SÂNGEORZ-BĂI: Ai, n-ai permis, ești șofer. C-așa-i în România!

În cadrul activităților de monitorizarea a traficului rutier, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au depistat și oprit, în trafic, un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Sângeorz-Băi.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul auto ca fiind în vârstă de 47 de ani, din Maieru. Acesta le-a declarat polițiștilor faptul că deține permis de conducere, dar nu are asupra sa documentele însă, în urma verificărilor, a reieșit faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor al unui permis de conducere emis de autoritățile din România, precizează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări de către Poliția orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

fotografie cu caracter ilustrativ