Asociația GAL Lider BN: Am încheiat cu succes cursurile de formare pentru fermierii din Nord-Vest- județul Bistrița Năsăud !

Am încheiat cu succes cursurile de formare pentru fermierii din Nord-Vest- județul Bistrița Năsăud !

392 de fermieri au participat la cursurile noastre dedicate eco-schemelor și agro-mediului, contribuind astfel la o agricultură mai sustenabilă și prietenoasă cu mediul!

Mulțumim din suflet cadrelor didactice de la USAMV Cluj și colegilor noștri pentru dedicare și implicare!

Ne bucurăm că am fost parte din acest pas important în dezvoltarea agriculturii locale și abia așteptăm să ne revedem la următoarele sesiuni!

Asociația GAL Lider Bistrița-Năsăud 

Năsăud, în straie de sărbătoare. Programul evenimentelor de Crăciun

Ne pregătim de o nouă serie de evenimente deosebite la Năsăud, pregătite cu mult drag în această perioadă premergătoare Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, Crăciunul mult așteptat și de cei mici, și de cei mari:

Marți, 10 decembrie, ora 17:00 – Vernisajul expoziției „Ecouri trecătoare” – artist: Anamaria BODEA;

Marți, 17 decembrie, ora 18:00 – „Colindă-ne, Doamne” – Concert de colinde, organizat în scop caritabil, pentru micuța Mara, care se luptă cu o boală groaznică la o vârstă fragedă și are mare nevoie de sprijinul nostru pentru a se putea bucura de copilărie;

Joi, 19 decembrie, ora 18:00 – Concert de colinde – Deți Iuga, Năstăcuța Iuga și Alexandru Pop ne aduc colindul străbun într-o atmosferă tradițională;

Vineri, 20 decembrie, ora 17:00 – ‚”Vino, Iisuse, în inima mea’’ – concert de colinde al parohiilor din Protopopiatul Ortodox Năsăud, cu prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

IMG_5295-717x1024 Năsăud, în straie de sărbătoare. Programul evenimentelor de Crăciun IMG_5298-724x1024 Năsăud, în straie de sărbătoare. Programul evenimentelor de Crăciun IMG_5299-717x1024 Năsăud, în straie de sărbătoare. Programul evenimentelor de Crăciun IMG_5294-717x1024 Năsăud, în straie de sărbătoare. Programul evenimentelor de Crăciun

RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători

Cofetăria RuBo transformă fiecare ocazie într-un moment memorabil, oferind deserturi rafinate și prezentări spectaculoase. Fie că vorbim despre macarons delicate sau platouri asortate pentru evenimente, RuBo redefinește arta cofetăriei prin calitate și eleganță.

Dintre specialități:
Macarons și platouri asortate – Răsfățul ideal

Alegerea perfectă pentru evenimentele tale, macarons-urile noastre sunt simbolul rafinamentului, iar platourile asortate combină deserturi variate care impresionează prin gust și prezentare.

f926484f-b6e9-4a53-a4f6-2ab6b185b858 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 37f5d860-5f00-406b-9a69-bb145a822357-768x1024 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 41ed1434-671e-46b4-98f0-c79a0c52f560 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători a2fcbdf6-ac9c-4203-a750-70cdae8db0b7 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 1b4951b3-eb79-4d7d-94c0-d515f31fad30 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători

Bineînțeles că facem, pe lângă preparatele mai exotice, cele mai bune coșulețe cu nucă și magiun, minichoux, salam de biscuiți și cornulețe cu dulceață.

41ed1434-671e-46b4-98f0-c79a0c52f560 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 82d5a534-c919-4199-a1f4-6710985e8f1c-768x1024 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători dc676100-f6d8-42ba-844d-620ade942843-768x1024 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 583430e5-5f9f-43be-9ccb-6bab886f8d82-768x1024 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 624ad1f4-7974-4200-bc26-d87d07c6525a-768x1024 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 1b4951b3-eb79-4d7d-94c0-d515f31fad30-1 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 8a973d24-ad4a-49b5-9bf5-f301013a6a43 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 41ed1434-671e-46b4-98f0-c79a0c52f560-1 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători 14f52543-0376-4d74-8ecb-b56ea951d38a RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători

Perfect pentru orice ocazie – comenzi speciale de sărbători

Cofetăria RuBo personalizează fiecare comandă pentru a se potrivi stilului și cerințelor tale. Ne asigurăm că fiecare detaliu contribuie la un moment unic. În perioada sărbătorilor de iarnă puteți apela cu încredere la noi dacă aveți nevoie de prăjituri sau de torturi. Am deschis listele și am încins cuptoarele, să fim pregătiți pentru comenzi!

IMG_5285 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători IMG_5284 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători IMG_5283 RuBo – Deserturi de poveste pentru momente speciale de sărbători

Alege RuBo pentru deserturi care inspiră

Descoperă gustul perfecțiunii! Vizitează-ne, explorează ofertele noastre și lasă-te cucerit de eleganța deserturilor noastre.

Pentru comenzi ne găsiți în localitatea Maieru nr. 244A sau puteți să ne contactați telefonic la: 0752957907

RuBo – Gustul rafinamentului, creat pentru tine!

Miercuri se colectează pubela verde

MIERCURI 11 DECEMBRIE 2024 se colectează pubela verde, pentru deșeurile reciclabile din sticlă, în Municipiul Bistrița și în localitățile componente, fiind a doua săptămână întreagă din lună! Contribuie și tu la eforturile noastre de a face Bistrița-Năsăud un județ mai curat, colectează separat corect deșeurile reciclabile și scoate-le în fața porții conform programului de colectare.

ATENȚIE! Dacă nu ai primit pubela verde, sună la Dispecerat Supercom – 0263.944, în zilele de luni până vineri între orele 09.00 – 16.00, lasă-ți datele pesonale (nume, prenume, telefon) și adresa unde trebuie livrată pubela verde, iar operatorul de salubritate va organiza, periodic, transporturi la adresele menționate, pe baza unui program stabilit de comun acord cu cetățenii care au sunat la Dispecerat

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din sticlă, care nu încap în pubela verde, vă recomandăm să depuneți surplusul de deșeuri în saci transparenți iar operatorul de salubritate va ridica și acești recipienți.

Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul albastru. Miercuri 11 DECEMBRIE 2024 se va colecta STRICT pubela verde.

Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!

O idee practică și utilă pentru un Crăciun călduros: lemn de foc paletizat

Crăciunul se apropie, iar găsirea unui cadou util și special pentru cei dragi poate fi o adevărată provocare. Dacă aveți părinți sau bunici care încă folosesc soba pe lemne, iată o sugestie ingenioasă: lemn de foc paletizat, gata tăiat și ambalat, perfect pentru a asigura căldura casei în lunile de iarnă.

Acest cadou nu este doar practic, ci și o dovadă de grijă față de confortul și nevoile celor dragi. În plus, lemnul paletizat este ușor de depozitat și utilizat, fiind ideal pentru sobele tradiționale.

Puteți comanda lemne de foc la numărul de telefon 0790103100 sau prin e-mail la adresa office@stargate2002.com. Livrările se fac din localitatea Ilva Mică, pe strada Someșului, nr. 49.

Faceți-le o surpriză caldă celor care vă sunt aproape de suflet și transformați Crăciunul într-o sărbătoare de neuitat!

Ce pagube au produs urșii și lupii în Bistrița-Năsăud în 2024

Urșii și lupii – specii strict protejate – au produs anul acesta pagube în valoare de 60.000 de euro în județul Bistrița-Năsăud. Au atacat trei oameni, zeci de animale domestice, au distrus culturi și au avariat autoturisme. Până acum însă, Ministerul Mediului a plătit păgubiților numai o treime din suma cuvenită.

Urșii al căror număr se apropie de o mie pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud au atacat trei oameni, au ucis 60 de animale domestice și au distrus 22 de culturi, dar și trei mașini, iar lupii au atacat șapte animale domestice, potrivit unui raport al Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

Comisiile de constatare a pagubelor au aprobat despăgubiri în valoare de 303.229,45 lei (adică 60.000 de euro), însă până în prezent, statul a plătit doar 84.326,60 lei, adică o treime din sumă.

În primăvara acestui an, gestionarii fondurilor de vânătoare au numărat 944 de urși (față de 906 anul trecut și 879 în 2022) și 273 de lupi (față de 279 anul trecut și 267 în 2022).

Anul acesta, gestionarii fondurilor cinegetice au primit 14 autorizații pentru recoltarea a 21 de urși, iar până la jumătatea lunii noiembrie au recoltat 16.

Comitetul permanent al Convenţiei de la Berna a votat în favoarea propunerii UE de a adapta statutul privind protecţia lupului de la ”strict protejat” la ”protejat”, modificarea urmând să intre în vigoare la 7 martie 2025. În acelaşi timp, întrucât lupul va rămâne o specie protejată, măsurile de conservare şi gestionare ale statelor membre vor trebui în continuare să atingă şi să menţină un stadiu corespunzător de conservare.

Studiul de monitorizare genetică a lupilor a fost realizat în 2023 de Conservation Carpathia pe o suprafaţă de 1.400 km pătraţi, într-o zonă care se suprapune cu partea estică a Munţilor Făgăraş, Munţii Piatra Craiului, Iezer Păpuşa şi Leaota.

Conform estimărilor oficiale, populaţia de lupi din România numără aproximativ 3.000 de exemplare, însă la calcularea efectivelor pentru această specie nu s-au utilizat metode ştiinţifice de monitorizare, a subliniat sursa citată.

Reprezentanţii Conservation Carpathia menţionează că Munţii Carpaţi rămân în continuare printre cel mai puţin studiate ecosisteme montane din Europa, cu toate că, la nivel european, România pare să aibă o populaţie viabilă de lupi.

Campanie gratuită de strângere a deșeurilor voluminoase, săptămâna aceasta, organizată de ADI Deșeuri

Ultima campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase din tot județul Bistrița-Năsăud pe anul 2024, organizată de ADI Deșeuri și Supercom SA, se derulează în perioada 9-13 decembrie.

În categoria deșeurilor voluminoase intră fotolii, canapele, saltele, dulapuri, mese, scaune, mobilier de grădină, jucării de dimensiuni mari – tobogane, biciclete, trotinete, piscine gonflabile, cuști de animale, balansoare, covoare sau alte bunuri de folosință îndelungată.

”Rugăm cetățenii care locuiesc ÎN ZONELE DE BLOCURI să depună deșeurile voluminoase la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile, iar cetățenii care locuiesc ÎN ZONELE DE CASE să le scoată în fața porții fără să încurce circulația auto sau pietonală. DE REȚINUT! Vă rugăm să NU scoateți deșeurile voluminoase în afara datelor menționate în programul de colectare de mai jos”, transmite ADI Deșeuri.

În municipiul BISTRIȚA, campania de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE se va desfășura în perioada 9 – 14 DECEMBRIE 2024:

Luni – Marți, 9 – 10 DECEMBRIE 2024

Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – B-dul Independenței – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

Miercuri – Joi, 11 – 12 DECEMBRIE 2024

Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

Vineri – Sâmbătă 13 – 14 DECEMBRIE 2024

Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi următorul:

Luni, 9 DECEMBRIE – Cartier Sărata;

Marți, 10 DECEMBRIE – Cartier Ghinda;

Joi, 12 DECEMBRIE – Cartier Viișoara;

Vineri, 13 DECEMBRIE 2024 – Cartier Sigmir;

Vineri, 13 DECEMBRIE – Cartier Unirea;

Sâmbătă, 14 DECEMBRIE – Cartier Unirea și Cartier Slătinița.

În NĂSĂUD și SÂNGEORZ BĂI, deșeurile voluminoase se vor colecta GRATUIT în datele de 11 și 13 DECEMBRIE 2024, după cum urmează:

Miercuri, 11 DECEMBRIE 2024 – NĂSĂUD – partea de sus a orașului (de la Valea Caselor spre ieșirea Rebrișoara);

Vineri, 13 DECEMBRIE 2024 – NĂSĂUD – partea de jos a orașului (de la Valea Caselor spre ieșirea Salva);

Vineri, 13 DECEMBRIE 2024 – SÂNGEORZ-BĂI;

În BECLEAN, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi în zilele de:

Marți, 10 DECEMBRIE 2024 în programul de colectare a deșeurilor menajere;

Joi, 12 DECEMBRIE 2024 în programul de colectare a deșeurilor menajere;

Vineri, 13 DECEMBRIE 2024 în programul de colectare a deșeurilor menajere;

În ZONA RURALĂ, programul de colectare a deșeurilor voluminoase este cuprins în perioada 9 – 13 DECEMBRIE 2024, după cum urmează:

9 DECEMBRIE 2024 în comunele Bistrița-Bârgăului, Șieu Măgheruș, Beclenuț, Coldău, Șintereag, Braniștea Silivașu de Câmpie, Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței, Rodna, Șanț, Romuli și Telciu;

10 DECEMBRIE în comunele Tiha Bârgăului, Șieu Măgheruș, Șieuț, Monor, Mărișel, Poiana Ilvei, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Târlișua, Spermezeu, Nimigea și Runcu Salvei;

11 DECEMBRIE în comunele Prundu Bârgăului, Budacu de Jos, Uriu, Ciceu Mihăești, Figa Sat, Căianu Mic, Miceștii de Câmpie, Sate Lechința, Matei, Șieu Odorhei, Leșu, Feldru, Coșbuc și Salva;

12 DECEMBRIE în comunele: Josenii Bârgăului, Petru Rareș, Dumitrița, Negrilești, Ciceu Giurgești, Șieu, Teaca, Lechința, Urmeniș, Ilva Mică, Maieru, Chiuza, Dumitra și Zagra;

13 DECEMBRIE în comunele Livezile, Cetate, Chiochiș, Nușeni, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Sate Teaca, Rebra, Rebrișoara și Parva;

”Atenționăm cetățenii județului Bistrița-Năsăud, că în afara campaniilor GRATUITE organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, aceste deșeuri voluminoase se ridică contra cost de operatorul de salubritate, la prețul de 188.2 lei TVA inclus / mc, sau GRATUIT dacă le depuneți la cele 5 centre de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Ai ocazia de a scăpa GRATUIT de aceste deșeuri, prin urmare te rugăm să fii responsabil și să contribui și tu la eforturile de a avea un județ mai curat! Reciclezi deșeurile pentru un viitor mai bun!”, transmite ADI Deșeuri.

FOTBAL: Gloria încheie anul pe primul loc în seria 7, Liga 3

Echipa de fotbal a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a întâlnit astăzi CSM Unirea Alba Iulia pe Stadionul Jean Pădureanu din Bistrița. Scorul la pauză a fost egal, la fel și la final.

Bistrițenii au înscris prin Valentin Alexandru în minutul 8 și Bogdan Forizs în minutul 61z

După disputarea primelor 15 etape de campionat, echipa bistrițeană este lider în seria a 7-a, cu 10 victorii, 4 remize si o înfrângere dar și 34 de puncte în clasament, cu două mai multe decât ocupanta locului secund – adversara de astăzi.

Patriarhia Română îndeamnă preoţii şi credincioșii să nu participe la proteste. Biserica promovează pacea şi unitatea, nu dezbinarea

Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioșilor, în vederea organizării unor proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale Statului Român.În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoții, monahii și credincioșii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și păcii sociale.

Astfel de instigări pot avea consecințe negative, atât asupra clericilor, cât și asupra credincioșilor.În concluzie, reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Tiberiu Boșutar s-a ales cu dosar penal pentru instigare publică

Tiberiu Boșutar s-a ales cu dosar penal după ce, într-un clip video postat pe internet, a spus că două clădiri publice ar trebui să fie aruncate în aer.

Tiberiu Boșutar se afla în Parcul Eminescu, în clădirea unde funcționează Instituția Prefectului și Biroul Electoral Județean, pentru a-și ridica certificatul doveditor al alegerii în funcția de deputat, când a făcut un live, în care și-a manifestat nemulțumirea vis-a-vis de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.

La un moment dat, acesta spune în live că aceste clădiri ar trebui aruncate în aer. De asemenea, acesta îndeamnă și la protest astăzi, în fața secțiilor de votare. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud este abilitat să comunice următoarele: la data de 7 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o platformă de socializare a fost postat un videoclip prin care ar fi instigați ceilalți utilizatori. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică”, a precizat IPJ BN, pentru Agerpres.