(Video) RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR PENTRU A VĂ PROTEJA DE ÎNȘELĂCIUNILE SĂVÂRȘITE ÎN MEDIUL ONLINE

În ultima perioadă infracţiunile de înşelăciune prin intermediul diverselor platforme online au înregistrat o creştere.

Şi la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, atât persoane fizice, cât şi juridice au sesizat poliția referitor la astfel de cazuri. Polițiștii desfăşoară activităţi pentru identificarea autorilor în dosare penale vizând săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste.

Pentru informarea dumneavoastră, în scop preventiv, din cazuistica cu care se confruntă, poliţiştii exemplifică o modalitate de inducere în eroare a cetăţenilor:

Pe diverse platforme online (rețele de socializare, site-uri de comerț) sunt postate anunţuri în care sunt oferite spre vânzare bunuri cu preţuri atractive sub valoarea de piaţă a acestora, iar persoanele care postează aceste oferte, condiţionează livrarea bunurilor sau demararea formalităţilor comerciale de virarea unor sume cu titlu de avans în conturile bancare indicate de aceştia.

Ulterior achitării contravalorii bunului achiziționat persoanele în cauză nu mai livrează bunurile către cumpărător și nu mai pot fi contactați de către aceștia.

Banii astfel virați, sunt redirecţionate în timp scurt în alte conturi bancare deschise în străinătate, îngreunând urmărirea banilor şi identificarea autorilor faptelor penale.

 

În context, pentru a evita să fiţi victimele acestor de fraudele comise în  mediul online polițiștii recomandă să:

Achiziționați bunuri din surse sigure, folosind site-uri de comerț online pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați recenziile comerciantului înainte de a achiziționa produsul.

Păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ați plătit pentru bunuri.

Evitați să faceți cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip ”full authentification”(Verified by Visa / MasterCard Secure Code).

Dacă efectuați cumpărături pe site-uri de comerț online de la persoane fizice, nu trimiteți banii în avans. Folosiți un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului) pentru a verifica bunurile achiziționate.

Efectuați o verificare faptică a bunului pe care urmează să îl cumpărați pentru a vă asigura că acesta există în materialitatea lui așa cum este prezentat în anunțul/postarea online, precum și pentru a verifica existența eventualelor defecte.

Evitaţi achiziţia de mărfuri oferite la preţuri mult mai mici decât preţul real, verificați valoarea reală a bunurilor pe site-urile de comerț autorizate. Indiferent de natura bunurilor postate nu reacționați precipitat la astfel de ,,oferte”, nu uitați faptul că expresia ,,prea bun ca să fie adevărat” se aplică în unele cazuri, iar un aparent chilipir se poate ,,concretiza”  într-o pagubă semnificativă.

Pentru a achiziționa bunuri cu o valoare ridicată, folosiți plăți prin ordin de plată cu confirmare, modalitate prin care banca reține suma de bani aferentă tranzacției pe care ulterior o deblochează și transmite vânzătorului ulterior unei confirmări primite de la cumpărător.

Efectuați un minim de verificări cu privire la entitatea cu care intenţionaţi să demaraţi relaţii comerciale, verificați cu atenție adresa e e-mail de pe care s-a transmis corespondența și nu efectuaţi tranzacţii bancare până nu obţineţi de la unitatea dumneavoastră bancară toate datele corespondente titularului contului bancar.

Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosiți un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigați pe internet.

Nu în ultimul rând, verificaţi ca persoana cu care interacționați în mediul online să fie reală, si să nu folosească nume sau calităţi mincinoase.

 

ILVA MICĂ: Trei pompieri au fost răniți după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat

Pompierii se deplasau la un incendiu atunci când autospeciala s-a răsturnat.

Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au intervenit la un eveniment rutier produs pe un drum comunal dintre Feldru și Ilva Mică. Din primele date, o autospecială ce se deplasa la un incendiu semnalat în localitatea Ilva Mică a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului, trei bărbați, de 34, 26 și 20 de ani, au fost răniți ușor, fiind transportați la spital. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului, de 34 de ani, a indicat faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri, în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La intervenția pentru care au fost solicitați au fost direcționate imediat alte resurse de la Secția de Pompieri Năsăud (echipaje de stingere și echipaj de descarcerare), precum si echipaje medicale SMURD și SAJ pentru acordarea asistentei medicale celor trei colegi.

Din fericire, cei trei pompieri militari prezintă traumatisme minore și primesc asistenta medicală la locul accidentului. Din datele pe care le avem, prezintă traumatisme și leziuni care nu le pun viața în pericol, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Foto: mesager24.ro

Emil Radu Moldovan: S-a scris istorie pentru județul Bistrița-Năsăud, în dezvoltarea la superlativ a Spitalului Județean de Urgență 
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a transmis:
Aducem sistemul de sănătate la alt nivel prin semnarea celui mai important contract de finanțare: ,,Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+ 4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.”
O investiție de aproximativ 100 de mil euro, prin care oamenii vor beneficia de cele mai bune condiții de tratament, iar medicii vor avea șansa să practice actul medical, într-un spital ultramodern și dotat cu aparatură de ultimă generație.
Vreau să-i mulțumesc domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, conducerii Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, domnului Rector, Leonard Azamfirei și domnului Decan, Ovidiu Cotoi, pentru tot sprijinul acordat. Sunteți parte din scrierea acestui moment unic, pentru sistemul de sănătate din județul Bistrița-Năsăud.
Vreau să-l felicit și să ii mulțumesc, pentru toată colaborarea și implicarea de care a dat dovadă în permanență, domnului manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany. Sunteți un om de temelie în toate investițiile din sănătate din SJU Bistrița. Totodată, doresc să mulțumesc domnului deputat Bogdan Ivan, domnului Prefect, Teofil Iulian Cioarbă, colegilor mei din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, conducerii SJU Bistrița și tuturor celor care sunteți parte din acest proiect unic, pentru profesionalismul și suportul acordat Nu ne oprim aici! Continuăm să punem sănătatea pe primul loc, din respect pentru oameni și pentru viață.
spital-3-300x200 Emil Radu Moldovan: S-a scris istorie pentru județul Bistrița-Năsăud, în dezvoltarea la superlativ a Spitalului Județean de Urgență 
Proiectul este împărțit în 4 mari componente, fiecare dintre acestea reprezentând un obiectiv principal:
Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.
* Subsol: Depozit și adăpost ALA (aparare locala antiaeriana);
* Parter: Secția de Hemodializă;
– Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri;
– Birou de internări;
* Etaj I:
– Secția ORL (25 paturi)
– Structura de spitalizări de zi
– compartiment chirurgie plastică (10 paturi)
* Etaj II:
– Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici)
– Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională
– Secție obstetrică ginecologie (25 paturi)
* Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație
– Săli de operație ( Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie)
– Compartiment Neurochirurgie (17 paturi)
– Compartiment recuperare neurologică ( 7 paturi )
* Etaj IV: secții de spitalizare
– Compartiment Gastroenterologie (13 paturi)
– Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale)
Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița
Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița
Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.
Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică permanent modul în care cetățenii fac colectarea selectivă a deșeurilor în gospodăriile lor, iar acolo unde se ignoră regulile stabilite de legea română și europeană, vor fi aplicate sancțiuni cuprinse între 100 lei și 300 lei.
Abaterile pentru care se aplică sancțiuni sunt:
– deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri menajere;
– deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri provenite din construcții;
– punerea deșeurilor reciclabile curate în pubela neagră, destinată fracției menajere;
– nerespectarea inscripționărilor de pe recipienții de colectare prin
depunerea altor tipuri de deșeuri decât cele prevăzute.
A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat și continuă să facă multe campanii de informare și conștientizare, în care explică oamenilor cum
trebuie colectate corect deșeurile în gospodării, iar operatorul de salubritate Supercom SA ridică, în acest moment, orice tip de deșeuri de
la poarta casei, fie în cadrul programului lunar de colectare, fie în cadrul campaniilor gratuite pentru deșeuri voluminoase sau vegetale, fie
prin comandă directă la operator.
WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-300x225 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-5-262x300 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-4-240x300 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-3-300x258 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-2-300x295 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile
Cu toate că în ultimul an de zile colectarea selectivă a deșeurilor s-a îmbunătățit, încă foarte multe deșeuri cu potențial reciclabil le regăsim în pubela neagră, acestea ajungând direct pe groapa de gunoi. La fel ca și în alte țări din Europa, unde nerespectarea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor este sancționată cu amendă, în județul Bistrița-Năsăud vom verifica și vom sancționa, acolo unde este cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte și legea să fie respectată. Prin aceste măsuri urmărim creșterea cantităților de deșeurilor reciclate și implicit devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mare de deșeuri conform obiectivelor trasate de Uniunea Europeană. Astfel ne vom bucura de un mediu mai curat și mai
sănătos pentru noi și pentru copiii noștri. Haideți să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!, se mai arată în comunicatul de presă.
Jandarmii bistriţeni  vor pune în aplicare o serie de măsuri de ordine publică la Complexul Sportiv Teraplast Arena

Echipele de handbal feminin C.S. Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CSM Slatina se vor întâlni duminică, 19 martie, la Complexul Sportiv Teraplast Arena.

Jandarmii bistriţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei care va începe de la ora 17.00.
Pentru ca toți cei care vor participa la această partidă să fie în siguranță, jandarmii vor fi prezenți în imediata apropiere a sălii, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, cu scopul prevenirii apariţiei unor incidente ce ar putea afecta climatul de ordine şi siguranţă publică, declară Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea jandarmii solicită suporterilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine stabilite şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Lavinia Petruț

Foto: arhiva Jandarmeria Bistrița-Năsăud

BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Pompierii militari ai Detașamentului Bistrița și voluntarii din cadrul SVSU Bistrița au avut de gestionat o situație tactică complexă, în cadrul unui exercițiu organizat la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (Coroana de Aur) din municipiul Bistrița.

Scenariul a presupus că o persoană din administrația bisericii a sesizat fum la nivelul acoperișului și a intrat pe singura cale de acces pentru verificare și a rămas inconștient la înălțime. Pompierii militari și voluntari au fost nevoiți să realizeze dispozitivul de intervenție în condiții de trafic intens, cu autoturismele parcate ca în orice zi normală și să asigură accesul în podul bisericii pe singura cale de acces existentă. Obiectivul ales este una din cele mai frecventate biserici din municipiul Bistrița, monument istoric, iar zilnic, sute de bistrițeni trec pragul bisericii, inclusiv în momentul exercițiului fiind necesară evacuarea enoriașilor din interior. Asigurăm opinia publică de necesitatea organizării și executării exercițiilor de acest tip pentru antrenarea personalului propriu, verificarea reacției personalului de la locul de muncă, în acest caz preoți și personal administrativ, toate pentru asigurarea unui climat de siguranță din punct de vedere a prevenirii și stingerii incendiilor pentru comunitatea bistrițeană. a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

coroana-13-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-12-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-11-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-10-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-9-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-8-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-2-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-3-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-4-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-5-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-6-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-7-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-1-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Lavinia Petruț

Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur

Drumul care leagă Botoșaniul de Iași a fost recepționat. Lucrarea de anvergură a fost executată de Frasinul, o firmă etalon a județului Bistrița-Năsăud. Drumul trebuia finalizat în 24 de luni, dar, spre mirarea tuturor, a fost realizat în 13 luni.

Vă reamintim că în luna februarie a anului trecut redacția N1TV s-a deplasat în Botoșani unde am prezentat o lucrare amplă, realizată de compania Frasinul și anume „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoşani- Iaşi”. Tot atunci, am avut oportunitatea să discutăm cu persoanele din spatele acestei lucrări, oamenii care se asigurau că toate piesele se potrivesc și totul se întâmplă conform proiectului . Ne refeream atunci la inginerii Alexandru Airinei și Săndel Larionesi. Vă spuneam că sunt profesioniști, că fac ceea ce știu și știu ceea ce fac. 

Și așa a fost! Pentru că oamenii devotați și pricepuți au capacitatea de a reuși lucruri mari și de durată.

Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 475 de milioane de lei.

Obiectivul general al proiectului a fost creşterea gradului de coeziune economică şi socială la nivelul judeţelor Botoşani şi Iaşi, prin îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi facilitarea accesului la rutele naţionale şi europene din regiune, interconectarea la reţelele de transport judeţene cu acces la reteaua TEN-T şi la Polul de creştere Iaşi.

Obiectivul de investiții a fost unul complex, fiind necesară modernizarea 106,265 km de drumuri județene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a 9 poduri existente, construirea a 3 poduri noi, amenajarea a 5 treceri la nivel cu calea ferată, etc.

Valoarea totală a proiectului  este de 475.545.296,02  lei (inclusiv TVA) din care valoarea totală eligibilă este 313.935.153,71 lei, iar durata de execuție a lucrărilor a fost de 24 de luni.

LOTUL 3, în lungime de aprox.26 km este reprezentat de:

Tronsonul IV: DJ 297, situat în U.A.T. Botoșani  asigură legătura între: DN 29D – Blândești – Cerchejeni – Sulița Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni (DJ 282), străbătând localitățile Silișcani (comuna Gorbănești), Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheles (comuna Sulița) – Lunca – Cernești – Todireni.

Mulțumită priceperii și devotamentului lui Alexandru Airinei și Săndel Larionesi, atât județul Botoșani, cât și județul Iași vor beneficia de un drum modern, rezistent și … sigur.

frasinul-10-300x114 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-9-300x200 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-8-300x200 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-7-300x200 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-6-300x200 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-5-225x300 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-1-225x300 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-2-300x225 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-3-300x225 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur frasinul-4-300x225 Asta se întâmplă când profesioniștii fac ceea ce știu și știu ceea ce fac: Mulțumită firmei bistrițene Frasinul, oamenii din Botoșani și Iași beneficiază de un drum modern, rezistent și sigur

De ce au pădurarii ( fără generalizare) ditamai casele? Răspuns: În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n codru! Serios, chiar nu interesează pe nimeni?

Peste 3 mc de material lemnos au fost depistate de către jandarmi, în plus față de cantitatea trecută în documentele unui transportator. Fapta a fost constatată pe timpul unei acțiuni specifice organizate pe linie silvică, în cursul zilei de marți, 14 martie.

Un autocamion transporta material lemnos, rotund, de esență rășinos, fără a fi respectate prevederile legale în vigoare, iar în urma inventarierii efectuate de către lucrătorii silvici, a rezultat faptul că exista o cantitate de 3,29 mc de material lemnos, peste cantitatea înscrisă în aviz și un număr mai mare de bucăți, decât era prevăzut în documente, transmite Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

padure-4-255x300 De ce au pădurarii ( fără generalizare) ditamai casele? Răspuns: În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n codru! Serios, chiar nu interesează pe nimeni? padure-3-200x300 De ce au pădurarii ( fără generalizare) ditamai casele? Răspuns: În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n codru! Serios, chiar nu interesează pe nimeni? padure-2-271x300 De ce au pădurarii ( fără generalizare) ditamai casele? Răspuns: În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n codru! Serios, chiar nu interesează pe nimeni? padure-1-255x300 De ce au pădurarii ( fără generalizare) ditamai casele? Răspuns: În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură ca-n codru! Serios, chiar nu interesează pe nimeni?

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei și s-a dispus confiscarea materialului lemnos transportat în plus (3,29 mc).

IMAGINILE SUNT TRUCATE, NU? Vă știu reacția. Nu de alta, dar hienele formează o haită în câteva minute!

Raimond Petruț, întâmplător OM, nu hoț

BISTRIȚA: 20 martie este data limită de depunere a proiectelor finanțabile de la bugetul local

Până în data de 20 martie 2023, ora 16, persoanele fizice, asociațiile, fundațiile și cultele religioase recunoscute conform legii  pot să depună proiecte în vederea solicitării de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița în domeniile: tineret, sport, protecția mediului, cultură, educație, social, relații internaționale și interdisciplinar. 

Condițiile de acordare a finanțării sunt prevăzute în ghidurile solicitanților, disponibile pe site-ul instituției, la adresa: https://www.primariabistrita.ro/primaria/integrare-europeana/finantari-nerambursabile/ și la Registratura Primăriei municipiului Bistrița, situată în  Bistrița, Strada Gheorghe Șincai, nr. 2.

Informații supliment are cu privire la procedura de selecție se pot obține la sediul Primăriei municipiului Bistrița, situat în Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, Direcția Integrare Europeană, telefon 0263/223923, int. 183.

BECLEAN: Euroscola, o experiență inedită pentru elevii Colegiului Național ,,Petru Rareș”

În data de 28 ianuarie 2023, dis de dimineață, un grup de elevi, ambasadori juniori în cadrul proiectului european EPAS de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, însoțiți de ambasadorii seniori, prof. Cîmpean Emese (coordonator EPAS), prof. Mureșan Lavinia, prof. Săplăcan Lia și dir. prof. Pop Cristian, au plecat cu scopul de a-și reprezenta țara la Strasbourg, în  Parlamentul European. De-a lungul drumului aceștia au vizitat mai multe orașe culturale și capitale europene.

În ziua de 31 Ianuarie 2023, programul Euroscola s-a desfășurat predominant în interiorul Hemiciclului, împărțit în doua sesiuni. Prima sesiune, de dimineață, a  început la ora 10:00, evenimentul fiind transmis live,pe site-ul oficial. Această sesiune a dezbătut subiecte de importanță globală, dar și  una dintre cele mai recente probleme cu care societatea modernă se confruntă, și anume, dezinformarea. Elevii participanți la eveniment, veniți din toate țările membre ale Uniunii Europene, au avut șansa să își exprime propriile opinii și crezuri, primind validare și sfaturi de la specialiști. Invitații primii sesiuni au fost vicepreședinta PE, Heidi Hautala, Delphine Colard, deputat și purtător de cuvânt al PE și un tânăr influecer, Adam Bros.

La finalul primei sesiuni, ambasadorii au fost invitați la pauza de masă, iar după prânz, a început cea de-a doua sesiune. Ajunși din nou în Hemiciclu, reprezentanții țărilor au fost întâmpinați de un grup de oficiali administrativi ai Parlamentului European, pentru a începe activitatea de atelier din cadrul programului. Pe tot parcursul sesiunii, mai mulți elevi au avut șansa să se exprime liber, să trăiască autentic experiența de a fi europarlamentar și să înțeleagă mai bine rolul unui europarlamentar, un model public în constituția unei țări și în Uniunea Europeană.

Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean deține titlul de Școală – Ambasador a Parlamentului European, derulând activități în cadrul programului Școli-Ambasador ale Parlamentului European încă din anul 2017, iar participarea la evenimentul Euroscola a avut loc datorită finanțării primite din partea Parlamentului European.

 

Ambasadori-juniori Pop Mihaela, XI N

și Vlad Bianca, XI N

Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean