Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna

În cadrul ședinței Consiliului Local din 31.10.2024 a fost votat noul viceprimar al comunei noastre, domnul Bodriheic Alexandru Ioachim.

“Îi adresez sincere felicitări pentru învestirea în această importantă funcție!

Sunt convins că  domnul Alexandru, prin experiența și competența sa, va contribui semnificativ la dezvoltarea comunei noastre.  Îi exprim întreaga mea susținere și sunt nerăbdător să colaborăm pentru a pune în aplicare proiectele importante pentru comunitate.  Mă bucur de această ocazie să îl felicit public pentru noul mandat și îi urez mult succes în îndeplinirea atribuțiilor sale.

Împreună, vom continua să muncim pentru o comună prosperă și dezvoltată, în slujba cetățenilor noștri.

Cu stimă,

Primarul comunei Rodna,

Valentin Grapini”.

0f9468ad-24aa-43d9-8ce6-360f11687f10-1024x576 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna 721a2720-1f79-4f14-b3d1-c72ebbafb213-1024x576 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna 6c3bd476-ee19-452e-9d46-be1d2231057b-577x1024 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna 4a0aa71b-88f6-46ce-8111-31bf30201082-577x1024 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna 33208651-2f1c-43d8-b793-858064b5bdd0-1024x577 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna 33b42a99-5620-4b17-9cad-75e1af074df7-1024x577 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna f4b8be7f-14be-4629-a21d-dfdfac472df9-1024x577 Bodriheic Alexandru Ioachim a fost votat viceprimarul comunei Rodna

Starețul Mănăstirii Necula a trecut în neființă

Arhandritul Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Necula, a murit. Vestea a cuprins internetul, inclusiv președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a transmis un mesaj plin de durere.

“Cu inimile pline de durere, ne luăm rămas bun de la părintele nostru drag, Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula. De azi, ne va veghea și se va ruga pentru noi mai aproape de Dumnezeu, așa cum a făcut-o mereu în viața sa. Fie ca sufletul său să-și găsească pacea eternă în lumina divină.

Prin cuvintele sale pline de har, ne-a îndrumat și ne-a adus mai aproape de credință, oferindu-ne sprijin în clipele de încercare.
Înțelepciunea sa ne va rămâne călăuză, inspirându-ne să trăim cu iubire și smerenie. Moștenirea sa spirituală va dăinui în sufletele noastre, luminându-ne drumul spre Dumnezeu.

Odihnească-se în pace!”, a transmis Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Bogdan Ivan: România este de astăzi capitala securității cibernetice a Europei

“România este de astăzi, capitala securității cibernetice a Europei!

Am inaugurat Centrul European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC). Este pentru prima dată când România găzduiește o agenție europeană, inaugurarea sediului ECCC de la București confirmă, fără nicio formă de îndoială, calitatea ireproșabilă a experților noștri în securitate cibernetică.

Acest centru va gestiona programe în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru capabilitățile de securitate cibernetică a statelor membre UE. Acest proiect este unul dintre cele mai notabile succese pe plan internațional ale României, din ultimii ani!

ECCC va contribui la dezvoltarea și implementarea soluțiilor inovatoare pentru securitatea digitală, colaborând cu experți și instituții din întreaga Uniune Europeană pentru a răspunde provocărilor tot mai complexe din spațiul cibernetic.

Alături de directorul executiv al Centrului, Luca Tagliaretti, de directorul DNSC, Dan Cîmpean și de Mihnea Costoiu, rectorul Univeristății Politehnica București am marcat acest moment istoric pentru România, moment al recunoașterii noastre ca jucător în lupta pentru asigurarea securității cibernetice – domeniu esențial în era digitală”, a transmis ministrul digitalizării, Bogdan Ivan.

Campanie de strângere a deșeurilor textile din Sângeorz-Băi

‼️ ANUNȚ SUPERCOM

✅ Supercom SA organizează campania gratuită de colectare a deșeurilor TEXTILE pe raza orașului Sângeorz Băi în data de 15.11.2024.

Gampania presupune colectarea următoarelor tipuri de deșeuri textile:

– articole de imbrăcăminte uzate (bluze, cămăși, jachete, sacouri, paltoane, tricouri, fuste, pantaloni etc.) perdele și draperii uzate, cearceafuri, fețe de perne și pături, covoare,preșuri, carpete, resturi de material textil etc. Depozitate de către cetățeni în recipienți/saci cu un volum de 240 l/campanie/gospodărie.

Lucia Augusta Săsărman: Nicolae Ciucă a încălcat legea electorală

Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud constituit pentru alegerile prezidențiale a admis plângerile PSD, a constatat 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐂𝐢𝐮𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐏𝐍𝐋 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐢̂𝐧𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐫𝐚𝐳𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐚𝐟𝐢𝐬̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭.

“Când disperarea e mare, uită să citească legile sau poate nu le-a priceput, că nu-i prima dată. Ce-i drept, e tare greu de înțeles că un afiș nu poate depăși dimensiunile de 300/500 mm. Ori poate nu cunoaște ce-s ăia mm (milimetri ). Ori doar voia el să fie mai mare decât toți ceilalți, măcar pe afiș dacă nu și în realitate..

PS 1: Spor la dezlipit afișe prin județ. Sper că ați înțeles decizia BEJ, dacă nu, v-o traduc eu.
PS 2: Mai aveți un banner cât un bloc prin Năsăud cu dl Ciucă. Știți că e ilegal.
PS: 3: Astăzi să vă apucați de înlăturat și bannerele pentru parlamentare că de mâine începe campania și nu sunt permise de lege”, a transmis Lucia Augusta Săsărman, consilier județean.

Biblioteca Județeană te invită la lansarea de carte Ștefan Ghioc – „De-ale inimii și poeziei”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud şi Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă invită miercuri, 30 octombrie 2024, ora 15:00, în Sala de Conferințe „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11), unde va avea loc lansarea de carte: Ștefan Ghioc – „De-ale inimii și poeziei”.

Prezintă: Nicolae Băciuț.

Amfitrion: Ioan Pintea.

Vă așteptăm cu drag !

Gloria întâlnește redutabila trupă a Brăilei! Ia-ți bilet la meci

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește pe teren propriu, în etapa a 8-a din Liga Florilor la handbal feminin, echipa Dunărea Brăila.

Partida se va disputa vineri 1 noiembrie, de la ora 17.30, la TeraPlast Arena.

Biletele sunt disponibile începând de miercuri 30 octombrie, ora 12.00, online – https://biletesmart.ro/bistrita/ și în format fizic la casieria clubului de pe str. Păcii din Bistrița.

Meciul nu va fi transmis în direct la TV.

Primăria Sângeorz-Băi: Atenție! Lucrări pe Strada Stejarului

❗️❗️ANUNȚ IMPORTANT

⚠️ MÂINE – 31 octombrie 2024 se vor derula lucrări de asfaltare pe Strada Stejarului (începând de la localul ABC), spre intersecția cu Strada Garoafelor.

⚠️ Avem rugămintea de a nu lăsa parcate autoturisme pe acest tronson sau orice altceva ce ar putea bloca demararea lucrărilor.

❌ În consecință traficul auto va fi închis.

🙏 Vă mulțumim pentru înțelegere!

Diana Morar: Dubla măsură din PNL BN sau Mic tratat despre ipocrizia lui Robert Sighiartău

Dubla măsură din PNL BN sau Mic tratat despre ipocrizia lui Robert Sighiartău

Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și , totodată, în precampanie pentru alegerile parlamentare. Și nu putem să nu observăm că tot ce poate Robert Sighiartău este să scoată de la naftalină sloganul PNL al anului 2020, ” votați PNL ca să scăpați de PSD” . În sensul ăsta , nu pierde nicio ocazie să declare potențialilor alegători cât de malefic e PSD ul , această sursă a tuturor relelor .

Doar că, de data asta , tânărul Robert are de a face cu un electorat pățit, care s a fript cu supa preferată în 2020 , iar acum suflă și în iaurt. Electoratul ăsta a votat PNL ca să l scape de PSD, și s a trezit că cele două partide „au dat mâna peste țară” , cum zicea vechea poezie de pe vremea comuniștilor.

Lipsit total de imaginație și incapabil de a oferi bistrițenilor motive reale pentru care ar trebui votat PNL la prezidențiale și persoana sa la parlamentare , acest individ reîncălzește la infinit supa cu ” fără blat cu PSD- ul „. Și , conform idolului său , Machiavelli, s-a gândit să aducă și niște dovezi prin care sa demonstreze electoratului că el urăște PSD-ul și nu-l acceptă în proximitatea ilustrei sale făpturi. Iar cum , în mintea lui , ilustra sa făptură se confundă cu însuși partidul ( filiala județeană a PNL) , nu s-a dat în lături să creeze artificial dovezile cu care să impresioneze electoratul .

Punctul culminant al delirului său politic l-am văzut cu toții, deunăzi, cu ocazia comunicatului PNL care anunța că vor fi eliminați din partid cei 3 consilieri județeni care „au îndrăznit ” să participe la ședința de alegere a vicepreședinților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud . Adică oamenii vor fi sancționați pentru că și au îndeplinit atribuțiile pe care le are , conform legii , un consilier județean.

Pentru că nu sunt pe placul lui Sighiartău și au îndrăznit să fluiere în biserică, acest om ” politic” care a destructurat un partid întreg prin decapitarea a 20 de organizații locale ai căror președinți nu l-au vrut cap de listă la alegerile parlamentare , celor trei consilieri județeni li s-a pus pe frunte ștampila de ” blatiști cu psd-ul” . Au fost aruncați în groapa cu lei a opiniei publice , pentru a fi linșați mediatic.

Limba română este o limbă extrem de expresivă . Diferența între termenii de ” blat” și ” alianță ” e una fină , nu-i așa ?

🔵 În 2020 , după locale , la Beclean , puternic fief PSD , s-a pus viceprimar PNL , dar n-a fost blat !

🔵 Secretarii de stat, membrii remunerați din Consiliile de Administrație, directorii din deconcentrate, subprefecții județului nostru numiți conform algoritmului PNL /PSD, n-au fost blat !

🔵 Când Ciucă si Ciolacu au venit la braț , la Beclean , înainte de localele de anul acesta și au declarat , la unison , ca trebuie lasate la o parte animozitățile personale și trebuie conlucrat pentru binele locuitorilor județului, n-a fost blat ! Că , dacă era, n-ar fi zâmbit așa frumos la poză, lângă ei , Robert Sighiartău, secondat de Turc .Ar fi luat atunci atitudine și ar fi strigat că e blat . Deci înțelegem că n-a fost !

🔵 Când PNL și PSD au participat pe listă comună la europarlamentarele din vara 2024 , n-a fost blat , a fost alianță pentru stabilitatea țării .Nu cumva în modul ăsta și a câștigat mandatul de europarlamentar Daniel Buda, coordonatorul PNL BN ? El nu e blatist , e membru al unei alianțe.

🔵 Situația de la Prundu Bargaului de la localele de vara aceasta, când PNL nu și-a pus candidat de primar, ba mai mult , Sighiartău si Vlașin l-au lăudat prin emisiuni pe primarul PSD de acolo , n-a fost blat!

🔵 Situația de la Rodna , de la localele din vara aceasta , când PNL nu și-a pus candidat de primar, și a oferit astfel candidatului de primar de la PSD posibilitatea sa mai câștige un mandat , n-a fost blat !

🔵 Situația de la Beclean , de zilele trecute, când viceprimarul PSD a fost ales cu voturile consilierilor PNL , n-a fost blat ! Că , dacă era , ar fi fost excluși din PNL consilierii care au dat acel vot .

Se vede limpede că ” blat” sau ” alianță” e în funcție de interesul personal al lui Robert Sighiartău , în funcție de prieteniile și antipatiile pe care le are față de unul sau altul . Așa se întâmplă când un partid ajunge să fie unealta cu care un singur individ urmărește să-și atingă scopurile .
PNL BN a ajuns, din marele partid istoric, un simplu apendice al lui Robert Sighiartău.

 

Diana Morar, deputat de Bistrița-Năsăud