Un grup de 27 persoane aflate în pelerinaj, grup condus de preotul Ioan Creța, din Șieu, se află momentan în Ierusalim. Israelul se află în stare de război
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a luat act de situația tragică din Israel, acolo unde Organizația Hammas a declanșat un conflict armat împotriva Israelului, conflict soldat până în prezent cu numeroase victime în rândul populației civile.
În urma demersurilor Celulei de Criză, inițiată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost repatriați 346 cetățeni, români și străini, cu două aeronave Tarom.
De asemenea, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud este într-un contact permanent cu cetățenii din Bistrița-Năsăud, prezenți pe teritoriul Statului Israel.
Până în acest moment a fost identificat un grup de 27 persoane, condus de preotul din Șieu, Ioan Creța, grup aflat în pelerinaj, care se află momentan în Ierusalim și așteaptă să se îmbarce în această seară într-o aeronavă cu destinația Cluj. Instituția Prefectului monitorizează situația și are în vedere un sprijin consular dacă va fi cazul. Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud este în permanentă legatură cu bistrițenii aflați pe teritoriul Statului Israel, iar în colaborare cu MAE și celelalte instituții ale statului român are ca principala preocupare întoarcerea cu bine acasă a tuturor românilor, transmit reprezentanții Prefecturii Bistrița-Năsăud.
Un alt bistrițean, doctorul Radu Elisei, medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița , aflat la specializare în Israel este deocamdată în afara oricărui pericol.
După numai o zi de confruntări sângeroase în Israel, bilanțul este dramatic: aproximativ 2.500 de rachete trase din Fâșia, cel puțin 250 de israelieni uciși și peste 1.800 de răniți.
Autoritățile de la Ierusalim anunță că este de așteptat ca bilanțul să crească.
În același timp, după riposta israeliană, care lovește țintele Hamas în Gaza, 230 de palestinieni au fost uciși.
Pe lângă victimele ucise sau rănite de bombardamente, zeci de civili, precum şi soldaţi israelieni, au fost răpiţi şi aduşi în Gaza. Forţele armate israeliene au confirmat că soldaţi şi civili au fost luaţi ostatici, dar nu au precizat numărul acestora.
Zeci de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel sâmbătă dimineaţa, punând capăt armistiţiului, după sfârşitul războiului de cinci zile din luna mai. În Israel, sirenele au răsunat în mai multe oraşe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în adâncul teritoriului, în nord şi est, potrivit armatei israeliene.
foto:evz.ro










