ADI Deșeuri: Nu tolerăm abandonul deșeurilor în natură
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică
permanent zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură fie prin
camere de supraveghere video, fie prin controale la fața locului.
În urma unei astfel de acțiuni în zona Anieș, s-a descoperit o zonă
poluată prin abandon de deșeuri, iar în urma sesizării Corpului de
Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Poliție
Județean Bistrița-Năsăud a identificat și amendat pe cetățeanul V.V.M
din Anieș cu suma de 4.000 lei.
Este trist faptul că TOATE deșeurile abandonate de acest individ în
natură puteau fi preluate de operatorul de salubritate Supercom atât în
baza programului de colectare, cât și pe bază de comandă. Facem eforturi
constant să îmbunătățim sistemul de colectare a deșeurilor, facem
investiții ca oamenii să aibă infrastructura de colectare – am
achiziționat pubele pe fonduri europene, organizăm periodic campanii
gratuite de preluare a deșeurilor voluminoase. Este inacceptabil să
tolerăm abandonul de deșeuri în natură!
Reciclezi deșeurile – faci lumea mai bună!”
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
UPDATE: Accident grav la Budacu de Jos. Bărbatul prins sub autoturism a răspuns resuscitării

Un grav accident s-a petrecut în această seară, la Budacu de Jos. O persoană este inconștientă în urma impactului cu un autoturism.

La fața locului au fost direcționați în ajutor pompierii militari.

“Persoană accidentată de un autoturism pe raza localității Budacu de Jos, afirmativ inconștient, cu respirație. Alocat echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă”, a informat ISU BN.

UPDATE: Victima (aproximativ 35 de ani)a fost găsită in stop cardiorespirator sub un autoturism, a fost extrasa și imediat au fost începute manevrele de resuscitare.

După aproximativ 8 minute organismul bărbatului a răspuns manevrelor, a fost stabilizat (intubat) și transportat cu semne vitale la UPU SMURD Bistrița.

Peneliștii au votat noua listă pentru alegerile parlamentare! Schimbări majore, Diana Morar a fost “mazilită”. Surpriză la Năsăud

După o întâlnire a liberalilor bistrițeni la Năsăud, nu la Bistrița, pentru că în municipiu s-a lăsat cu scandal și agresiune fizică, s-a decis care va fi lista finală din partea PNL BN pentru alegerile parlamentare.

Robert Sighiartău va ocupa prima poziţie pentru Camera Deputaţilor, în timp ce pe locul doi se va afla Dorin Vlaşin, primarul Oraşului Năsăud.

Diana Morar se află pe locul 3, fiind mazilită în bătălia politică, în timp ce Florin Moldovan ocupă poziţia a patra pe listă.

Mihai Scridonesi, Elena Pop şi Octavian Ganea completează lista pentru Camera Deputaţilor.

Ioan Turc ocupă primul loc la Senat, urmat  de  Aurelia Dan şi Ioan Someşan.

Probleme în AUR Bistrița-Năsăud. Doi candidați au fost excluși din partid într-o ședință pe ZOOM

Medicul stomatolog George Dumitrescu, numărul 2 de pe lista pentru Consiliul Local Bistrița al AUR și-a primit în iunie certificatul de ales local din mana presedintelui Biroului Electoral Municipal, însă partidul nu l-a mai validat în Consiliul Local, ci l-a exclus de-a dreptul din partid, potrivit informațiilor apărute în spațiul public. Aceeași soartă a avut-o Honoria Rațiu, cea care a deschis listele pentru Consiliul Județean ale partidului.

Informația a fost confirmată pentru Bistrița Express de purtatorul de cuvânt al filialei județene AUR, Sorin Rebrișorean și numărul 3 pe aceeași listă, cel care va ocupa de altfel al doilea loc de consilier municipal al partidului. Prima de pe lista AUR pentru CL Bistrița,  Rodica Dobraniș, cea care a si candidat la Primăria Bistrița din partea partidului a fost deja validată consilier.

AUR i-a validat pentru Consiliu Județean pe Loredana Flavia Baltă (profesoară), pe fosul presedinte judetean Constantin Dragoș Hârjoabă și pe veterinarul Ciprian Darius Iusan, respectiv pe Ioan Viorel Marcu.

Chiar dacă pe listele de la Camera Deputaților și Senat trebuia să apară numele stomatologului Dumitrescu și antreprenoarei Honoria Rațiu, acest aspect a fost schimbat de la “centru”, iar cei doi nu figurează ca membri, astfel că nu se pot înscrie pe listele partidului. În locul celor doi ar fi Sorin Rebrișoarean și Rodica Dobraniș.

Diana Morar, prezentă la sfințirii Mănăstirii Pantocrator din Beclean

✟ În Duminica a 19-a după Rusalii, la 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐚̆𝐧𝐚̆𝐬𝐭𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐏𝐚𝐧𝐭𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐞𝐜𝐥𝐞𝐚𝐧, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc o sărbătoare de mare importanță pentru comunitatea locală: sfințirea bisericii mănăstirii, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa.

✟ Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor impresionant de ierarhi, preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de acesta au slujit Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Evenimentul a marcat un moment deosebit pentru viața spirituală a obștii monahale și a credincioșilor din împrejurimi, înălțându-se rugăciuni de binecuvântare asupra noului locaș de cult. După sfințirea bisericii, pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la care au participat numeroși credincioși, unii îmbrăcați în straie populare.

✟ În cadrul slujbei, după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Visarion a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind importanța milei și a faptelor bune în viața creștină. De asemenea, ierarhul a făcut un apel către cei prezenți să sprijine victimele inundațiilor, subliniind importanța ajutorării aproapelui.
La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt de suflet, îndemnând credincioșii să practice iubirea vrăjmașilor, inspirată din Evanghelia zilei. Acesta a amintit de cuvintele Sfântului Siluan Athonitul, subliniind că pentru a păstra harul lui Dumnezeu, creștinii trebuie să-i iubească pe vrăjmași și să-I mulțumească lui Dumnezeu atât pentru bucurii, cât și pentru necazuri.

✟ Cu acest prilej festiv, atât eu cât și domnul avocat Cristian Cârlig am fost distinși cu 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 “𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐈𝐯𝐚𝐧” pentru mireni, ca semn de recunoștință a contribuțiilor noastre. De asemenea, alți binefăcători au fost onorați cu distincții și diplome de aleasă cinstire, iar tinerii și copiii prezenți la eveniment au primit cărți duhovnicești din partea ierarhilor, ca dar de încurajare și întărire spirituală.

Diana Morar, deputat PNL de Bistrița-Năsăud

E posibil să rămână liberalii bistrițeni fără candidați la parlamentare?

Lupta din interiorul PNL BN se dă pe niște fronturi fără precendent. S-a trecut chiar la agresiune fizică pe holuri și prin birourile partidului.

Se mai naște o ipoteză care îngrămădește și mai tare liberalii: pot rămâne fără candidat la aceste alegeri parlamentare. Iată cum este posibil:

După ce BPJ al PNL BN ar adopta noua listă, care se pare că îl “adoptă” pe Robert Sighiartău drept lider și îl înlătură pe Ioan Turc, mai există un organ competent, intern, care trebuie să aprobe lista: CDJ.

Din CDJ BN al PNL fac parte reprezentanți ai filialelor județene, adică nu tocmai cei care-l au favorit pe Sighiartău. La ultimele alegeri, s-a văzut “susținerea” pentru candidatul de dreapta la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Dacă DCJ nu dă undă verde, se refac alegerile pentru desemnarea candidaților pe liste.

În cazul în care se amână și se reamână amânarea și se anulează etc, PNL BN va fi pus în situația deloc plăcută de a fi un partid care nu are candidați. Până în data de 13 octombrie, listele trebuie să ajungă la București pentru a fi validate.

Meteo în Bistrița-Năsăud: ploi, vânturi puternice și ninsoare la peste 1700 de metri

❗️AVERTIZARE METEOROLOGICĂ❗️

🟡COD GALBEN🟡

⏳️Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10
➡️Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
➡️Zone afectate: cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania

➡️În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h.

🟡COD GALBEN🟡

⏳️Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10
➡️Fenomene și zone vizate: ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali și Meridionali

➡️n Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.

🟠COD PORTOCALIU🟠

⏳️Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10.
➡️Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului.
➡️Zone afectate: Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița.

➡️În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local peste 80…100 l/mp.
Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

🔴 COD ROȘU🔴

⏳️Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 00 – 30 septembrie, ora 09.
➡️Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente.
➡️Zone afectate: județul Galați.

➡️În județul Galați va ploua torențial și abundent. Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp.

Ședința PNL de duminică s-a anulat. Încă nu știm pe cine pun liberalii bistrițeni pe listele parlamentare

E tot mai mare butoiul de pulbere de la PNL BN. Astăzi, 29 septembrie, aveau de se întâlnit la Palatul Culturii pentru a supune la vot o listă de membri propuși să fie trecuți pe lista pentru alegerile parlamentare.

Acest lucru nu se va mai întâmpla. După scandalul de sâmbătă, când unul dintre membri biroului politic s-a răfuit cu un lider liberal, evenimentul de astăzi a fost anulat.

Din surse politice am aflat că Nicolae Ciucă l-ar fi propus pe Robert Sighiartău pentru primul loc la Camera Deputaților, astfel că Ioan Turc ar trece pe locul al doilea.

Monica Săsărman, prezentă la susținerea afacerilor din mediul rural

Am avut onoarea ca, alături de Bogdan Ivan – ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Camelia Tabără – vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, consilierul județean Mirela Cîrcu și primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, să particip, la invitația primarului Valer Avram, președintele GAL Lider Bistrița-Năsăud, la conferința de lansare a proiectului „𝑺𝒕𝒂𝒓𝒕 𝑹𝒖𝒓𝒂𝒍: 𝑺𝒖𝒔𝒕̦𝒊𝒏𝒆𝒓𝒆𝒂 𝑨𝒇𝒂𝒄𝒆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑺𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒆 𝒊̂𝒏 𝑺𝒑𝒂𝒕̦𝒊𝒖𝒍 𝑹𝒖𝒓𝒂𝒍”.

𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐚𝐦𝐛𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐥𝐚̆𝐮𝐝𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐍𝐨𝐫𝐝-𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐬̦𝐢 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚 𝟑𝟒 𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐫𝐚𝐥, 𝐜𝐮 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝟓𝟏.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨.

Am prezentat participanților unul dintre obiectivele programului de guvernare gestionat de premierul Marcel Ciolacu care vizează reziliența comunităților. Un concept nou, pentru comunități unite și adaptate provocărilor actuale, ca premisă a unui viitor durabil.

#Zona_montană are un rol major în evoluția noastră economică, socială și culturală, fiind un veritabil „plămân” al României, prin biodiversitate, patrimoniul cultural unic, prin tradiții și oamenii care îi dau valoare, astfel că orice măsură care preîntâmpină depopularea satului din zona de munte este de apreciat!

Succes Asociației GAL Lider Bistrița-Năsăud și partenerilor – Asociația GAL Valea Izei-Moisei și societatea Fergus Green Investment SRL – în derularea acestui proiect finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027!

Cu certitudine, puteți conta pe sprijinul nostru!

Vă felicit pentru tot ceea ce faceți, știu că vă este greu, dar mai știu că Dumnezeu vă iubește!

 

Monica Săsărman, Secretar de Stat

Polițiștii au luat în vizor locuitorii blocurilor sociale din Viișoara

Aproape 80 de poliţişti, jandarmi și poliţişti locali au efectuat razii şi filtre rutiere în zona blocurilor sociale din Viişoara.

Acţiunile au urmărit ”asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea comiterii unor fapte cu violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice”.

Totodată, poliţiştii au efectuat verificări şi cu privire la respectarea obligaţiilor impuse unor persoane plasate în arest la domiciliu sau aflate sub control judiciar, pentru depistarea unor persoane dispărute, precum și respectarea normelor în vigoare privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în zona respectivă.

Astfel, peste 250 de persoane care locuiesc la blocurile sociale din Viişoara au fost legitimate, dintre care 3 aflate sub măsura controlului judiciar sau în arest la domiciliu.

Totodată, în zonă au fost instituite 2 filtre rutiere, în cadrul cărora toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind astfel depistat și sancționat un conducător auto aflat sub influenta băuturilor alcoolice (0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 3.805 lei, pentru încălcarea prevederilor privind OUG 97/ 2005, OUG 155/2001 și Legii 205/2005 privind protecția animalelor, nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, precum şi la regimul economic şi rutier, a anunțat Poliția.

La acţiuni au participat poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor, secțiilor de poliție rurală 1, 2, 3 şi 5 şi Poliției orașului Beclean. Totodată, au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud şi poliţişti ai Poliției Locale Bistrița.