Echipamente moderne pentru Secția ATI a Spitalului Județean Bistrița, asigurate de Ministerul Sănătății
Secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost recent dotată cu echipamente medicale moderne, destinate procedurilor în scop diagnostic și terapeutic în afecțiunile tractului respirator, în cadrul Componentei D a Proiectului ,,Întărirea sistemului de sănătate publică pentru a răspunde crizei COVID-19″, implementat de Ministerul Sănătății prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale.
Este vorba de:
1 videobronhoscop flexibil de uz pediatric1 videobronhoscop flexibil de uz adult4 videolaringoscoape (cu specific: neonatologic, pediatric, adult dim. 3, adult tip D-blade).

Dispozitivele au fost livrate de firma contractantă, care a asigurat punerea acestora în funcțiune și instruirea personalului medical și tehnic de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.







