Orașul Stațiune Sângeorz-Băi, promovat la nivel național
Administrația locală nu înseamnă doar servicii obișnuite de servire a cetățenilor, ci trebuie să însemne și dezvoltare, investire, accesare de fonduri europene, promovare a resurselor de care dispunem, ceea ce la Sângeorz-Băi se și întâmplă.
Ne dorim ca informațiile cu privire la obiectivele turistice și cele de interes, dar nu numai să le fie cunoscute tuturor locuitorilor orașului nostru, dar mai ales potențialilor turiști care vor veni în stațiune și care deja ne-au vizitat, astfel să le insuflăm dorința de a reveni.
Cu toții se minunează de frumusețea locului și autenticitatea pe care o inspiră fiecare părticică din orașul Sângeorz Băi, așa că datoria noastră morală este să valorificăm fiecare resursă pe care o avem, în cel mai bun mod posibil și chiar dacă încă nu ne-a reușit acest lucru în totalitate, vă asigurăm că suntem pe drumul cel bun, iar orice sugestie pentru îmbunătățire este bine-venită.
În prezent, derulăm un parteneriat împreună cu ASOCIAȚIA Călător prin România , dar și cu Revista Daibau, care ne susțin în procesul de promovare a obiectivelor care se află pe raza orașului Sângeorz Băi.
Vă invităm să vizitați site-urile lor, la categoria dedicată orașului nostru.
Dați mai departe!
Hai să facem și mai cunoscută zona noastră și să recomandăm la fiecare pas Sângeorz-Băi ca destinație turistică de interes local, național și internațional.
https://www.daibau.ro/articol/1597/sangeorz-bai_-_file_de_poveste_pe_taramurile_zeitei_hebe
https://www.travellerinromania.com/travel-locations/transilvania/
De asemenea, urmăriți și blog-ul Oficial al orașului Sângeorz Băi, unde postăm noutăți și articole interesante, informații cu privire la obiectivele de interes din oraș. de asemenea, este disponibilă și o Hartă interactivă a orașului Sângeorz-Băi, care vă ajută să identificați și să alegeți obiectivul cel mai interesant pentru dumneavoastră.

