Un nou suflu pentru orașul Năsăud! Felicitări, Ionela Bidică pentru acest pas important și pentru echipa ambițioasă pe care ai adunat-o în jurul tău, la Năsăud! Vă doresc mult succes, ție și întregii echipe, a transmis Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița-Năsăud.
Ionela Bidică este candidat din partea PSD la funcția de primar și are, în opinia social-democraților, toate calitățile necesare să devină un bun administrator al Năsăudului.
Continuăm munca, continuăm modernizarea comunei noastre, pentru că cea mai mare satisfacție este să vezi că oamenii sunt mulțumiți de traiul pe care îl duc și mândri de locul căruia îi spun acasă”, susţine Grigore Bradea, primarul comunei Chiuza, candidat PSD pentru un nou mandat.
Acesta a mai punctat:
În această echipă am demonstrat că, dacă muncim, comuna noastră se dezvoltă. Vă invităm să construim împreună viitorul comunei Chiuza. Continuăm munca. Împreună dezvoltăm comuna Chiuza!
Vă reamintim că anul trecut MDLPA a semnat 49 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 761.173.996,56 de lei.
Contractele semnate au vizat modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, realizarea unor rețele de apă pluvială, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Printre contractele semnate s-a numărat şi comuna Chiuza, cu suma de zece milioane lei, pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Chiuza”.
Vineri, 22 martie, la ora 12, va avea loc, la sediul Primăriei Beclean, o conferință de presă la care vor participa:
Emil Radu Moldovan- președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
Nicolae Moldovan- primarul orașului Beclean
Ion Marcel Ciolacu-prim-ministrul României
Nicolae Ciucă- preşedinte al Senatului României
Sorin Mihai Grindeanu- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România
Lucian Bode- vicepreședintele Camerei Deputaților
De asemenea, aceștia vor face o vizită la varianta de ocolire a orașului Beclean. Centura Becleanului, investiție realizată în parteneriat de administrația locală și Ministerul Transporturilor prin CNAIR, a fost deschisă circulației în 1 decembrie 2023.
Varianta de ocolire Beclean are o lungime de 1,195 km, cu parte carosabilă de 7 m și platformă de 10 m.
Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este coordonată din teren de inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud și de prefectul județului.
La fața locului se fac verificări, inclusiv de către o echipă a distribuitorului de gaz, pentru identificarea și remedierea potențialelor defecțiuni, transmit pompierii militari.
Se efectuează măsurători cu aparate specifice, atât la liceu, cât și în zona adicacentă. Nu au fost identificate surse și nici valori perceptibile pentru aparatele de măsurat din dotarea echipelor mixte ISU – E.ON.
Mâine, 22 martie, pe raza orașului Sângeorz-Băi, operatorul de Salubritate SC SUPERCOM SA organizează o nouă campanie de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în mod gratuit, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice.
În această campanie se vor colecta următoarele tipuri de DEȘEURI VOLUMINOASE:
Mobilier de grădină (scaune, mese, figurine, cuști de animale, etc)
Jucării de mari dimensiuni (tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie, etc)
Elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre, etc
Obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj, etc
Obiecte textile (covoare, preșuri, carpete, etc).
Pentru desfășurarea în bune condiții a acestei acțiuni vă rugăm să depozitați/scoateți deșeurile voluminoase într-un spațiu disponibil din preajma imobilului dumneavoastră, astfel încât să nu deranjeze circulația, transmit reprezentanții Primăriei Sângeorz-Băi.
Conform forestmania.ro, una dintre puținele macarale electrice de mare tonaj care mai e în funcțiune în industria forestieră românească este instalată în depozitul principal de sortare a lemnului din Anieș al companiei Montana Iugan.
Inițial, a aparținut IFET, fabrică de stat. După ce a ajuns la faliment, IFET-ul a fost cumpărat de Emil Iugan, care a fondat grupul de firme MIS Grup, cu firmele componente Silvania Internațional și Montana Iugan.
Astăzi, fabrica Silvania International este una dintre cele mai moderne din Româniadin domeniul industrializării masei lemnoase.
La Anieș este sediul principal de sortare a lemnului care vine din partizi. Vine la 8 – 12 metri și se sortează. Ce e buștean de gater merge la fabrică, ce e lemn de foc merge la lemn de foc, resturile la celuloză a explicat, pentru forestmania.ro, inginerul Mihai Scridonesi.
Macaraua funcționează din 1987 cu același macaragiu. De la montare, Petru Hangea manevrează utilajul uriaș.
Petru Hangea e încă în putere, nu ai spune că de 36 de ani lucrează la sortare, la înălțime, în acea cabină.
Noi am preluat și oamenii de la IFET, oameni foarte bine pregătiți, meseriași, care sunt și azi în fabrică. Lângă ei, au venit și tineri, care au învățat meserie. Avem oameni care au făcut pe vremuri școala de macaragii. Toți cei din Montana sunt oameni cu pregătire tehnică solidă, explică Mihai Scridonesi.
Cel mai bun exemplu de implicare și longevitate e chiar fondatorul grupului, Emil Iugan. Un neobosit apărător și promotor al sectorului forestier românesc, care spune de câte ori are ocazia că pădurea e o „instituție” care trebuie respectată. De altfel, Silvania Internațional este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Forestierilor din România – ASFOR.
Într-un clasament al celor mai valoroase companii bistrițene, Montana Iugan e menționată ca o poveste de succes, pornită de jos și ajunsă azi la o cifră de afaceri de milioane de euro.
Emil Iugan a pornit în 1990 prima sa afacere, de prelucrare a lânii. S-a dus la Sighișoara, să cumpere un echipament, o mașină de tors. Dar nu i-a reușit… Așa că, pe drumul spre casă, trecând prin Reghin și având la dispoziție împrumutul de la bancă, a intrat la IRUM și a cumpărat un TAF. Se gândise la o altă soluție, din moment ce nu putea dezvolta afacerea cu lână: lemnul. Un an mai târziu, lângă TAF a fost instalat un gater pentru prelucrarea primară a lemnului. Astăzi, fabrica lui Emil Iugan e un model de valorificare superioară a lemnului.
Din Lunca Ilvei pleacă spre toată lumea produse din lemn românesc de cea mai bună calitate.
Revenind la macara, trebuie spus că are un consum mic, fiind electrică. Are motoare trifazice pe curent și sortează între 40 și 70 de metri cubi pe zi, în funcție de grosime. Câțiva angajați sortatori stabilesc clasele de calitate.
Nu poluează, are consum mic. În trecut, fiecare depozit avea o astfel de macara. Acum mai sunt puține în țară, cred că mai sunt 10 în toată România. Aici aducem lemnul direct din pădure, după care pleacă la prelucrare, la lemn de foc sau la producția de plăci, mai precizează Mihai Scridonesi.
Vineri, 22 martie 2024, între orele 09:30 și 15, la BIG STORE Bistrița puteți avea parte de o zi specială dedicată pasionaților de unelte și echipamente de cea mai înaltă calitate. Așteptăm cu nerăbdare să te avem alături , în magazinul nostru din Bistrița, str. Industriei, nr 3.
DEMONSTRAȚII MILWAUKEE. Vei avea ocazia de a vedea în acțiune cele mai noi și inovatoare unelte și echipamente în compania specialiștilor MILWAUKEE.
PRODUSE NOI. Descoperă cele mai recente produse și tehnologii lansate de MILWAUKEE, menite să îți faciliteze munca și să-ți aducă rezultate superioare.
OFERTE SPECIALE. În cadrul evenimentului, vei beneficia de oferte speciale și reduceri exclusive, astfel încât să te poți echipa cu cele mai bune produse la prețuri avantajoase.
PREMII PENTRU PARTICIPANȚI. Primii 50 de participanți la fiecare DEMO DAYS vor putea primi un premiu la eveniment. Mai multe informații vor fi disponibile în ziua fiecărui eveniment. Nu e nevoie de înscriere prealabilă.
Nu rata oportunitatea de a-ți perfecționa atelierele cu cele mai bune instrumente și echipamente. Vino la DEMO DAY MILWAUKEE® 100 @ BIG STORE Bistrița și profită de toate beneficiile pe care le-am pregătit pentru tine!, transmit reprezentanții firmei.
Bistrița-Năsăud ocupă locul întâi la nivel național în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene în perioada 2014-2023. În opinia lui Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, acest loc fruntaș reprezintă rezultatul unor proiecte utile, cu rost, care au dezvoltat și au schimbat în bine județul.
Dragii mei, am o veste care-mi umple inima de bucurie! Mulțumesc echipei mele de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, pentru munca depusă, primarilor și tuturor celor care pun umărul la dezvoltarea județului nostru. Continuăm munca, așa cum am făcut-o și până acum, cu responsabilitate și dorința fermă de a transforma proiectele-n fapte în Bistrița-Năsăud. Un loc pe care îl numim cu drag și mândrie, ,,acasă“, a precizat Moldovan.
La Ministerul Dezvoltării, în prezența ministrului Adrian Veștea, contractul de finanțare prin programul Anghel Saligny, pentru lotul 2 de străzi din Proiectul de modernizare și asfaltare drumuri de interes local din comuna Șanț, în valoare de 10.601.556,40 lei .
Astfel , în scurt timp se vor asfalta încă 15 străzi din comuna Șanț și satul Valea Mare, în total 21 de străzi se vor asfalta prin obținerea fondurilor necesare pe acest program. Vă mulțumesc pentru încredere și susținere și vă asigur de toată implicarea și interesul meu pentru dezvoltarea localității noastre și bunăstarea dumneavoastră, a punctat Marian Forogău, primarul comunei Șanț.
Redacția n1tv.ro adresează cele mai sincere urări aniversare, în zi de naştere, scriitorului ALEXANDRU UIUIU, consultant artistic la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.
La mulţi ani, toate ale bucuriei și spor în toate!