Un tânăr a încălcat măsura arestului la domiciliu
La data de 6 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare au desfășurat o acțiune pe linia verificării respectării obligațiilor impuse de organele judiciare persoanelor aflate în arest la domiciliu.
Astfel, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, plasat în arest la domiciliu la o adresă din Bistrița, ar fi părăsit imobilul, încălcând astfel obligațiile dispuse. Polițiștii l-au depistat, în flagrant delict, în timp ce revenea la domiciliu și s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de evadare. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii de la Biroul Supravegheri Judiciare.
Acțiunea s-a desfășurat pe raza orașelor Bistrița și Năsăud și secțiilor de poliție nr. 2 și 6 fiind verificate alte 11 persoane, fără a fi constatate nereguli.










