VIȚA: A fost agresată de concubinul mamei. Bărbatul a primit un ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din Beclean au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o tânără și localitatea Vița, comuna Nușeni, cu privire la faptul că a fost amenințată cu acte de violență, de către concubinul mamei sale.

La fața locului, în urma discuțiilor purtate cu mama tinerei, o femeie de 49 de ani, polițiștii au constatat faptul că, în cursul zilei de ieri, 9 mai, în timp ce se aflau la o fermă unde cei trei locuiesc temporar, pe raza comunei Șieu Măgheruș, cele două ar fi fost amenințate cu acte de violență, de către bărbatul de 46 de ani, din Lechința, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma celor constatate, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru amenințare, urmând a se da soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

imagine cu caracter ilustrativ