Meteo.BN: Începe procesul de răcire a vremii
Începe procesul de răcire a vremii, accentuată în comparație cu zilele deosebit de calde în care ne-am scăldat în prima săptămână a anului. Astăzi, de exemplu, s-au atins 12°C la mai multe stații de pe raza județului. Sunt valori cu peste 15°C mai ridicate decât ar trebui să avem în, teoretic, cea mai rece lună a anului. Dar teoria se rescrie în vremurile acestea.
Revenind, de mâine, încet, revenim termic, la cât de cât normal. Vântul acesta subțire și rece este semnul că aerul rece deja bate la uşă. La noi, însă, în afară de vânt şi de scăderea temperaturilor, nu ne putem plânge. Aria de presiune ridicată se va extinde iar, după ziua de mâine, când sunt posibile fulguieli răzlețe, vremea va deveni frumoasă, dar miercuri și joi, dimineață, vom avea ger, transmit cei de la Meteo.BN.
Astfel, maximele nu mai depāşesc 0°C, câteva zile, probabil până la final de săptămână, cel puțin, iar minime de -10 sau uşor sub, sunt posibile în multe zone.







