Monica Săsărman: Trebuie găsite soluții pentru reintegrarea în societate a victimelor violenței domestice
Vineri, 13 octombrie, la Târgu-Jiu s-a desfășurat Conferința Națională ,,Fii o voce, nu o victimă”.
Tema a adus în atenție problematica violenței domestice: cauze, consecințe, intervenția Statului în scopul protejării victimei și pedepsirea agresorului, precum și regândirea politicilor publice din această perspectivă.
Conferința a fost organizată de colega noastră, Anca Bordușanu, președinte OFSD_Gorj, cu participarea celor 1000 de femei din organizație. Lor li s-au alăturat și colege din alte organizații, distanța nefiind un impediment. Natalia Intotero, ministrul Familiei, Rovana Plumb, europarlamentar, Simona-Maya Teodoroiu, deputat și Maria Lazăr, secretar general OFSD, au prezentat o amplă radiografie a intervenției legislative și a programelor menite să combată acest fenomen. În scurta alocuțiune pe care am susținut-o, am reafirmat faptul că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației poate fi un partener important într-un program integrat care să aibă ca finalitate reintegrarea în societate a victimei violenței domestice. Felicitări, doamna președinte Anca Bordușanu! Felicitări tuturor celor care v-ați implicat într-un astfel de proiect! Trebuie menționată și preocuparea autorităților publice locale și județene în dezvoltarea comunităților, precum și întreaga susținere a președintelui Organizației Județene PSD Gorj, deputatul Mihai Weber. Nu pot să nu fac vorbire și despre frumusețile județului Gorj. Operele marelui Brâncuși și frumusețea defileului Văii Jiului, sunt doar câteva motive pentru care să vizitezi Gorjul. Și dacă o veți face, nu uitați să poposiți și la Pensiunea Infinity din municipiul reședință de județ (bunătate și bun gust). Succes, dragi colege și colegi din Gorj!, transmite Monica Săsărman, ministru secretar de stat MDLPA.








