(VIDEO) George Purcaru, prim-vicepreședintele FSLI, a declarat la Bistrița: ,,Grevele nu le fac liderii de sindicat! Dacă profesorii nu sunt uniți, Ministerul Educației ne râde în nas!

Prezent la Bistrița, prim-vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a îndemnat cadrele didactice să fie mai unite și să își revendice drepturile care li se revin.

 

În plus aceasta a mai spus că sindicalismul nu trebuie făcut în studiourile de televiziune sau pe rețelele de socializare.

Principalele atribuţii ale prim – vicepreşedintelui F.S.L.I. sunt:

a)  coordonează activitatea de elaborare a proiectelor de politici şi de strategii pe termen scurt, mediu şi lung ale federaţiei şi le supune aprobării Biroului Operativ şi Colegiului Naţional al Liderilor F.S.L.I.

b) asigură legătura permanentă cu organizaţiile sindicale afiliate și oferă consiliere și suport, în vederea dezvoltării instituționale a acestora;

c)  îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul Operativ, de Colegiul Naţional al Liderilor, precum şi atribuţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al federaţiei.

Lavinia Petruț