Restaurantul Ardeal oferă clarificări oficiale după articolele apărute despre decesul unui tânăr din Feldru

Reprezentanții Restaurant Ardeal au transmis, duminică, 11 ianuarie 2026, un punct de vedere oficial în urma apariției mai multor materiale de presă care au asociat numele restaurantului și al administratorului acestuia cu decesul unui tânăr de 18 ani din localitatea Feldru.

Conducerea unității susține că unele informații vehiculate în spațiul public, inclusiv formulări precum „moarte suspectă” sau „prizonier într-o cameră frigorifică”, nu corespund realității și au fost preluate fără verificări din surse oficiale.

Potrivit comunicatului, tânărul colabora ocazional cu Restaurantul Ardeal și se afla la al treilea eveniment în care oferea sprijin personalului. În seara zilei de 10 ianuarie 2026, acesta a participat la un eveniment organizat în localitatea Telciu, iar ulterior s-a întors la locația restaurantului, la o oră târzie.

Administratorul restaurantului, Adrian Sbârci, l-a invitat pe tânăr să se odihnească în locuința sa, imobil arondat restaurantului, întrucât acesta nu avea posibilitatea de a reveni în aceeași noapte la domiciliul din Feldru. Pe parcursul nopții, tânărul a rămas într-o cameră a imobilului, unde a fost găsit fără semne vitale în dimineața următoare, de către angajații restaurantului și ulterior de către autorități.

Conform certificatului medico-legal pus la dispoziție de familie, cauza decesului a fost o criză de epilepsie tonico-clonică, survenită în timpul nopții, care a dus la stop cardio-respirator. Reprezentanții restaurantului mai precizează că, în urma discuțiilor purtate cu familia, aceasta cunoștea afecțiunea de care suferea tânărul, iar tratamentul medical ar fi fost evitat.

În același timp, conducerea Restaurantului Ardeal solicită instituțiilor media să trateze cu responsabilitate subiectul și să publice doar informații verificate, pentru a evita inducerea în eroare a opiniei publice și afectarea imaginii operatorului economic.

La finalul comunicatului, reprezentanții restaurantului transmit un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă solidaritatea față de pierderea suferită, precizând că gândurile lor se îndreaptă către cei apropiați tânărului decedat.

Un băiat din Feldru a murit într-un imobil din Bistrița, după o criză epileptică în somn

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Feldru, a fost găsit decedat în data de 11 ianuarie într-un imobil din municipiul Bistrița. Potrivit concluziilor certificatului medico-legal, cauza decesului a fost o criză epileptică tonico-clonică survenită în timpul somnului.

Polițiștii din cadrul Poliția municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr se află în stare de inconștiență într-un imobil din oraș. La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au constatat decesul acestuia.

Bistrița Online a publicat un material în care arată că tânărul suferea de epilepsie, afecțiune cunoscută de familie. Acesta se afla într-o cameră în care se odihnea, după o noapte în care participase la o nuntă. Băiatul presta ocazional servicii de ospătărie pentru un restaurant din Bistrița, iar imobilul în care a fost găsit decedat era arondat unității respective, nefiind vorba despre un spațiu frigorific sau impropriu, așa cum s-a speculat inițial în mediul online.

În urma primelor verificări, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor legale. Ulterior, necropsia și certificatul medico-legal au stabilit că decesul a survenit din cauze medicale, în urma unei crize epileptice, fără indicii privind implicarea unor factori externi sau a unei fapte de natură penală.

Tânărul era cunoscut în comunitatea din Feldru, unde a urmat cursurile Liceul Tehnologic Feldru. Vestea morții sale a provocat un val de emoție atât în rândul familiei, cât și al celor care l-au cunoscut.

Autoritățile urmează să finalizeze procedurile legale, în baza concluziilor medico-legale deja stabilite.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Via Transilvanica, inclusă de The Times pe lista destinațiilor de vacanță de interes pentru 2026

Via Transilvanica, cunoscut drept „Drumul care unește”, se află pe radarul destinațiilor de vacanță de interes pentru anul 2026, alături de unele dintre cele mai spectaculoase locuri din lume. Traseul românesc este menționat de prestigioasa publicație britanică The Times, care evidențiază potențialul său de a deveni un reper major al turismului de drumeție la nivel european.

„Via Transilvanica va transforma România în următoarea mare destinație de drumeție de lungă distanță”, notează The Times, subliniind caracterul autentic al traseului și diversitatea peisajelor și comunităților pe care le traversează.

Proiectul a fost inițiat în anul 2018 de Asociația Tășuleasa Social și reprezintă un traseu turistic, cultural și de pelerinaj cu o lungime de aproximativ 1.400 de kilometri. Via Transilvanica pornește din Bucovina, de la Putna, traversează Transilvania și se încheie la Drobeta-Turnu Severin, conectând regiuni istorice, comunități locale și peisaje naturale spectaculoase.

Un rol important în economia și vizibilitatea traseului îl are județul Bistrița-Năsăud, unde Via Transilvanica se desfășoară pe aproape 200 de kilometri. Traseul traversează comunele Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Budacu de Jos, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț și Monor, precum și municipiul Bistrița.

Menționarea Via Transilvanica într-o publicație de talia The Times confirmă impactul internațional al proiectului și consolidează poziția României pe harta turismului de experiență și slow tourism. Totodată, recunoașterea vine ca o validare a eforturilor susținute depuse de inițiatori, voluntari și comunitățile locale implicate în dezvoltarea și întreținerea acestui traseu unic.

 

 

Sprijinul pentru producătorii locali începe cu un gest simplu: cumpărăturile din piață

Într-o perioadă în care vorbim tot mai des despre alimentație sănătoasă, economie locală și solidaritate comunitară, un gest aparent banal capătă o semnificație profundă: mersul la piață. Subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a ales să vorbească deschis despre acest obicei, subliniind importanța lui nu doar pentru consumatori, ci mai ales pentru producătorii locali.

„Ajung în piață cel puțin o dată pe săptămână, pentru că produsele sănătoase le găsim mereu acolo și pentru că este singurul mod de a-i sprijini pe producătorii locali”, a transmis acesta pe pagina sa de socializare. Declarația nu este una formală, ci una personală, ancorată în realitatea de zi cu zi a oamenilor care muncesc pământul și își vând produsele direct, indiferent de vreme.

Subprefectul a atras atenția asupra efortului constant depus de acești producători, prezenți în piețe chiar și în condiții dificile, la temperaturi de -10 grade. „Îmi sunt dragi acești oameni harnici”, spune el, evidențiind respectul pentru munca lor și pentru perseverența cu care își duc mai departe activitatea.

 

 

Compania Frasinul SRL, implicată într-un proiect major de reabilitare termică în Sectorul 6 al Capitalei

Compania bistrițeană Frasinul SRL participă la una dintre cele mai ample licitații publice lansate de Primăria Sectorului 6 din București, care vizează reabilitarea termică a unui număr semnificativ de blocuri de locuințe.

Frasinul SRL este parte a unei asocieri conduse de Vialis Engineering SRL, ofertă depusă pentru două dintre loturile incluse în procedura de achiziție. Licitația a intrat în etapa de evaluare tehnică și economică, proces estimat să se desfășoare pe parcursul mai multor luni.

Contractele ce vor rezulta din această procedură prevăd o durată de execuție de până la patru ani și includ lucrări complexe de eficientizare energetică. Intervențiile au în vedere termoizolarea pereților exteriori, izolarea teraselor și a subsolurilor, înlocuirea tâmplăriei existente cu soluții moderne, precum și lucrări la instalații și alte operațiuni conexe.

Procedura de achiziție publică lansată de Primăria Sectorului 6 pentru lucrările de termoizolare a blocurilor este structurată ca un acord-cadru cu o valoare totală ce poate fi accesată într-un interval cuprins între aproximativ 1 miliard și 3,6 miliarde de lei. Acest acord-cadru acoperă toate cele cinci loturi ale proiectului, iar firmele participante pot depune oferte pentru maximum două loturi fiecare. 

Pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș se redeschide de mâine

 

Pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș va fi redeschisă începând de mâine, de la ora 09:00. Potrivit administratorilor, în ultimele zile au fost realizate lucrările necesare pentru pregătirea stratului de zăpadă, inclusiv producerea zăpezii artificiale, precum și verificările tehnice ale instalațiilor.

Program de funcționare

Conform programului anunțat, pârtia va funcționa astfel:

  • Luni – Vineri: 11:00 – 21:00
  • Sâmbătă – Duminică: 09:00 – 21:00

Tarife de acces la ski-lift – sezon 2026

  • Adulți: 30 lei / persoană / zi
  • Tineri (14–18 ani), studenți: 20 lei / persoană / zi
  • Copii (6–13 ani): 20 lei / persoană / zi
  • Seniori (peste 65 de ani): 20 lei / persoană / zi
  • Nocturnă: 20 lei / persoană
  • Copiii sub 6 ani: acces gratuit, cu condiția să fie însoțiți de un adult

Abonamente ski-lift – sezon 2026

Abonamentele sunt valabile pentru o perioadă de șase zile și au următoarele tarife:

  • Adulți: 150 lei / persoană
  • Tineri (14–18 ani), studenți: 100 lei / persoană
  • Copii (6–13 ani): 100 lei / persoană
  • Seniori (peste 65 de ani): 100 lei / persoană

Transport public

Pe perioada de funcționare a pârtiei, operatorul de transport public SC Transmixt SA asigură curse regulate pe Linia 16, pe traseul: Grupul Grigore Bălan – Avram Iancu – Ghinzii – Valea Ghinzii – Complex Sportiv Unirea – Pârtia Cocoș – retur.

În zilele lucrătoare, mijloacele de transport circulă între orele 10:30 și 21:00, iar sâmbăta și duminica între orele 08:30 și 21:00, la un interval de aproximativ 30 de minute.

Pârtia mică de pe Dealul Cocoș este utilizată în principal pentru activități recreative și de inițiere în sporturile de iarnă și dispune de instalație de tip ski-lift, precum și de posibilitatea de funcționare în regim de nocturnă.

Cod galben de ninsoare și ger în județul Bistrița-Năsăud. Avertizări ANM pentru următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteorologice valabile pentru perioada următoare, care vizează inclusiv județul Bistrița-Năsăud. Meteorologii anunță ninsori, viscol, polei, intensificări ale vântului și un episod de ger accentuat.

Pentru intervalul joi, 8 ianuarie, ora 10:00 – sâmbătă, 10 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare o atenționare generală ce vizează precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă, polei, vânt puternic și o răcire accentuată a vremii. În jumătatea nordică a țării și în zona montană se va depune un strat de zăpadă de aproximativ 3–10 centimetri, iar pe arii restrânse va apărea polei.

Vântul va avea intensificări în sudul, centrul și estul țării, cu rafale de 45–65 km/h, iar la munte vitezele vor depăși 60–80 km/h, ceea ce va determina ninsoare viscolită și scăderea vizibilității. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -5 și 3 grade Celsius, iar în noaptea de joi spre vineri minimele vor coborî până la -15 grade în regiunile intracarpatice.

Pentru joi, 8 ianuarie, între orele 10:00 și 23:00, ANM a emis un cod galben de ninsoare viscolită, vizibilitate sub 100 de metri și intensificări ale vântului. Avertizarea vizează sudul, centrul și estul Transilvaniei, zone care includ și județul Bistrița-Năsăud. Se așteaptă depuneri de zăpadă de 5–15 centimetri, iar la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele vor depăși 70–85 km/h.

Un alt cod galben de ger este valabil în intervalul joi, ora 20:00 – vineri, ora 10:00, când în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte se vor înregistra temperaturi minime deosebit de scăzute, cu valori cuprinse între -15 și -10 grade Celsius.

Meteorologii avertizează că, începând din seara zilei de vineri, aria precipitațiilor se va extinde din nou, iar vremea va continua să se răcească, cu nopți și dimineți geroase cel puțin până spre jumătatea lunii ianuarie.

Autoritățile recomandă prudență în trafic, evitarea deplasărilor inutile și informarea constantă din surse oficiale privind evoluția vremii.

Utilajele continuă intervențiile în Bistrița după ninsoare

Intervențiile pentru deszăpezire și prevenirea poleiului continuă în municipiul Bistrița, chiar dacă ninsoarea a scăzut în intensitate. Autoritățile locale au anunțat că, începând cu ora 08:00, utilajele au trecut și la împrăștierea sării și a materialului antiderapant pe principalele artere și pe străzile cu risc crescut.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a transmis că echipele din teren rămân în alertă și monitorizează permanent situația, pentru a interveni rapid acolo unde condițiile o impun. Măsura are ca obiectiv principal prevenirea formării poleiului și menținerea siguranței traficului rutier și pietonal.

Edilul a precizat că intervențiile vor continua pe toată durata episodului de iarnă, în funcție de evoluția condițiilor meteo, iar utilajele sunt pregătite să acționeze ori de câte ori este nevoie.

Totodată, cetățenii sunt rugați ca, în cazul unor situații speciale sau dacă au nevoie de sprijin, să sesizeze Dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0263 239 376, pentru ca echipele de intervenție să poată acționa prompt.

Autoritățile recomandă prudență în trafic și adaptarea vitezei la condițiile de drum.

900 de pachete pentru copiii din Rodna. Un gest de solidaritate care a unit comunități din România și Germania

Comunitatea din Rodna a fost, zilele trecute, gazda unui eveniment cu puternică încărcătură emoțională, dedicat copiilor din localitate. Prin implicarea lui Tinu Grapini și cu sprijinul constant al unor prieteni și donatori din Germania, 900 de pachete au fost oferite copiilor, aducând tot atâtea zâmbete și momente de bucurie sinceră.

Acțiunea umanitară a demonstrat, încă o dată, că solidaritatea nu are granițe. Fiecare pachet a reprezentat mai mult decât un simplu cadou, fiind un simbol al grijii, al empatiei și al speranței într-un viitor mai bun pentru cei mici. Atmosfera a fost una emoționantă, marcată de recunoștință și de sentimentul unei comunități unite.

„Au fost momente unice, încărcate de emoție. 900 de pachete înseamnă 900 de speranțe și 900 de dovezi că bunătatea poate construi punți între oameni, indiferent de distanță”, a transmis Tinu Grapini, mulțumind tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui demers.

Organizatorii au adresat mulțumiri speciale donatorilor din Germania, care, prin implicarea lor constantă, au arătat că gesturile simple pot avea un impact profund. Mesajul transmis este unul de continuitate, comunitatea din Rodna exprimându-și deschiderea și dorința de a păstra această tradiție și în anii următori.

 

Gloria Bistrița începe anul 2026 cu un duel european la TeraPlast Arena

 

Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița deschide anul competițional 2026 cu un meci de importanță majoră în Liga Campionilor la handbal feminin. Formația bistrițeană va întâlni pe teren propriu campioana Muntenegrului, OTP Group Buducnost Podgorica, în cadrul etapei a 9-a din Grupa A.

Partida este programată sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 17.00, și se va disputa la TeraPlast Arena, unde se anunță o atmosferă de mare meci european.

Miza: puncte decisive pentru calificare

Confruntarea are o miză importantă în lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii. Gloria Bistrița ocupă în prezent locul 3 în Grupa A, poziție care asigură prezența în play-off, cu șanse reale de a ataca inclusiv clasarea pe unul dintre primele două locuri, ce duc direct în sferturile de finală. De cealaltă parte, Buducnost Podgorica se află pe ultima poziție, fără victorie în actuala ediție a competiției.

În meciul tur, disputat la 2 noiembrie, Gloria a reușit un succes important în deplasare, impunându-se la Podgorica cu 29–26, rezultat care oferă un plus de încredere echipei antrenate la Bistrița înaintea returului.

Arbitraj, transmisii și bilete

Partida va fi arbitrată de grecii Ioannis Fotakidis și Charalampos Kinatzidis, iar observatorul delegat este Christian Kaschutz (Austria).

Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Biletele pentru această întâlnire vor fi puse în vânzare joi, 8 ianuarie, începând cu ora 12.00.

Programul etapei a 9-a – Grupa A

Etapa a 9-a din Grupa A programează și alte dueluri de top:

  • Metz – Gyor (sâmbătă, ora 17.00)
  • Debrecen – Storhamar (sâmbătă, ora 21.00)
  • Dortmund – Esbjerg (duminică, ora 15.00)

Sistemul competițional

Conform formatului competiției, primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală. Echipele clasate pe locurile 3–6 vor disputa un play-off în dublă manșă (A6 vs B3, B6 vs A3, A5 vs B4, B5 vs A4), iar câștigătoarele acestor confruntări vor completa tabloul sferturilor.