Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de intabilitate atmosferică până la noapte

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, noi avertizări de vreme severă. De astăzi, de la ora 10.00, au intrat în vigoare două alerte cod galben și portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii, în aproape toată țara, inclusiv în Capitală. De asemenea, astăzi sunt în vigoare avertizările cod galben, roșu și portocaliu de caniculă, valabile, astăzi, în București și mai multe județe din sud-estul țării.

Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil până joi, la ora 02.00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).