DOMNEȘTI: Un bărbat din Tulcea care fugea de executarea pedepsei cu închisoarea a fost depistat de polițiștii bistrițeni

La data de 1 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, pe raza localității Domnești, un bărbat, de 40 de ani, din Babadag, județul Tulcea, condamnat la închisoare. Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri care au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Babadag, la data de 31 ianuarie 2023, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Cel în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul fost încarcerat în penitenciar.

(VIDEO) Toate structurile rutiere din județul Bistrița-Năsăud au în dotare ochelari care simulează stările date de consumul de alcool și droguri

Începând de anul acesta, polițiștii din Bistrița-Năsăud au în dotare încă 30 de perechi de ochelari care simulează stările date de consumul de alcool și droguri. În perioada următoare, aceștia vor fi folosiți de către toate structurile rutiere din județ, în scopul prevenirii accidentelor prin conștientizarea de către conducătorii auto a consecințelor devastatoare pe care consumul unor astfel de substanțe le pot avea în trafic.

Ochelarii au fost procurați în cadrul unui proiect preventiv, pe linie rutieră, derulat de Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, în scopul prevenirii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, Serviciul Rutier, Biroul Rutier Bistrița și structurile rutiere Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi au în dotare câte un set care conține 6 perechi de ochelari care simulează starea dată de consumul de droguri, cât și pentru alcoolemii în diverse concentrații, pe timp de noapte sau zi. Au fost deja inaugurați, iar astăzi, 2 februarie, 100 de elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bistrița au înțeles mai bine cum afectează reflexele și mai ales vederea consumul de alcool și substanțe psihoactive și cât de grave pot fi consecințele în situația în care cel care a consumat asemenea substanțe se află la volanul unui autoturism, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Activitatea a fost desfășurată cu 4 clase de liceeni, cu vârste de peste 16 ani, în cadrul căreia, tinerii au urmărit, sub îndrumarea polițiștilor testimonialul unui tânăr condamnat la închisoare pentru astfel de fapte. La sfârșitul activității, elevii prezenți au răspuns unui chestionar de feedback, pus la dispoziție de polițiști.

Activitatea a fost susținută de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Biroului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Ordine Publică.

 

LUNCA ILVEI: Un bărbat, de 31 de ani, din Rebrișoara, pe numele căruia s-a emis mandat de arestare european, a fost reținut de polițiști

 Ieri, 1 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat, pe raza localității Lunca Ilvei, un bărbat, de 31 ani, din Rebrișoara, care era urmărit internațional. Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, pe teritoriul Angliei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca astăzi, 2 februarie, să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Lavinia Petruț

Ești suporter al echipei de HANDBAL și vrei să-i faci galerie în meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea? 
Înscrie-te aici sau la sediul clubului din General Grigore Balan 11 și hai alături de echipă, în deplasare: https://forms.gle/GSeVCnQSou5Mn6s46
Plecarea va fi în data de 8 februarie la ora 8:30, de la Sala Polivalentă strada Vasile Conta nr 1.
Meciul începe la 17:30, iar apoi ne vom întoarce în Bistrița.
Vom striga din toată inima, pentru #EchipaDeSufletABistrițenilor: Hai, Gloooriaaaa!, este mesajul transmis de reprezentanții clubului.
BISTRIȚA: Testări Babeș-Papanicolau și mamografii gratuite în perioada 6-17 februarie

O unitate mobilă de screening va ajunge la Bistrița și va fi amplasată la Centrul Medical de Evaluare și Promovare a Sănătății din Bistrița, strada Dobrogeanu Gherea, nr. 15 (la sediul Serviciului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud).

Vor fi organizate atât activități de testare pentru cancerul de sân, cât și pentru cancerul de col uterin.

Screening-ul pentru cancerul de sân se adresează femeilor cu vârstă cuprinsă între 50 – 69 de ani, iar screening-ul pentru cancerul de col uterin se adresează femeilor cu vârstă cuprinsă între 24 – 64 de ani.

Mamografiile se fac doar în baza unei programări la numărul de telefon: 0758 621 395.

În regiunea Nord-Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, vor fi testate un număr de 27.000 de femei cuprinse în grupul țintă.

Testările sunt gratuite, campania fiind organizată în cadrul unui proiect derulat de Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.

(VIDEO) BISTRIȚA: Un taximetrist a vandalizat un magazin de băuturi

Un bistrițean a semănat panică într-un magazin de băuturi din oraș (The Drink Store). Scenele de groază cu bărbatul , taximetrist de profesie și client fidel al magazinului, care,  într-o criză de nervi, sparge mai multe sticle au fost surprinse de camerele de supraveghere.  Vânzătoarele au fost cele care au alertat firma de pază. Se pare că acesta ar fi vrut să dea foc magazinului. În urma testelor efectuate s-a constatat că bărbatul nu a consumat alcool sau droguri. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.

Duminică, 5 februarie, PreaSfinția Sa Benedict Bistrițeanul va oficia Sfânta Liturghie la Așezământul religios ,,Sfântul Vasile cel Mare” din Bistrița

Preotul Sorin Moldovan vă invită să luați parte duminică, 5 februarie, începând cu ora 9.30, la Liturghia Arhierească oficiată de PreaSfinția Sa Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Bogdan Ivan: Smart România! O reușită legislativă de care sunt mândru: Cazierul judiciar, la numai un click distanță!
În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, am inițiat împreună cu mai mulți colegi, legea pentru obținerea CAZIERULUI JUDICIAR în mod electronic și gratuit. De astăzi, 1 februarie, cazierul judiciar este disponibil online, prin intermediul site-ului http://www.xn--ghieul-5lc.ro/ și al portalului hub.mai.gov.ro.  Acest proiect legislativ dus la bun sfârșit definește viziunea mea de simplificare a serviciilor publice atât pentru județul Bistrița-Năsăud, cât și pentru România. Multumesc colegilor din #PSD și din celelalte partide care au votat această lege pentru deschiderea de a simplifica relația stat-cetățean! Voi munci în continuare pentru debirocratizare și simplificarea proceselor administrative, este mesajul pe care l-a postat pe Facebook deputatul Bogdan Ivan.
BISTRIȚA: Douăzeci de părinți au parcurs cu succes cursul de prim ajutor pediatric
Primii 20 de eroi ai copiilor au parcurs cu succes cursul de Prim Ajutor Pediatric organizat gratuit de colegii noștri din UPU-SMURD Bistrița. După parcurgerea cursului teoretic susținut de Dr. Alex Borodi – medic specialist Medicină de Urgență, părinții au exersat manevrele salvatoare de viață pe manechin pentru a învăța cum să acționeze rapid și corect într-o situație de urgență, până la sosirea echipajelor medicale. Mulțumim părinților pentru interesul manifestat față de cursul de Prim Ajutor Pediatric, transmite Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
curs-2-300x178 BISTRIȚA: Douăzeci de părinți au parcurs cu succes cursul de prim ajutor pediatric curs-3-300x225 BISTRIȚA: Douăzeci de părinți au parcurs cu succes cursul de prim ajutor pediatric curs-4-300x225 BISTRIȚA: Douăzeci de părinți au parcurs cu succes cursul de prim ajutor pediatric