ȘINTEREAG: Un bărbat de 47 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină
Polițiștii rutieri din Beclean și cei ai Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Național 17 și soldat cu rănirea unei persoane.

Conform primelor date, la ieșirea din localitatea Șintereag spre Bistrița, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din Bistrița, a acroșat și accidentat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Galați care se deplasa în calitate de pieton.În urma accidentului, pietonul a fost rănit și transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Beclean, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Lavinia Petruț










