Un biciclist de 65 de ani pedala beat criță și s-a autoaccidentat
Ieri, 16 august, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident rutier, produs pe o stradă din Bistrița și sesizat prin 112. La fața locului a fost identificat un bărbat de 65 de ani, din Bistrița care, în timp ce se deplasa pe bicicletă, ar fi pierdut controlul acesteia și ar fi căzut, accidentându-se.
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Reguli de circulație pentru bicicliști:
- Nu circulaţi cu bicicleta dacă vă aflați sub influenţa băuturilor alcoolice!
- Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă,
- Lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
- Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
- Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
- La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au observat și au înţeles intenţia dumneavoastră!
- Nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni!
- În condiţii de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtați vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie;
Copiilor le este interzis să circule pe drumurile publice cu bicicleta dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani.










