Am avut astăzi plăcerea de a primi, la sediul MCID, vizita doamnei Iliana Ivanova, comisar european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret și a domnului Dan Nica, deputat european, raportor pentru Horizon Europe, programul-cadru pentru cercetare și inovare la nivel european, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Cercetătorii români, împreună cu universitățile și companiile de cercetare-dezvoltare din România, pot accesa fonduri de 4 miliarde de euro, prin participarea la consorții internaționale în cadrul finanțărilor derulate prin componenta Widening a programului Horizon Europe.
Avem o oportunitate excelentă de a dezvolta ecosistemul național de cercetare, prin finanțarea proiectelor cercetătorilor de top și a organizațiilor cu expertiză în cercetare. Acesta este motivul pentru care mâine organizăm un eveniment dedicat accesării acestor fonduri, la care reprezentanții Comisiei Europene vor avea un dialog valoros cu organizațiile-fanion ale cercetării românești, mai spune Ivan.
Astăzi, 6 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud pun în aplicare 9 mandate de percheziție, la locuințele și sediile unor persoane fizice și juridice, din Năsăud și Bistrița, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2019 și până în prezent, fără a-și organiza activitatea comercială sub o formă juridică, persoanele în cauză ar fi efectuat peste 100 de operațiuni impozabile de achiziții de autoturisme second-hand din Polonia, de la diferite persoane juridice și fizice, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe teritoriul României, în scopul realizării de venituri, fără a declara organelor fiscale veniturile realizate, ascunzând sursa impozabilă, precizează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Astfel, persoanele vizate ar fi realizat din vânzări venituri de 16.218.295 de lei, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statutului de 3.309.221 de lei. Pe parcursul zilei de astăzi, 6 martie, vor fi puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat luptători de la acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud și Maramureș, precum și polițiști din cadrul Poliției Orașului Năsăud, Poliției Municipiului Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor și Biroului Siguranță Școlară, precum și reprezentanți ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, se mai arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cererea de finanțare privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și hibride plug-in în comuna Rodna, prin instalarea de stații de reîncărcare cu putere normală, a fost aprobată în ședința Comitetului de Avizare al AFM.
Cu bucuria primăverii vin și veștile bune! Iar aprobarea acestui proiect deschide noi orizonturi pentru comunitatea noastră, către un viitor mai verde, mai atrăgător, mai accesibil, la standarde europene. Investiția în dezvoltarea infrastructurii verzi nu doar că va face viața mai bună pentru locuitorii noștri, ci va aduce și mai mulți turiști dornici să exploreze frumusețea naturală a Rodnei într-un mod 100% prietenos și ecologic. Instalarea stațiilor de reîncărcare cu putere normală reprezintă un prim pas spre o comunitate accesibilă și ecologică, asigurând accesul simplu și convenabil la reîncărcare pentru toți cei care optează pentru vehicule electrice și hibride plug-in, a precizat Valentin Grapini, edilul comunei Rodna.
În urma contractelor de execuție semnate între Primăria Orașului Sângeorz-Băi (în calitate de achizitor) și asocierea formată din TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT (lider) și FRASINUL, respectiv MIS GRUP SRL, în calitate de executanți pentru cele două loturi de străzi finanțate prin Programul Anghel Saligny se vor asfalta următoarele străzi:
După o bună perioadă de pregătire, echipa noastră va pleca în acest sfârșit de săptămână spre Mediaș, pentru meciul de sâmbătă, de la ora 15, cu echipa locală ACS Mediaș 2022. Mult succes, echipă! Hai Gloria!, transmit reprezentanții grupării bistrițene.
Partida pune față în față primele două clasate în seria a 9-a, diferența din clasament dintre cele două echipe fiind de șase puncte, în favoarea băieților noștri.
Bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații ce ar putea să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o tânără cu privire la faptul că, în noaptea de 4/5 martie, cumnatul ei MOLDOVEANU FLORIN a plecat de la locuință și nu a mai revenit.
La data plecării acesta purta o geacă de culoare verde cu portocaliu, reflectorizantă și bocanci de culoare neagră.
Semnalmente:
înălțime de aproximativ 1,65 m
greutate de aproximativ 60 de kg
ochi căprui
păr șaten, tuns scurt.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliție.
Ministrul Digitalizării se bazează pe datele INS și Eurostat.
La cea de-a șasea ediție a Galei CONAF – ,,Women in Economy”, am avut bucuria să întâlnesc doamnele din spatele celor mai îndrăznețe proiecte de business din România. România este printre liderii europeni la numărul de specialiști IT – 40%. În cercetare și inovare, Aproape 90.000 de femei duc România la următorul nivel, prin contribuții concrete, zilnice la dezvoltarea economică și socială a țării noastre. Felicitari pentru eveniment @cristinachiriac.ro și echipei CONAF. Mândru să particip la această gală de excepție alături de Premierul României, dl. @marcelciolacu, Președinta Republicii Moldova, Dna. @maia.sandu, Președintele Senatului, dl. @nicolae.ciuca, Ambasadorul SUA, dna. @kathleenKavalec, colegi miniștri și cele mai puternice doamne din business-ul românesc. Felicitări CONAF și felicitări tututor câștigătoarelor din această seară (n.r.-ieri)!, a postat pe pagina sa de Facebook Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Simularea la Bacalaureat 2024 continuă miercuri, 6 martie, cu proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, după ce, ieri, elevii clasei a 12-a au susținut proba scrisă la matematică şi istorie, iar luni proba scrisă la Limba și literatura română.
Conform calendarului simulărilor, probele au loc în perioada 4 – 7 martie 2024, elevii urmând să afle rezultatele pe 15 martie.
Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.
146.000 de elevi susţin testarea în peste 1.320 de unități de învățământ.
Astăzi, valorile termice vor scădea în toată țara, dar mai semnificativ în nord-est.
Aria ploilor se va extinde, astfel că acestea se vor semnala în jumătatea nord-vestică a teritoriului și izolat în rest. Vor fi precipitaţii mixte, spre seară, în Moldova și Transilvania.
Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa între 5 si 16 grade.
La munte, cerul va avea înnorări și vor fi precipitații pe arii extinse. Acestea vor fi mixte ziua, iar seara și noaptea treptat vor predomina ninsorile.
Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Carpații Orientali și Meridionali (viteze în general de 45…55 km/h).