BISTRIȚA: Persoanele fizice și juridice pot depune solicitări de finanțare nerambursabilă. Aflați care sunt condițiile

Municipiul Bistrița invită persoanele fizice și persoanele juridice fără scop patrimonial care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună proiecte în vederea solicitării de finanțare de la bugetul local pe anul 2024 în domeniile prevăzute în Programul anual al finanțărilor nerambursabile: tineret, sport, educație, protecția mediului, relații internaționale, social, cultură și interdisciplinar.

Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare este reglementată de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Condițiile de acordare a finanțării sunt prevăzute în ghidurile solicitanților, disponibile la adresa: https://www.primariabistrita.ro/primaria/integrare-europeana/finantari-nerambursabile/ și la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei municipiului Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 2.

Documentația de solicitare a finanțării, menționată în ghidurile solicitanților de finanțare, se va transmite prin e-mail, cu confirmare de primire, la adresa primaria@primariabistrita.ro, subiectul mesajului fiind ,,solicitare de finanțare de la bugetul local”, urmând ca documentele în format fizic să fie solicitate de către primărie în etapa de contractare, doar pentru proiectele selectate spre finanțare.

Data limită de depunere a proiectelor, conform art. 20, alin. 2 din Legea nr. 350/2005, este 11 martie 2024, ora 16.00Accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității demarării proiectelor asociațiilor și fundațiilor. Selecția și evaluarea proiectelor se va realiza în perioada 12 – 20 martie 2024. Proiectele selectate spre finanțare vor fi implementate în perioada 1 mai – 15 noiembrie 2024, transmit reprezentanții municipalității.

Informații suplimentare cu privire la procedura de selecție pot fi obținute de la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei municipiului Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 2 sau prin e-mail, la adresa: primaria@primariabistrita.ro.

S-a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea stației CFR Beclean pe Someș
Sucursala Regională CF Cluj a desemnat Asocierea SC CONSTRUCT ING – SC I.S.P.C.F. SA – SC PRIMA CONSTRUCT SRL – SC PRO AMI´S CONSULTING SRL, câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a clădirilor de călători din stațiile BECLEAN PE SOMEȘ și DEJ CĂLĂTORI.
Oferta financiară a Asocierii SC CONSTRUCT ING – SC I.S.P.C.F. SA – SC PRIMA CONSTRUCT SRL – SC PRO AMI´S CONSULTING SRL, a fost de 37.237.344,50 lei, fără TVA, pentru Lot 1: MODERNIZARE/REABILITARE – STAȚIA CF BECLEAN PE SOMEȘ (Proiectare și Execuție) și de 31.058.695,70 lei, fără TVA, pentru Lot 2: MODERNIZARE/REABILITARE – STAȚIA CF DEJ CĂLĂTORI (Proiectare și Execuție), criteriul aplicat fiind cel mai bun raport calitate-preț.
Contractele de achiziție publică vor fi încheiate de ambele părți la finalul perioadei legale de contestații.
Sursa de finanțare pentru modernizarea clădirilor de călători din cele 2 stații de cale ferată va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile din PROGRAMUL TRANSPORTURI și de la BUGETUL DE STAT, durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor este de 29 de luni.
beclean-pe-somes-2-300x199 S-a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea stației CFR Beclean pe Someș beclean-pe-somes-3-300x107 S-a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea stației CFR Beclean pe Someș beclean-pe-somes-4-300x169 S-a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea stației CFR Beclean pe Someș
Modernizarea clădirilor de călători din stațiile Beclean pe Someș și Dej Călători include următoarele lucrări principale:
• clădire nouă pentru călători în stația Beclean pe Someș
• clădire modernizată în stația Dej Călători
• spații interioare moderne cu săli de așteptare, case de bilete, spații speciale cu destinația Mama și copilul, spații comerciale
• modernizarea grupurilor sanitare, inclusiv grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități
• modernizarea peroanelor de la linia 2 în stația Beclean pe Someș, respectiv de la linia 1 pentru stația Dej Călători, marcaje direcționale (colorate și tactile) pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, bănci pentru călători, sistem audio și electronic pentru informarea publicului călător, sistem video de supraveghere, panouri informative, panouri publicitare, rețea Wi-Fi etc.
• parcare auto și rastele pentru biciclete
• spații pentru activitate feroviară
• modernizarea instalațiilor de telecomunicații, siguranța circulației
• reamenajarea spațiilor verzi
L-AȚI VĂZUT? Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un tânăr de 26 de ani, din Bistrița

Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un tânăr de 26 de ani din Bistrița care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Astăzi, 15 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 6 februarie, MUREȘAN DĂNUȚ-LUCIAN a plecat de la locuință și nu a mai revenit. La data plecării acesta era îmbrăcat cu un hanorac cu glugă, purta pantaloni negri cu buzunare laterale din fâș și pantofi sport din pânză, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Semnalmente:

înălțime de aproximativ 1,85 m

greutate de aproximativ 90 de kg

păr brunet tuns scurt

ochi căprui 

barbă scurtă.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

(VIDEO) Descoperă și tu cum fiecare produs de la Montana Iugan își găsește locul în casele și inimile oamenilor
Astăzi ne deschidem ușile către atelierul nostru, locul unde transformăm fiecare bucată de lemn într-un material durabil, menit să completeze și să pună în valoare proiectele tale de construcții. Descoperă și tu cum fiecare produs de la Montana Iugan își găsește locul în casele și inimile oamenilor, aducând un strop de autenticitate din natura înconjurătoare, transmit reprezentanții companiei.
În plus, aceștia spun că atunci când alegi să folosești materialele din lemn, de la Montana Iugan, de fapt alegi să te reconectezi cu natura și cu tradițiile noastre proprii. Lemnul, cu liniile lui fine și nuanțele pământii, va fi mereu un model estetic deosebit, care va atrage privirile tuturor prin aspectul minimalist, simplitate și eleganță.
Contact:
+40 263 377 779
+40 760 233 113
Office@montanaiugan.ro
Anieș Nr.78, Maieru, România
SIGMIR: Un șofer de 55 de ani a intrat într-un cap de pod și a ajuns cascador fără voie
În Bistrița-Năsăud s-au acordat aproximativ 12 mii de tichete sociale educaționale

Până în acest moment, în județul Bistrița-Năsăud au fost distribuite un număr de 12060 tichete sociale educationale, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.

 

Tichete sociale pentru sprijin educaţional, în valoare de 500 lei/copil, se acordă într-o tranșă unică, în fiecare an școlar, în perioada 2023 – 2027.

Beneficiază de aceste măsuri de sprijin educațional copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Tichetele vor  fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri. Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate. Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.

Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

BISTRIȚA: Expoziția Simpozionului Internațional de Acuarelă ,,Iulia Hălăucescu”, la Complexul Muzeal
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Fundația ,,Mircea Titus Romanescu” și U.A.T. Tarcău, vă invită să vizitați Expoziția Simpozionului Internațional de Acuarelă ,,Iulia Hălăucescu”, Tarcău, 2019-2023, ce va avea loc în cadrul Muzeului din Bistrița, în perioada 15 februarie – 4 martie 2024. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 15 februarie 2024, ora 13, în prezența reprezentanților partenerilor organizatori și a inițiatorului proiectului, Mircea Titus Romanescu alături de maestrul Marcel Lupșe, participant la proiect și a profesorului Aurel Chiriac, care va susține și cuvântul de deschidere.
Selecția expozițională cuprinde două lucrări originale semnate de maestra Iulia Hălăucescu și peste 80 dintre lucrările realizate în cele patru ediții ale Simpozionului, completate cu lucrări realizate în alte patru tabere de acuarelă de la Tarcău, din aceiași perioadă, lucrări semnate de 28 de artiști din țară și străinătate: Crinela Antonescu, Ion Alexandru Antonescu, Ilie Boca,Dumitru Bostan, Teodor Buzu, Grigore Carată, Alexandros Pintilii Carciucas, Mircea Corcodel, Olga și Gheorghii Diaconu, Victor Dima, Corneliu Drăgan Târgoviște, Iosif Haidu, Ema Hagiu, Mirela Hagiu, Valeriu Jabinschi, Lucia Juncu, Marcel Lupșe, Eugen Măcinic, Eugen Mircea, Nadia Negru, Valter Paraschivescu, Corina Perianu, Erwin Ratz, Arcadie Răileanu, Mircea Titus Romanescu, Yan Su și Teodor Vișan.
Constituită ca o expoziție unicat, dedicată atât tehnicii acuarelei cât și memoriei marii noastre acuareliste, Iulia Hălăucescu, denumită și ,,doamna acuarelei românești”, expoziția a fost itinerată din 2023 pe traseul principalelor muzee de artă din țară: Piatra Neamț, Iași, Bacău, Ploiești, Oradea, iar în 2024, anul centenarului nașterii maestrei, va poposi la Bistrița și apoi pleacă la București (aprilie 2024).
Simpozionul Internațional de Acuarelă „Iulia Hălăucescu” a fost inițiat în anul 2019 de Fundația „Mircea Titus Romanescu”, în parteneriat cu UAT Tarcău. Evenimentul devenit anual a făcut ca Tarcăul și pitoreasca sa Vale, din județul Neamț, locul de obârșie al Iuliei Hălăucescu, să devină o adevărată capitală a ,,Ținutului acuarelei”, un punct de întâlnire pentru artiștii profesioniști practicanți ai acuarelei din țară și străinătate, completând prin generozitatea lor colecția Muzeului de Artă din Tarcău, singurul muzeu dedicat acuarelei din țară.
L-AȚI VĂZUT? Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat de 72 de ani din Bistrița Bârgăului

Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat de 72 de ani din Bistrița Bârgăului care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Ieri, 14 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul zilei, BLIOANDER VASILE a plecat de la locuință și nu a mai revenit.

La data plecării acesta era îmbrăcat cu o jachetă tip camuflaj, purta pantaloni negri, o bluză gri, slapi albastri și o căciulă neagră cu două dungi albe. Semnalmente: înălțime de aproximativ 1,70 m, greutate de aproximativ 75 de kg.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

HANDBAL FEMININ: Partida Gloria-HSG Bensheim, din cadrul EHF, se va disputa sâmbătă, la TeraPlast Arena
După ce s-a calificat în sferturile Cupei Românie, în urma victoriei cu  35-33 (19-17) în fața grupării Corona Brașov, Gloria se pregătește pentru partida de sâmbătă din cadrul EHF. Adversarul este HSG Bensheim/Auerbach, iar partida va începe la ora 19.
Biletele se vor pune în vânzare după următorul program:
Online, 15.02.2024, începând cu ora 12:00 • https://biletesmart.ro/bistrita/
Fizic, la casieria clubului din strada Păcii nr 2A:
15.02.2024- în intervalul orar 12:00 -16:00
16.02.2024- în intervalul orar 09:00 -13:30
Fizic, la Complex Sportiv Polivalent ,,TeraPlast Arena”:
17.02.2024, începând cu ora 17:00.
Tu ce planuri de viitor ai? Batalionul 812 Infanterie ,,Bistrița” recrutează soldați gradați profesioniști
Dacă ai cetățenie română și domiciliul stabil în România, vârsta între 18 și 45 de ani, minim 10 clase absolvite, permis de conducere, categoriile B şi C – doar pentru arma ”auto”, un cazier ”curat” și nu faci parte din partide politice, ești așteptat la sediul situat în Bistrița, pe strada Avram Iancu, nr. 1, în fiecare zi, de luni până vineri între orele 9-14, sau la telefoanele:
0743033019
0767029406
0740193309
0263214688
Foto: Zitta-Gabriela Bodea