Polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au retras azi-noapte 5 certificate de înmatriculare pentru modificări aduse sistemului de evacuare a gazelor arse
Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.
Astfel, noaptea trecută, în municipiul Bistrița, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier și inspectori ai Registrului Auto Român au acționat pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, precum și a celor care conduc autovehicule cu defecțiuni tehnice și pun în pericol siguranță traficului rutier. Au fost oprite pentru control zeci de autovehicule, iar conducătorii acestora au fost testați cu aparatele etilotest și Drugtest, nefiind constate nereguli. Totodată, inspectorii RAR au verificat starea tehnică în cazul a 21 de autovehicule, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare pentru modificări aduse sistemului de evacuare a gazelor arse și care au impact asupra zgomotului emis de către autovehicul, informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.
Pentru abaterile constatate în cadrul acțiunii de azi-noapte, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 3190 de lei. Acțiunile continuă pe raza întregului județ.





Lavinia Petruț










