BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului
Primăria municipiului are în derulare un obiectiv de investiții cu finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 și a Creșei nr. 3 de pe Aleea Plăieșului.
Până în prezent, aici au fost efectuate o serie de lucrări la structura metalică a mansardei (unde va fi o sală de festivități, o sală de ședinte și un cabinet de logopedie), dar și intervenții pregătitoare pentru montajul șarpantei. Totodată, s-au realizat izolații termice, tencuieli interioare, instalații sanitare, electrice și termice (inclusiv probe de etanșeitate și presiune), zidării interioare, tavane din gips carton, fiind montate și toate ferestrele, precizează primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
c1-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c7-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c5-2-300x141 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c4-2-300x156 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c3-2-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c2-2-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c8-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c9-1-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c10-1-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c11-1-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c12-1-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului
Termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie a acestui an.
Sursa de finanțare a proiectului este Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea totală a investiției este de 7.357.363,13 lei cu TVA, din care contribuția municipalității este de 2%.
MAIERU: Expoziţia de fotografie „Cununa grâului”
Sub egida Consiliului Județean Bistrița–Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița–Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, 29 septembrie 2023, la expoziţia de fotografie „Cununa grâului”. Reunind, în special, tablouri pe pânză după vechi fotografii care s-au păstrat în arhiva muzeului, expoziţia e completată de numeroase trofee sau premii, afişe, pliante, broşuri, embleme, fanioane, ghiduri şi texte ce au legătură cu datina „Cununii grâului”, aceasta fiind dusă mai departe, în special, de Ansamblul Folcloric „Cununa Maierului”, înfiinţat în anul 1960 de regretatul profesor şi muzeograf Sever Ursa, ansamblu care a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor, câștigând numeroase trofee, atât în ţară, cât și în străinătate (Gannat în Franța, Zakopane în Polonia etc).
Datina „Cununii” invocă rodnicia pământului şi lauda culegătorilor spicelor de grâu. Pe lângă obiceiul străvechi al „ieşitul plugului întâiu”, când se seamănă grâul de primăvară, lanţul se încheie cu cel al „Cununii”, cu care se rotunjeşte, de fapt, un ciclu, remarcându-se printr-o mare simplitate şi plasticitate, adevărat etalon lingvistic şi melodic al graiului local.
Datina se desfăşoară după un adevărat ritual păstrat de la străbunii de odinioară.
Un gospodar mai înstărit are mult grâu de secerat şi puţine braţe de muncă. Mai are şi un fecior de însurat. Invită fetele la claca secerişului. Fetele seceră grâul ţinând-o mereu într-un cântec şi în glume, alături de feciorii care leagă snopii, fac jirezile şi clăile de snopi. La sfârşitul zilei şi la terminarea holdei, fetele împletesc o somptuoasă cunună din spice alese, care va fi purtată pe cap de cea mai frumoasă şi mai vrednică dintre ele. De ştiut e faptul că fata cu cununa este drăguţa feciorului gazdei. Astfel, datina conţine şi un voalat prolog de logodnă.
Alaiul urmează fata de la holda secerată până la casa gazdei în ritmul unei suite de 3-4 melodii lungi de o răscolitoare frumuseţe. Feciorii care întâmpină alaiul la răspântii şi la porţi, o stropesc cu apă curată din cofe şi căni de lut, într-o gestică simbolică de întâmpinare care se face cu apă în loc de pâine şi sare…
Odată ajunşi la curtea gazdei, una dintre secerătoare rosteşte o lungă oraţie, ca un fel de descântec mai puţin încifrat, plină de savoare, cu invocaţii şi replici satirice, menite să stârnească voia bună. Gazda cu găzdoaia lui ies în întâmpinare cu plosca cu ţuică şi farfuria cu plăcintă. Au angajat şi ceteraşi.
Fata care poartă cununa o întrerupe cu alte strigături pe fata care rosteşte oraţia. Apoi sunt rostite câteva invective satirice la adresa gazdei şi a feciorului, după care urmează momentul culminant: într-un gest solemn, ceremonios, feciorul ia, în sfârşit, cununa de pe capul alesei sale, o sărută, apoi ridică cununa spre cer şi i-o oferă gazdei care la rândul lui îşi face semnul crucii, o sărută şi el şi o poartă în jurul grupului.
Urmează petrecerea binemeritată, după ce gazda porunceşte muzicanţilor să cânte, cinstindu-şi truditorii. Perechile, care au aşteptat cu nerăbdare acestă clipă, încing jocul, uitând de osteneala zilei. Două jocuri străvechi: „Roata” şi „Tropota” sunt obligatorii în repertoriu.
După joc, tinerii, fac primii paşi de plecare strigând semnificativ: „Rămâi gazdă sănătoasă / Cu pită albă pe masă / Şi la anul când vinim, / Tot aşa să vă găsim!”
„Cununa grâului” conţine o revelatoare sublimare a existenţei şi perenităţii noastre din îndepărtate vremi daco-romane. Ar fi locul aici să precizăm că dragostea dintre tineri, şi nu numai, e ca un liant de la un capăt la altul al ceremonialului. Atât versurile, replicile, cât şi gestica simbolică ne fac trimitere la tăria iubirii şi la frumuseţea omeniei.
Iar fotografiile, trofeele, afişele, pliantele, broşurile, emblemele, fanioanele, ghidurile şi textele din această expoziţie, toate având legătură cu datina „Cununii grâului”, amintesc, de moştenirea unei datini străvechi de o adânca frumuseţe, ce a fost cândva pe aceste meleaguri.
Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 29 septembrie – 20 noiembrie.
Responsabil proiect: Muzeograf Viorel-Daniel Partene
BISTRIȚA: Transport în comun cu orar prelungit pentru Toamna Bistrițeană

Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să participe la manifestările prilejuite de „Toamna Bistrițeană”, transportul în comun va funcționa după un program prelungit.

Mai exact, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2023, autobuzele care deservesc linia nr. 18 vor circula între orele 09.00 – 20.00 la interval de 60 de minute.

BECLEAN: A încercat să fure banii aflați într-un autoturism

La data de 26 septembrie, în jurul orei 20.30, un bărbat de 34 de ani, din Beclean a sesizat polițiștii din Beclean despre faptul că a surprins o persoană în timp ce încerca să sustragă bani din autoturismul său, parcat pe o stradă din Beclean.

La fața locului polițiștii au identificat și condus la sediul Poliției un bărbat, de 29 de ani, din Beclean, bănuit de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

BECLEAN: Ce vede ochiul, mâinile nu lasă…nefurat

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal deschis pentru furt calificat, polițiștii Compartimentului de Investigaţii Criminale Beclean au identificat și condus la audieri un bărbat, de 29 de ani, din Beclean, bănuit de comiterea faptei.

Din investigațiile și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, în seara de 3 septembrie a.c., acesta ar fi sustras din bordul unei autoutilitare ce aparține unei femei din Bistrița și care era parcată pe o stradă din Beclean, o borsetă în care se afla suma de suma de 2.000 lei, precum și un telefon mobil, precizează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Beclean, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând a se propune soluția legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

 

BISTRIȚA: Doi tineri au amenințat un bărbat din Alba și i-au furat peste 1000 de euro

În urma investigațiilor și probelor administrate într-un dosar penal de tâlhărie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud,  au identificat doi tineri de 21 și 16 ani, ambii bănuiți de comiterea faptei.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 25 septembrie, cei doi l-ar fi amenințat pe un bărbat, de 45 de ani, din județul Alba, care se afla într-o clădire dezafectată din Bistrița, împreună cu o femeie, deposedându-l astfel de suma de 1050 de euro și 1050 de lei, bani pe care-i avea într-un portofel, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La scurt timp, cei doi au fost identificați și duși la audieri, ulterior pe numele lor fiind dispusă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Astăzi, 26 septembrie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea arestării preventive.

În cadrul cercetărilor, a fost recuperată o parte din prejudiciu, iar cercetările sunt continuate, în vederea documentării faptei sub toate aspectele ei, de către polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj – Biroului Juțean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud.

fotografie cu caracter ilustrativ

 

(VIDEO) Bistrița-Năsăud, un județ invadat de drogurile de mare risc

Astăzi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul Bistrița și în județul Bistrița – Năsăud, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, o persoană bănuită, cu sprijinul altor 3, ar fi comercializat, în mod repetat, 3 – CMC (drog de mare risc), transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

drog-1-266x300 (VIDEO) Bistrița-Năsăud, un județ invadat de drogurile de mare risc

Mai multe persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat  de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, spun oamenii legii.

LIGA FLORILOR: Cristina Laslo și Bianca Bazaliu sunt în Top 10 cele mai bune marcatoare
Jucătoarele Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud , Cristina Laslo și Bianca Bazaliu sunt în Top 10 cele mai bune marcatoare.
Clasamentul este realizat după primele cinci etape disputate în Liga Florilor.
Fiecare au marcat 32 de goluri.
Clasamentul este condus de jucătoarea de la SCM Craiova, Katarina Slezak Krpez cu 48 de reușite, secondată de Alina Ramona Czeczi de la Dacia Mioveni cu 42 de goliri și Natalie Mari Hagman de la SCM Râmnicu Vâlcea care a marcat până acum de 40 de ori.
Formația antrenată de Horațiu Pașca ocupă poziția secundă în clasamentul Ligii Florilor, cu 12 puncte. Lider este gruparea din Râmnicu Vâlcea cu 15 puncte ( 5 victorii din cinci meciuri disputate).
FOTBAL FEMININ: Duminică, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește formația Politehnica Timișoara
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește acasă formația Politehnica Timișoara, într-un meci care contează pentru etapa a 4-a.
Partida se va disputa duminică, începând cu ora 13, la Baza Sportivă Gloria.
Primele doua clasate în SuperLiga Feminină sunt despărțite de doar trei puncte în clasament, motiv în plus să credem că meciul va fi extrem de disputat. Vrem să ne păstrăm supremația în primul eșalon fotbalistic feminin și pregătim meciul cu maximă atenție! Ne dorim enorm să fiți cât mai mulți alături de noi și împreună … noi din teren și voi din tribune … să punem presiune pe adversar!, transmit reprezentanții clubului.
BISTRIȚA: Încep înscrierile la cursurile organizate de Centrul Comunitar pentru Tineret (CETIN)

În intervalul 25 septembrie – 4 octombrie 2023 se pot face înscrieri la cursurile organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu, nr. 18.

Participarea la cursuri este gratuită, iar cursurile online de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat încep în data de 9 octombrie 2023.

Formularul online este disponibil la adresa:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeQtjl5_pqh9K-zmOLJPQqPvckGhWcexoZpKi4jrOUSCXsb0Q/viewform?usp=sf_link