată de execuție de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
frasin-1-bun-300x194 Firma bistrițeană SC Frasinul S.R.L va executa proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G din județul Sălaj
Proiectul privind reabilitarea și consolidarea acestui drum județean a fost depus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Să nu uităm de lucrarea amplă realizată de compania Frasinul și anume „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoşani- Iaşi”.
În plus,  Frasinul și MOL au cooperat pentru crearea unui nou strat de uzură din mixtură asfaltică. BA16 rul 45/80-65 , care aduc  o serie de beneficii pentru cei care își doresc să reînnoiască fața drumurilor atât din Bistrița-Năsăud, cât și din țară.

Mai mult decât atât, acest tip de strat de uzură rezistă mult mai bine la temperaturile iernii și cele ale verii toride și are o rezistență sporită la traficul greu.

Distanța de frânare devine mai scurtă cu 5-10%, iar zgomotul de rulare este mai mic cu 2,5-3 dB.

Frasinul revoluționează construcția de drumuri (FOTO/VIDEO)

Cât despre cifra de afaceri:

zf.ro: Antreprenorul Traian Larionesi din Bistriţa-Năsăud a ajuns la afaceri de 51 mil. euro cu firma de construcţii Frasinul

Și, da, pe unde au trecut cei de la Frasinul au lăsat drumuri de calitate și au primit respectul celor care beneficiază de acestea.

FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

SÂNGEORZ-BĂI: Administrația publică locală urmărește implementarea unor proiecte de mobilitate urbană
Primarul orașului Sângeorz-Băi, împreună cu o parte din echipa de proiecte din cadrul primăriei s-au deplasat la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pentru întâlnirea de lucru ce vizează discuții referitoare la implementarea de noi proiecte în orașul-stațiune, referitoare la crearea de coridoare de mobilitate urbană, regenerare urbană și investiții în educație, care se vor concretiza pe următoarea perioadă de programare 2021-2027. Au avut loc discuții serioase pe baza dezvoltării orașului Sângeorz-Băi, mult mai mult decât se întâmplă în prezent, proiectele viitoare pe mobilitate și regenerare urbană având scopul de a dezvolta o mobilitate regională, locală și durabilă rezilientă în fața schimbărilor climatice.
Astfel, investițiile pe mobilitate urbană realizate prin proiect vor contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea transportului public prin reconfigurarea a două trasee și înființarea unui nou traseu, care realizează legătura între orașul Sângeorz-Băi și Cormaia.
Traseele de mobilitate propuse sunt:
– „Coridor de Mobilitate Urbană între Sângeorz-Băi și localitatea Cormaia, în Orașul Sângeorz-Băi.” – Ruta urmează traseul Cormaia – DN17D – Strada Somesului – Strada Sălciilor, în continuare pe proiectul de mobilitate Deltă- DN17D – Cormaia.
– ,,Sporirea mobilității urbane în zona Lunca Mare- Valea Someșului în orașul Sângeorz-Băi” – Ruta urmează traseul Centru Sângeorz (DN 17D) – Mobilitate Delta – Strada Sălciilor -Strada Someșului – Centru Sângeorz (DN 17D) oprind în 4 puncte de interes.
-Traseul propus din Lunca Mare și cel din Cormaia reprezintă un singur coridor de mobilitate, considerat ca proiect integrat, în cadrul căruia se regăsesc cele două trasee de mobilitate și anume: Cormaia – DN17D – Strada Somesului – Strada Sălciilor, în continuare pe proiectul de mobilitate Deltă- DN17D – Cormaia, respectiv Centru Sângeorz (DN 17D) – Mobilitate Delta – Strada Sălciilor -Strada Someșului – Centru Sângeorz (DN 17D), in cadrul coridorului fiind propusă construirea unui pod peste râul Someșul Mare, care va asigura legătura între cele două trasee.
De asemenea, investițiile pe regenerare urbană în orașul nostru se referă la Reabilitarea parcului din orașul Sângeorz-Băi și Restructurare Strada Republicii – zona adiacentă Școlii Gimnaziale A.P. ALEXI și Liceul Teoretic Solomon Haliță.
Femeia din Năsăud agresată de propriul fiu este în stare gravă la ATI

Pacienta de 54 de ani din Năsăud este în continuare în Secția ATI, în stare gravă, momentan staționară, fiind asistată din punct de vedere respirator și primind medicație și îngrijiri specifice, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al SCJU Bistrița-Năsăud.

Știrea inițială:

 

NĂSĂUD: Bărbat reținut pentru tentativă de omor. Victima este chiar mama sa

RODNA: Macedon Tofeni lansează cartea ,,O mie și una de dimineți-NORA”

Sub egida Consiuliului Judeţean Bistriţa – Năsăud, a Complexului Muzeal Bistriţa – Năsăud,  Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna, organizează vineri, 19 mai 2023, ora 17.00,  lansarea de carte ,,O mie şi una de dimineţi – NORA” a autorului  Macedon Tofeni.

Macedon Tofeni s-a născut la 6 mai 1953, în  Gruiul Gersei, (Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud), făcându-şi primele studii la Rebrişoara, apoi la liceul George Coşbuc din Năsăud, unde va fi cooptat ca secretar în colectivul de redactare a revistei Muza Someşană. După  absolvirea   Şcolii Populare  de Artă din Cluj (1975), devine un foarte bun regizor, scenograf al ansamblului folcloric ,,Izvoraşul” Rebrişoara.

Are o serie de articole literare publicate în revista Astra Năsăudeană fiind membru activ al acestei Asociaţii .

Interesul pentru literatură şi-l probează în culegerea de folclor “La fântâna cu doi fagi”, dar proba de foc pentru consacrarea talentului literar o împlineşte prin naraţiuni care vor alcătui primul său roman “O mie şi una de dimineţi –Nora”, un roman psihologic, de dragoste, autobiografic. Autorul mai are şi alte genuri literare prin care doreşte să dezvăluie realitatea timpului, oricare ar fi fost ea.

Dorinţa autorului de a fi o personalitate enciclopedică este susţinută şi de o bibliotecă personală electronică de circa 20.000 de volume diverse (literatură, ştiinţe, artă, istorie, filosofie, religie, psihologie …). Aceeaşi dorinţă pornită din tinereţe înspre o cultură generală aproape nelimitată si-o manifestă şi în cartea de faţă, în care prin zecile de subsoluri ne invită să cutreierăm prin universul nesfârşit al cunoaşterii.

Romanul prezent sau romanul său de debut “O mie una de dimineţi – Nora” surprinde plăcut prin stări sufleteşti specifice tânărului îndrăgostit, timid, lipsit de puterea de a-şi dezvălui puritatea sentimentului, cu sesiuni de suspine, lacrimi şi ofuri ce dezvăluiau o intensă iubire. Dacă n-ar fi descris  astfel de stări, autorul poate nici nu ar fi ştiut vreodată că a fost cu adevărat îndrăgostit. Povestindu-şi suferinţele iubirii, de cele mai multe ori dominate de un dur discomfort, supravieţuieşte la fel ca mulţi alţii care au trecut prin astfel de episoade. Îl salvează sinceritatea, curajul, speranţa, iar vindecarea a devenit posibilă numai prin scoaterea la suprafaţă a emoţiilor şi sentimentelor trăite, numai prin abilitatea de a recunoaşte iubirea adevărată. Astfel spus  “Dacă nu-ţi aduci aminte de nicio  nebunie pe care s-o fi făcut în numele iubirii, înseamnă că n-ai iubit niciodată” (W.Shakespeare). Autorul îşi aduce aminte din belşug, chiar cu lux de amănunte, de întâmplările prin care a trecut, episoade confirmate şi de Jurnalul iubitei. Dacă Nora ajungea prematur în lumea umbrelor, autorul romanului autobiografic se străduieşte prin această carte să o readucă la viaţă în conştiinţa celor care au cunoscut-o, au iubit-o şi au preţuit-o. Autorul, cu experienţa sa ne convinge că “Femeia este făcută să fie iubită , nu înţeleasă” (S .Freud). Cartea va fi prezentată de către criticul literar, Daniel Luca.

Muzeograf: Floare Grapini