BISTRIȚA: S-a urcat băut la volan, a lovit un indicator rutier și apoi a sunat la 112 să reclame faptul că un taximetrist i-a furat cheile de la mașină
Isprava îi aparține unui bărbat de 48 de ani, care, după ce s-a cinstit foarte bine, a sesizat prin 112 faptul că a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale, iar un taximetrist i-ar fi luat cheia și una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Odobescu din Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un indicator rutier. După impact, conducătorul auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a plecat de la fața locului. Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, care este taximetrist și se afla în zonă la momentul producerii accidentului, a parcat și asigurat autoturismul, a pus pe bancheta din spate a mașinii o plăcuță cu număr care ar fi fost căzută, iar cheile le-a lăsat la dispecerat pentru a fi restituite proprietarului, precizează sursa citată.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de polițiștii Biroului Rutier pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.










