BISTRIȚA: Case din zona centrală, inclusiv Ansamblul Sugălete, mai aproape de restaurare cu bani europeni
Este vorba despre imobilelle situate în Piața Centrală la nr. 7-24, în zona de rezervație istorică a municipiului.
Această inițiativă am lansat-o la Bistrița și a fost preluată de ADR Nord-Vest, cu acceptul Comisiei Europene, pentru a face posibilă și finanțarea refațadizărilor de case vechi din zone centrale ale orașelor. În acest sens, am avut o întâlnire cu arhitectul Szabolcs Guttmann, în urma semnării contractului cu compania clujeană K&K Studio de Proiectare pentru realizarea documentațiilor obiectivului ,,Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric”. Echipa domnului Guttmann a început deja măsurătorile la aceste adrese pentru întocmirea documentației tehnico-economice, a declarat edilul Bistriței, Ioan Turc.
După elaborarea primelor faze de proiectare, urmează depunerea cererii de finanțare pe componenta Regenerare urbană din Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.












