Lucrările de modernizare a Drumului Județean 173 (Șieu-Teaca- Ocnița) sunt aproape de finalizare

DJ 173 are o lungime totală de 64,4 km şi leagă localităţile Bistriţa (DN 17) – Jelna – Orheiu Bistriţei – Budacu de Sus – Şoimuş – Şieu – Posmuş – Teaca – Ocniţa – Milaş – limita judeţului Mureş.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan a declarat:

Ne apropiem de finalizarea lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 173 Șieu – Teaca – Ocnița [25,66 km]. S-a început trasarea marcajelor rutiere pe tronsonul Teaca – Ocnița, iar în curând se va merge pe drum bun dintr-un capăt în altul al DJ 173.

Lucrările de modernizare sunt realizate de compania M.I.S. Grup.

Bogdan Ivan: 524 milioane euro pentru transformarea digitală a administrației publice
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a precizat:
Prin aceste investiții debirocratizăm și simplificăm relația cetățeanului cu statul. Peste 3 milioane de români vor avea acces la servicii publice electronice. Cel puțin 30 de instituții ale statului vor adopta tehnologii avansate și vor putea comunica sigur date între ele. Împreună cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene și Autoritatea pentru Digitalizarea României am lansat un apel prin care punem în consultare publică Ghidurile solicitanților. Vă invit să intrați pe link-ul https://oipsi.gov.ro/lansarea-in-consultare-publica-a…/
Bogdan Ivan susține că administrația publică trece printr-un proces amplu de digitalizare cu scopul final de a pune cetățeanul la un click distanță de serviciile administrative. Acest proces, mai punctează acesta,  se va face prin investiții majore:
Digitalizarea serviciilor publice destinate cetățenilor și/sau firmelor – 334 milioane €
Creșterea nivelului de interoperabilitate al sistemelor informatice din administrația publică – 33 milioane €
Dezvoltarea de platforme informatice alimentate cu datele generate de administrația publică – 26 milioane €
Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate – 60 milioane €
Tehnologii avansate de Securitate cibernetică – 60 milioane €
Serviciul Public de Pașapoarte își schimbă locația
Începând cu data de 7 august, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bistrița își va desfășura activitatea în clădirea situată pe strada Cuza Vodă nr. 17 A, Bistrița, vis-a-vis de clădirea Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelu Vaida Voievod”al județului Bistrița- Năsăud.
Acest proces de mutare nu va întrerupe activitatea serviciului, menținându-se programul obișnuit de funcționare,respectiv:
Luni între orele 08:30 – 16:30
Marți între orele 08:30 – 16:30
Miercuri între orele 08:30 – 16:30
Joi între orele 08:30 – 18:30
Vineri între orele 08:30 – 16:30
Pentru a facilita identificarea noii locații, accesați linkul de mai jos:
BISTRIȚA: Prezentarea structurii Parcului de Specializare Inteligentă
Prezentarea structurii Parcului de Specializare Inteligentă ce va fi construit la Bistrița a prilejuit o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri bistrițean, fiind discutate oportunități de investiții inițiale din fonduri nerambursabile prin Programul Regional 2021-2027 pentru IMM-urile ce vor alege noua locație – Viișoara, zona obor, precizează Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.
imm4-300x225 BISTRIȚA: Prezentarea structurii Parcului de Specializare Inteligentă imm3-300x225 BISTRIȚA: Prezentarea structurii Parcului de Specializare Inteligentă imm-300x225 BISTRIȚA: Prezentarea structurii Parcului de Specializare Inteligentă
Prof. dr. Stelian Brad, directorul programului de robotică de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și consultant în acest proiect, le-a oferit celor prezenți toate detaliile necesare luării unei decizii sustenabile de business, menite să asigure o creștere durabilă a întreprinderilor mici și mijlocii, cu crearea unor noi locuri de muncă și investiții productive.
Primăria municipiului, ca inițiatoare a acestui demers, pregătește în prezent documentația necesară depunerii cererii de finanțare pentru edificarea Parcului de Specializare Inteligentă, ce va constitui un nucleu de competitivitate și creștere economică pentru firmele mici și mijlocii din Bistrița, a adăugat edilul.
BECLEAN: Un autoturism furat din Spania a fost găsit în posesia unui bărbat de 43 de ani

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, ridicat și indisponibilizat un autoturism care figura ca fiind sustras din Spania de la finalul lunii iulie 2023.

Autoturismul, fabricat în anul 2021, în valoare de aproximativ 35.000 euro, a fost depistat în posesia unui bărbat, de 43 de ani, din Beclean.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire,  iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale  Bistrița-Năsăud continuă cercetările, în cooperare cu autoritățile din Spania, în vederea documentării faptei și tragerii la răspunde a persoanelor vinovate, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Constantin Catalano, fost cercetător științific al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, a trecut la cele veșnice
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își ia în aceste zile rămas bun de la cel care a fost Constantin Catalano, fost cercetător științific al muzeului. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Filologie, domnia sa a patronat zeci de ani activitatea desfășurată în cadrul Muzeului Memorial „George Coșbuc”. De altfel poetului i-a dedicat de-a lungul vieții numeroase studii în cărțile publicate sau în articolele editate de reviste culturale precum Tribuna, Steaua, Îndrumătorul cultural, Revista Muzeelor, Zestrea, Mișcarea literară și altele.
Dintre volumele publicate amintim: G. Coșbuc-Poezii uitate (1990), G. Coșbuc -povestind copiilor (1994), G. Coșbuc- poezia creștina-antologie și cuvânt înainte de C. Catalano (1999), George Coșbuc, elevul-poet – antologie , selecție și postfață de C. Catalano (2001) Constantin Catalano, Hordou (Coșbuc) studiu monografic (2005).
Constantin Catalano a fost membru de onoare al Societății literare „George Coșbuc”-Belgia-România iar în 2004 Președenția României i-a acordat medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a. Rămas bun, Domnule Catalano!, transmite colectivul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a declarat:
Profund îndurerați, am aflat că fostul cercetător științific al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Constantin Catalano, a trecut la cele veșnice, lăsând un gol imens în sufletul tuturor celor care l-am apreciat și cunoscut, pentru dăruință de care dădea dovadă în tot ceea ce făcea. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei sincere condoleanțe și multă putere!
Monica Săsărman: E grav să nu știi ce propui și ce votezi, domnule Robert Sighiartău!
Monica Săsărman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației i-a transmis un mesaj, prin intermediul pagiinii sale de facebook, lui Robert Sighiartău:
Domnule deputat Robert Sighiartau, începeți seria demisiilor pe care le-ați solicitat cu propria dumneavoastră demisie, asta dacă aveți onoare! Faceți parte din Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, comisie care a elaborat în comun cu altă comisie Raportul comun pe marginea Proiectului de lege privind pensiile speciale. Am lecturat Raportul comun al Comisiei și am văzut că implicit dumneavoastră ați propus și votat mofificări ale articolelor declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.  Cum explicați că taman modificările propuse și susținute de dumneavoastră în calitate de deputat au fost declarate neconstituționale? Cum v-ați exercitat atribuțiile de parlamentar în cadrul comisiei din care faceți parte pe marginea proiectului de lege privind pensiile speciale? Dacă, ipotetic, ați lipsit de la lucrările Comisiei, este cu atât mai grav.
În plus, Monica Săsărman spune că datele datele ar arăta cam așa:
Proiectul de lege a fost depus în Parlament în luna decembrie 2022, prim-ministru era domnul Nicolae Ciucă;
Înainte de a fi depus, implicit Ministerul Justiției condus de ministru PNL a avizat proiectul respectiv;
În Raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților se menționează că au fost propuse și votate de „membrii comisiilor” modificări la articolele propuse de Guvern;
Plenul a adoptat implicit modificările propuse de Comisia din care face parte și deputatul Robert Sighiartău;
DANIEL SUCIU: Robert, noi cei de acasă știm că visezi frumos!

Deputatul social-democrat Daniel Suciu s-a lansat într-un atac virulent la adresa liberalului Robert Sighiartău. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Suciu a punctat:

 Te visai președinte al țării, lăsai să se înțeleagă că ești aproape mesianic în politică, dar în același timp erai virusat de toate combinațiile posibile. Ai vrut preamărire mereu și mereu, visul tău lăuntric, dar vorbeai de cucernicie, aminteai mereu și mereu de morală dar jecmăneai oamenii cu firmele tale cu dobânzi amețitoare. Apelai la principii, tu care i-ai trădat pe toți cei care te-au propulsat la vârf, de la Ioan Oltean, trecând pe la Orban, continuând cu Cîțu și Ciucă. Apăreai în poză cu ei mereu, dar apoi rămas fără funcțiile la care visai, te înregistrai în ședințele de partid cum îi critici și le scurgeai pe surse. Tu, chiar tu nu poți cere nimănui nimic despre pensiile speciale pentru că ai făcut fix nimic pentru a le elimina. Ia uite dragă Robert, mai jos, cum te lăudai acum 3 ani pe acest subiect, ia uite cum arată ipocrizia. Îți amintești?

Social-democratul e referă la aceste afirmații ale lui Robert Sighiartău:

robert-300x204 DANIEL SUCIU: Robert, noi cei de acasă știm că visezi frumos!

 

SÂNGEORZ-BĂI: ,,Semne și Culoare” la Muzeul de Artă Comparată
Sub egida Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, Complexului Muzeal Bistrița – Năsăud și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz – Băi va avea loc vineri, 4 august, de la ora 18.00 vernisajul expoziției ,, Semne și Culoare”.
Expun artiștii plastici:
Cela Neamțu
Mare cunoscătoare a meșteșugului țesutul covorului, a păstrat mereu dialogul dintre tradiție și modernitate. Ea va rămâne în tapiseria românească și universală ca fiind „punctul de la Putna”, inspirat din broderiile medievale românești. Tapiseriile sale, unele de mărimi impresionante, se află în muzee și colecții particulare din întreaga lume.
Costin Neamțu
Modul primordial de exprimare al acestui artist este pastelul. S-a impus ca un excelent autor de lucrări destinate înnobilării interioarelor domestice. Uneori, explorează geometrii insolite și moduri aleatorii de structurare a imaginii; totul este însă subordonat efortului de a obține o armonie cromatică în stare aproape desăvârșită, fapt care, în cazul pastelului, devine o oportunitate potrivită pentru a face risipă de imaginație și de rafinament.
Lisandru Neamțu
Uneori operele mele de artă sunt un exemplu excelent de artă ca limbaj universal care transcende prin diferite culturi și tradiții. Prin compozițiile mele semi-abstracte, împuternicesc și provoc spectatorii să-și găsească propria interpretare a operelor mele și, în același timp, îi invit să se cufunde în propriile culturi în acest proces. Lucrările sunt inovatoare, deoarece prezintă și promovează noi metode și medii de exprimare vizuală, fără a ignora conceptele și elementele tradiționale.
Prezintă: istoricul de artă Vasile Duda și muzeograful – Gela Neamțu
 
Curator: Maxim Dumitraș.
Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, www.macsb.ro.
Cod galben de caniculă în Bistrița-Năsăud

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat va fi valabil vineri, 4 august 2023, în mai multe  județe din România, printre care și Bistrița-Năsăud.

Valul de căldură se va extinde în toată țara și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod portocaliu pentru București și mai multe județe din țară, pentru ziua de vineri.

cod-galben-cod-portocaliu-4-august_13006600-300x166 Cod galben de caniculă în Bistrița-Năsăud