BISTRIȚA: Oamenii confundă sistemul de canalizare cu tomberonul. ,,În toaletă se aruncă doar hârtie igienică!”, transmit reprezentanții Aquabis
Sărbătorile au lăsat în urmă cantități uriașe de deșeuri și resturi de mâncare a căror destinație nu a fost, din păcate, doar tomberonul, ci și sistemul de canalizare.
Echipele de intervenții din cadrul departamentului de canalizare întreprind în aceste zile acțiuni de curățare a racordurilor de canalizare colmatate care îngreunează evacuarea apelor uzate și creează disconfort locuitorilor din zonele afectate. Le reamintim utilizatorilor că aruncarea de obiecte necorespunzătoare în sistemul de canalizare (mâncare, uleiuri, grăsimi, cârpe, pungi, șervețele umede, obiecte de uz casnic, etc) periclitează funcționarea optimă a acestuia și duce la consecințe care afectează întreaga comunitate, spun reprezentanții Aquabis.
𝑰̂𝒏 𝒕𝒐𝒂𝒍𝒆𝒕𝒂̆ 𝒔𝒆 𝒂𝒓𝒖𝒏𝒄𝒂̆ 𝑫𝑶𝑨𝑹 𝒉𝒂̂𝒓𝒕𝒊𝒆 𝒊𝒈𝒊𝒆𝒏𝒊𝒄𝒂̆!

Aruncarea în toaletă/chiuvetă a uleiului uzat și a resturilor de mâncare care conțin grăsimi determină corodarea conductelor și le scurtează durata de viață. Odată depusă pe conducte, pelicula de grăsime începe să crească, atrăgând noi resturi alimentare sau alt fel de deșeuri pe care cetățenii le mai aruncă la canal, iar de aici până la un blocaj nu mai este cale lungă.







