15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale și a poetului național al românilor, Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.

Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010.

Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani (și a copilărit la Ipoteşti) fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Eminovici.

A publicat primul său poem („La mormântul lui Aron Pumnul“) la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Eminescu a făcut parte din societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul“, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Operele lui Eminescu precum „La Steaua“ sau „Făt-Frumos din Lacrimă“ sunt și acum printre cele mai citite. Dar cea mai cunoscută poezie din literatura română este Luceafărul, care a văzut tiparului în 1883, când a fost publicată în Almanahul Societăţii Studenţeşti ”România Jună” din Viena. Biografii lui Eminescu au descoperit faptul că poemul a fost început în 1873.

De-a lungul anilor, poezia a fost scrisă, rescrisă şi finisată de mai multe ori până la publicarea din 1883.

Eminescu a fost internat la 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. La 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. La 17 iunie 1889, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.

La zidirea Soarelui, se știe,
Cerul a muncit o veșnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa țară- Eminescu.

Acum am și eu pe lume parte:
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu măpoate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!

(Grigore Vieru)