SĂRĂȚEL: A consumat în neștire alcool, iar apoi și-a amenințat soția. Oamenii legii l-au ,,recompensat” cu un ordin de protecție
Un tânăr, de 28 de ani, din Sărățel, a sesizat Poliția, prin 112, cu privire la faptul că, din cauza consumului de alcool și pe fondul unor neînțelegeri, tatăl lui, de 50 de ani, din Sărățel s-a deplasat la domiciliul mamei sale, o femeie de 70 de ani, amenințând-o.
Totodată, bărbatul și-ar fi amenințat cu acte de violențe atât pe fiul să, cât și pe nora sa, o tânără de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate și completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 50 de ani. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, urmând ca la finalizarea acestora, să fie propusă soluția legală, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.










